Național

Cum îşi apără Ponta ministrul

Ziarul de Vrancea
14 mai 2012 640 vizualizări
Premierul susţine că "miza politică uriaşă" de la Educaţie ar fi un miliard de euro nedecontaţi pentru lucrări efectuate şi peste o sută de mii de candidaţi la BAC pe langă promoţia din acest an

PDL a anunţat că va depune, săptămâna viitoare, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ioan Mang, pe care îl acuză de plagiat, solicitând demisia acestuia. Anunţul a fost făcut de către preşedintele PDL, Emil Boc, după şedinţa BPN al partidului. Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a replicat impasibil că este şi rămâne în fruntea ministerului, explicând că în cazul lui urmează să decidă Comisia Naţională de Etică. Întrebat fiind despre propria demisie, el a declarat că aceasta este până la urmă o decizie politică, dar că el nu are nicio vină.
Premierul a afirmat, în legătură cu anunţul PDL de a depune moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, că este dreptul democratic al opoziţiei de a depune moţiuni, spunând că, dacă este o problemă cu Ioan Mang, e responsabilitatea sa de a lua o decizie şi o va lua în cel mai scurt timp.

Despre moştenirea grea

Ceva mai devreme, pe un ton mai iritat, Victor Ponta a reluat afirmaţii pe care le făcuse duminică, potrivit cărora orice nominalizare ar face pentru Ministerul Educaţiei ar avea acelaşi tratament, pentru că miza politică este uriaşă şi vizează plata unui miliard de euro pe lucrări efectuate şi organizarea Bacalaureatului pentru peste o sută de mii de elevi. "Orice nominalizare vom face va avea acelaşi tratament. E vorba de lucrări efectuate şi nedecontate de un miliard de euro, care trebuie plătiţi de către minister. E vorba de contracte cu tot felul de societăţi, fundaţii, asociaţii. Iar la BAC, care are loc peste o lună, în afară de cei care termină liceul anul acesta, mai vin o sută de mii de anul trecut. E o miză politică uriaşă", a spus Ponta, dand vina pentru "haosul" din Educaţie pe foştii miniştri PDL Daniel Funeriu şi Cătălin Baba.

Pentru PDL, nu mai e suficientă plecarea lui Mang

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei consideră că demisia lui Ioan Mang din funcţia de ministru al Educaţiei devine insuficientă, fiind necesar ca şi Victor Ponta să plece. "A trecut mai bine de o săptămână şi Victor Ponta nu a luat nicio decizie în cazul ministrului Ioan Mang, acuzat de plagiat. Lipsa de reacţie a premierului în cazul unor acuzaţii grave aduse chiar ministrului Educaţiei, care are de pregătit în aceste zile evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat, nu poate decât să agraveze situaţia şi să crească neîncrederea elevilor şi părinţilor în sistemul de învăţământ", susţine Monica Macovei într-o postare pe blogul său, intitulată "Demisia lui Mang devine insuficientă, Ponta să plece şi el!".
Macovei a afirmat că intenţia premierului de a sesiza Academia Română să cerceteze şi să dea un verdict în cazul Mang reprezintă o tragere de timp. Ieri după-amiază, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Romane, declara că tocmai primise un telefon de la cabinetul prim-ministrului prin care a fost anunţat că Academia va fi sesizată oficial marţi să analizeze acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Educaţiei.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.