Național

FAZA ZILEI: O secretară nu mai foloseşte toaleta după ce şefii i-au reproşat că a mers să cumpere un covrig

Ziarul de Vrancea
27 mar 2013 938 vizualizări
Secretara Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui se află de trei zile în grevă la birou, fără apă şi hrană, din cauza unor conflicte cu şefii instituţiei.

Ea poartă şi o pancartă atârnată de gât. Femeia a anunţat că a nu mai mănâncă şi nu mai bea la birou, după ce şefii săi direcţi i-au reproşat şi au ameninţat-o cu comisia de disciplină pe motiv că a plecat în timpul serviciului să îşi cumpere un covrig. "Nu am plecat decât pentru cinci minute, pentru a-mi lua un covrig. Mi s-a reproşat că am lăsat uşa deschisă la birou şi că am plecat să-mi fac cumpărăturile în piaţă. Nici vorbă de aşa ceva, iar colegii mei ştiu bine acest lucru. Eu îndeplinesc de ani de zile atâtea funcţii, de secretar, casier, gestionar şi arhivar, dar nu am avut niciodată probleme de acest gen. De aceea, am hotărât să fiu în grevă, să nu mai consum apă sau hrană la serviciu şi nici măcar să nu mai merg la toaletă astfel încât să nu mi se mai facă scandal că părăsesc secretariatul", a declarat ieri Florina Râpan.
De partea cealaltă, conducerea ITM Vaslui susţine că situaţia secretarei instituţiei va trebui analizată în cadrul unei comisii de disciplină. "Secretarei i se reproşează faptul că a plecat în timpul serviciului şi a lăsat deschis biroul, într-un moment în care inspectorul şef adjunct avea nevoie de o informaţie", a precizat inspectorul şef al ITM Vaslui, Alexandru Lăluci.
Secretara ITM Vaslui a anunţat că nu va renunţa la grevă până când inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii nu-i va asculta nemulţumirile astfel încât să fie absolvită de acuzele care i se aduc.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.