Național

Revoluţie în noua lege privind revoluţionarii

Ziarul de Vrancea
24 feb 2012 2005 vizualizări
Vor primi calitatea de revoluţionar doar cei care au protestat în intervalul 14-22 decembrie şi doar dacă s-au remarcat prin fapte relevante pentru mişcarea de protest n dosarele vor fi analizate de o comisie din care vor face parte procurori şi criminalişti

Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda (PDL), a declarat, vineri, că speră ca Legea recunoştinţei, care îi priveşte pe revoluţionari, să primească, marţi, votul final în Parlament, urmînd ca toate dosarele revoluţionarilor să fie evaluate de o comisie specială. El spune că în proiectul Legii recunoştinţei s-a limitat perioada în care o persoană poate beneficia de calitatea de revoluţionar, şi anume intervalul 14-22 decembrie 1989, pentru că după fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu nu se mai poate vorbi de Revoluţie sau revoluţionari. "Legea recunoştinţei este la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, luni sper că trecem legea de comisie, iar marţi să dăm votul final în plen. Este o lege menită să ofere pîrghii suplimentare pentru eliminarea impostorilor, a falşilor revoluţionari. Am limitat intervalul de timp înăuntrul căreia o persoană putea fi catalogată drept revoluţionar, între 14 şi 22 decembrie 1989. După această dată, nimeni nu mai poate să îşi păstreze calitatea de revoluţionar şi să beneficieze de o indemnizaţie din partea statului. După fuga lui Ceauşescu nu mai putem vorbi despre revoluţionari şi despre Revoluţie. Toate dosarele aflate în plată vor intra într-o evaluare la o comisie din care fac parte procurori şi criminalişti, imediat ce va apărea legea, iar în şase luni se va face evaluarea pentru eliminarea impostorilor", a spus Buda.
Acesta a adăugat că s-a convenit cu reprezentanţii asociaţiilor de revoluţionari şi faptul că o persoană nu va mai putea păstra calitatea de revoluţionar doar pentru simplul fapt că a ieşit în stradă în decembrie 1989, ci este nevoie ca acea persoană să se fi remarcat "prin anumite fapte sau gesturi, să fi condus mulţimi de oameni". "Preşedinţii de asociaţii de revoluţionari recunosc că au impostori şi ar trebui să îşi facă probleme cei care au dobîndit ilegal această calitate de revoluţionar. S-ar putea să dea înapoi banii primiţi. Vor fi foarte mulţi, poate cîteva mii de persoane care îşi vor pierde calitatea de revoluţionar", a spus Daniel Buda. Deputatul PDL a afirmat că îşi propune ca în textul Legii recunoştinţei să rămînă actualii coeficienţi privind indemnizaţiile revoluţionarilor.
La nivel naţional, sînt înregistrate aproape 20.000 de persoane care au calitatea de revoluţionar. La sfîrşitul anului trecut, s-a decis ca indemnizaţiile revoluţionarilor să fie sistate la plată începînd cu 2012.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
bunicuta66, acum 4446 zile, 10 ore, 33 minute, 59 secunde
De ce credeti ca se apara unii pe altii? Daca am fi avut o justitie dreapta am fi avut demult curatenie! Caracatita este cu atat mai greu de dovedit, cu cat conturile sunt mai grase. Iliescu a reusit citeste integral
radu, acum 4449 zile, 19 ore, 57 minute, 13 secunde
Corect ar fi ca indemnizatile de revolutionar,care inseamna bani foarte multi, sa fie acordate numai si numai ranitilor si urmasilor celor ucisi in revolutie si dovediti cu acte. In localitatile unde citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.