Național

Mozaic national: Romanii şi picnicul

Ziarul de Vrancea
25 apr 2012 491 vizualizări
Aproape 45% dintre românii din mediul urban au mers la picnic de cel puţin 10 ori în ultimul an, aceasta fiind una din principalele modalităţi de petrecere a timpului liber, alături de ieşirile în parc, la concerte, spectacole şi piese de teatru, arată un studiu Daedalus Millward Brown.

Ieşirea la picnic este o activitate realizată mai frecvent de cei tineri (18-44 ani) şi de către bărbaţi, potrivit aceleiaşi cercetări. Cei mai mulţi dintre românii de la oraş înţeleg prin picnic activitatea de a face gratar, de a asculta muzică şi de a juca diverse jocuri (cărţi, remi, şah, fotbal, volei, badminton), toate acestea fiind indicate de majoritatea respondenţilor. Mult mai puţini sînt cei care spun că au mers la picnic pentru pescuit, pentru a citi sau pentru a face drumeţii. Principalele aspecte de care sînt deranjaţi cei care merg la picnic sînt legate de existenţa gunoaielor (menţionată de 97,3%), de lipsa dotărilor (89,6%), a spaţiilor special amenajate (68,5%) şi a parcărilor (63%). Un alt motiv de nemulţumire este gălăgia, reclamată în special de cei de peste 45 de ani, în timp ce persoanele de sex feminin sînt mai degrabă deranjate de aglomeraţie. Totodată, peste 34% dintre românii se declară deranjaţi de fum, în ciuda faptului că majoritatea susţin că şi ei fac grătar. Studiul a fost realizat în perioada 1-30 martie 2012, pe un eşantion de 1.000 de respondenţi din mediul urban.

Vreme frumoasă de 1 Mai

Românii se pot bucura de vreme frumoasă în minivacanţa de 1 Mai, cu temperaturi maxime de 29 de grade la nivel naţional, în timp ce la malul mării mercurul din termometre va indica cel mult 22 de grade. Anunţul a fost făcut ieri de Ion Sandu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). "Mîine (joi, 26 aprilie), pe la ora 9-10, poate chiar 12:00, acest ciclon (n.r. - avertizarea de Cod Galben de fenomene meteo extreme) iese de pe teritoriul României. În legătură cu minivacanţa de 1 mai, va fi vreme bună. Începînd de vineri, temperaturile cresc, iar sîmbătă, duminică şi luni ajungem, din nou, la 28-29 de grade în vestul ţării, 26 de grade în Bucureşti şi 22 de grade la mare. Prin urmare, este vreme perfectă pentru picnic", a spus Sandu.

Van Rompuy: "România devine un punct de intrare în Schengen sigur"

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a declarat ieri, în plenul Parlamentului, că, prin măsurile luate, România devine un punct de intrare sigur în Spaţiul Schengen. El a amintit că ţara noastră îndeplineşte condiţiile legale pentru accederea în acest spaţiu. "Toţi liderii europeni au subliniat, nu o dată, în reuniunile noastre, că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru accederea României la Spaţiul Schengen. Ultima întrunire a fost în martie, iar, discutînd cu miniştrii de interne, s-a pus problema accederii României şi Bulgariei în septembrie", a arătat Rompuy. El a adăugat că a discutat subiectul accederii Românei în Spaţiul Schengen, în cursul dimineţii, cu preşedintele Traian Băsescu. "Libertatea de mişcare, libertatea de acces la servicii şi muncă sînt o valoare de bază a UE, a statului de drept, un semn al civilizaţiei, iar în acest spaţiu nu există loc pentru stigmatizare, aşa cum se întîmplă în unele ţări în zilele noastre", a mai declarat acesta.

