Național

PNL, cel mai bun scor după al doilea Război Mondial

Ziarul de Vrancea
14 iun 2012 710 vizualizări
Crin Antonescu a declarat ieri, în deschiderea şedinţei reunite a Biroului Permanent Central şi a Consilului Naţional Executiv, că rezultatul la alegerile locale reprezintă cel mai mare succes electoral al PNL de după cel de-al doilea Război Mondial

"Consider că, în aceste alegeri locale, PNL a reprezentat cu adevărat şi a salvat dreapta în România, în vreme ce impostori doctrinari au făcut tot ce se poate pentru a compromite ideea de dreapta şi mă refer aici la PDL, însuşindu-şi această doctrină, iar acum s-au prăbuşit în faţa verdictului neiertător al alegătorilor", a spus Antonescu. Preşedintele PNL a arătat că formaţiunea pe care o reprezintă a câştigat pentru administraţia locală câteva poziţii foarte importante. "Suntem în faţa celui mai mare succes electoral al PNL de după cel de-al doilea Război Mondial", a mai arătat Antonescu, precizând că PNL trece de la 5 consilii judeţene câştigate în 2008 la 13 câştigate în 2012. În plus, PNL devine "cel mai puternic partid din Transilvania", cu 7 consilii judeţene conduse şi a câştigat alături de Sectorul 1, pe care deja în avea, al doilea sector în Capitală, dar şi o serie de primării foarte importante, precum Timişoara, Galaţi şi Râmnicu Vâlcea.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 4351 zile, 14 ore, 12 minute, 48 secunde
D-l Crin Antonescu degeaba esti profesor de istorie esti dus cu dorul nu cunosti istorie liberalilor cand spui ca a avut cel mai bun scor dupa al doilea razboi !? Ai compromis partidul de fapt PNL in citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.