Național

Romania, ţintă a terorismului islamic

Ziarul de Vrancea
4 oct 2012 586 vizualizări
Cel puţin aşa avertizează un cunoscut lider radical islamist

 

Liderul islamist Omar Bakri declară, într-un interviu publicat de cotidianul bulgar "24 ceasa", că Bulgaria, România, dar şi alte state pot fi ţinte ale atentatelor teroriste. Întrebat dacă, din punct de vedere religios, Bulgaria poate fi considerată o ţintă legitimă a mujahedinilor din cauza politicii sale, el a spus că, din punctul său de vedere, Bulgaria este un teritoriu islamic.

"Din moment ce islamul a pătruns într-un teritoriu, acesta este considerat islamic. De aceea, musulmanii sunt datori să-l elibereze într-o zi. Spania, de exemplu, este teritoriu musulman. Europa de Răsărit - de asemenea. România, Albania, Macedonia, Serbia şi Kosovo, Bosnia... Însă din cauza trupelor sale în Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria este de asemenea o ţintă legitimă. Noi considerăm că pot fi săvârşite atentate în inima Bulgariei. Se poate şi în România, şi în alte state. Aceasta depinde de tactica şi strategia la faţa locului. Atentatul de la Burgas a fost împotriva unei ţinte israeliene. De aceea toţi care au murit acolo sunt fii de israelieni şi între ei există mulţi oameni importanţi. Ei au multă putere", a spus el.

Omar Bakri este un lider radical islamist de origine siriană, cu puternice legături cu Al-Qaeda. În 2005, presa scria că zeci de membri ai grupului pe care el îl conducea la acea vreme, Al-Muhajiroun, au participat la atentate sinucigaşe sau au făcut parte din reţeaua de susţinere a Al-Qaeda. El a stat 20 de ani la Londra, iar după atentatele din iulie 2005 a plecat în Liban, interzicându-i-se revenirea în Marea Britanie. În noiembrie 2010, Agenţia Naţională de presă din Liban anunţa că Bakri se află printre cele 54 de persoane condamnate de un tribunal militar la detenţie pe viaţă ca urmare a acuzaţiilor de terorism.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.