Băsescu dă ca sigură revenirea salariilor bugetarilor în această vară

Preşedintele Traian Băsescu a precizat ieri, după întîlnirea cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că l-a informat despre intenţia părţii române privind revenirea, de la mijlocul anului, la nivelul salariilor de dinaintea reducerii cu 25%. El a mia spus că i-a prezentat preşedintelui Consiliului European măsurile pe care partea română vrea să le ia pentru încheierea anului cu creştere economică. "Am prezentat intenţia ca de la mijlocul anului să revenim la salariile de dinaintea reducerii cu 25%, scopul fiind stimularea consumului şi respectarea unor angajamente asumate", a spus Băsescu. Şeful statului a menţionat că, potrivit acestor angajamente publice, diminuările de salarii au fost măsuri temporare.
Recuperarea integrală a diminuărilor salariale este prevăzută în Programul de convergenţă aprobat, recent, de Guvern, la capitolul privind politica bugetară pentru acest an, "puncte cheie ale bugetului pe 2012". "În condiţiile menţinerii politicii de înlocuire a unui angajat din 7 care părăsesc sistemul, coroborat cu recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010, cheltuielile de personal raportate la PIB sînt programate a avea o uşoară creştere faţă de anul 2011, însă pe termen mediu se reia tendinţa de scădere a acestora", se arată în documentul obţinut de Mediafax.
După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.

Reţinut de poliţişti la ieşirea din puşcărie

Un bărbat din Sfîntu Gheorghe care, în timp ce era încarcerat într-un penitenciar pentru tîlhărie, a înşelat o suceveancă, a fost reţinut de poliţişti în ziua cînd a fost eliberat din închisoare. Potrivit IPJ Suceava, în perioada 4 - 9 ianuarie 2012, bărbatul era închis într-un penitenciar şi a sunat, de mai multe ori, pe telefonul fix şi mobil o femeie în vîrstă de 62 de ani pe care a înşelat-o spunîndu-i că a cîştigat un premiu în valoare de 10.000 de euro în urma unei extrageri efectuate de o firmă. Pentru a primi premiul, el i-a cerut femeii să depună diferite sume de bani pe numele a trei persoane, în localităţi diferite din ţară şi să cumpere cartele telefonice de pe care să comunice codurile de încărcare, valoarea prejudiciului în acest caz fiind de 4.300 de lei. Bărbatul îşi ispăşea pedeapsa într-un penitenciar după ce fusese condamnat pentru tîlhărie şi urma să fie eliberat, în luna februarie 2014, însă a fost eliberat condiţionat pe 24 aprilie 2012. În baza probatoriului administrat, el a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore urmînd să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Ce înseamnă, mai nou, să fii ţigan

Substantivele "rom" şi "ţigan" au fost modificate în ediţia nouă a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX). În urma demersurilor unor ONG-uri şi a unei hotărîri a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în ediţia nouă a DEX, publicată în februarie de către Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan- Al. Rosseti", au fost revizuite definiţiile a 30 de cuvinte care fac trimitere directă sau indirectă la minoritatea romilor. Noua definiţie a substantivului "rom" este: "termen prin care se autoidentifică membrii unui grup etnic originar din India şi răspîndit mai ales în Sudul şi Estul Europei, înlocuind denumirea de ţigan, considerată peiorativă". De asemenea, în ediţia nouă a DEX au fost modificate cuvintele: balaoacheş, baragladină, bulibaşă, chivuţă, corturar, faraon, gitana, jude, laie, lăieţ, lingurar, puradel, rom, rudar, salas, ţigan, ţigănaş, ţigănatic, ţigăncuşă, ţigăncuţă, ţigăneală, ţigănel, ţigănesc, ţigăneşte, ţigănie, ţigănime, ţigănos, ţigănuş, ursar, astfel încît caracterul deseori peiorativ al acestor cuvinte să fie clar adus la cunoştinţa cititorului.
Pînă în prezent, în trei ediţii ale Dicţionarului Explicativ al Limbii Române definiţia substantivului "ţigan" conţinea explicaţia - "Epitet dat unei persoane cu apucături rele".

O sută de români de etnie romă au primit locuinţe în Lyon

Prefectura regiunii franceze Lyon le-a acordat permise de şedere şi locuinţe la 100 de români de etnie romă, însă acţiunea s-a derulat în mod discret, pentru a nu atrage criticile extremei-drepte în campania electorală prezidenţială, informează site-ul de ştiri Rue89Lyon.fr. Acţiunea prefectului din Rhône, Jean-François Carenco, pare să fie în totală contradicţie cu politica Guvernului de la Paris faţă de etnicii romi din Franţa. Pe 20 martie, 95 de romi, majoritatea adulţi, au primit acte şi locuinţe în zona Adoma, regiunea Rhone, aceasta fiind o premieră în Lyon. Modele similare au fost aplicate deja în oraşele Lille, Nantes şi Seine-Saint-Denis.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.