Național

Coloana dr stiri nationale: UDMR forţează modificarea legii privind conflictul de interese

Ziarul de Vrancea
17 feb 2012 673 vizualizări
Unul dintre iniţiatorii amendamentelor, care i-ar scoate pe parlamentari de sub incidenţa legii, este cercetat de ANI chiar pentru conflict de interese

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu s-a declarat surprins de amendamentele aduse de UDMR la reglementarea conflictului de interese în Legea Codului penal, aflată în dezbatere în Parlament. "Cred că e o formulă cel puţin nefericită şi sînt puţin suprins de propunerea acestora. În orice caz, ca Minister al Justiţiei, nu vom schimba cadrul normativ anticorupţie şi cadrul normativ instituţional al ANI şi al DNA trebuie conservat. Iată că rezultatele bune din ultimii ani, consemnate şi în rapoartele de ţară ne aduc poziţii care să ne permită abordarea cu argumente a unor subiecte precum Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Ar fi păcat să facem acum din nou un pas înapoi şi să slăbim această legislaţie", a declarat, vineri, ministrul Cătălin Predoiu. Întrebat dacă în contextul actual privind refuzul Opoziţiei de a participa la activitatea parlamentară amendamentele propuse de UDMR ar putea avea succes, ministrul a spus: "În orice caz voi depune toate diligenţele ca ministru".

Iniţiatorii invocă lege fundamentală

Legea privind Codul Penal se află în dezbatere la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, unde parlamentarii UDMR András Levente Mate şi Arpad Marton au propus ca demnitarii aflaţi în conflict de interese să scape de această răspundere. "Nici persoanele care îndeplinesc o demnitate publică, nici persoanele care activează în cadrul unor persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, de exemplu ONG-uri, nu pot fi asimilaţi funcţionarilor publici. Nu permite statutul lor constituţional", prevede unul din textele propuse. Concret, parlamentarii nu ar mai putea face parte din categoria funcţionarilor publici, implicit nu ar mai putea fi traşi la răspundere pentru că îşi angajează rudele în cabinetele de circumscripţie. Un alt amendament este legat de conflictul de interese. "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial nejustificat, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin pînă la gradul doi inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică", prevede textul propus. Cuvîntul "nejustificat", în opinia unor jurişti, ar lăsa loc interpretărilor, în sensul că plata serviciilor prestate este justificată, în pofida faptului că persoana angajată este rudă cu funcţionarul public. O altă explicaţie dată de jurişti, care contestă amendamentele propuse, ar fi că, dacă un şef de consiliu local sau judeţean alocă lucrări pe bani publici propriilor sale firme sau societăţilor unor rude, se poate interpreta că beneficiul obţinut este justificat de serviciile prestate.
ANI a cerut Parchetului, în 19 septembrie 2011, să-l cerceteze pe deputatul UDMR András Levente Mate pentru conflict de interese, alături de alţi parlamentari, acuzaţi că şi-au angajat rudele la birourile parlamentare.

Borbely: "Există şi varianta de a părăsi coaliţia"

Vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, speră ca protocolul referitor la programul de guvernare să fie semnat într-o săptămînă, arătînd că există şi "varianta de a părăsi coaliţia", dacă nu se îndeplinesc cele prevăzute în document. "Vom încheia acest protocol, sper, într-o săptămînă, cu termene clare şi, dacă nu vor fi respectate, evident atunci e şi varianta de a părăsi coaliţia, dacă nu se îndeplinesc cele prevăzute. Nu e vorba de a ameninţa", a declarat vineri Borbely. El a precizat că UDMR este interesată în primul rînd de aspecte sociale şi a propus "o conturare mult mai clară a unei politici publice de stimulare a natalităţii" şi acordarea de subvenţii angajatorilor care reintegrează pe piaţa muncii femei cu copii în întreţinere, mai mici de şase ani, alături de îmbunătăţirea legislaţiei privind pensia de urmaş. "În ceea ce priveşte pensiile şi salariile, atît la discuţia cu FMI, cît şi la discuţia privind programul guvernamental, am vorbit să introducem acest punct şi eu sînt convins că în luna aprilie vom putea mări salariile şi pensiile, nu pot spune procent, dar a fost o condiţie a UDMR", a arătat Borbely. Totodată, un punct vizat de UDMR se referă la infrastructură - continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, care "să vină pînă la Tîrgu Mureş", precum şi începerea lucrărilor, cît de curînd, la Autostrada Tîrgu Mureş - Iaşi.

Campanie PDL: "Ei fac grevă de lux pe banii tăi"

PDL va distribui în colegiile parlamentarilor opoziţiei afişe cu pozele acestora şi mesajele "El este unul dintre chiulangii!", "Ei fac grevă de lux pe banii tăi!", într-o acţiune de "informare corectă a opiniei publice" în legătură cu greva opoziţiei, a anunţat secretarul general al PDL, Ioan Oltean. "Trebuie să vă spun - şi o fac cu maximă responsabilitate - că nu este o stare de confort pentru putere de a lucra în absenţa opoziţiei. Nu că nu am putea lucra, am făcut dovada, cel puţin în Camera Deputaţilor, că şedinţa în plen şi în comisii se poate desfăşura şi fără opoziţie, că putem să ne mobilizăm şi să asigurăm cvormul de şedinţă, dar apreciem că opoziţia şi rolul parlamentarului, fie că se cheamă deputat sau senator, este acela de a fi prezent în Parlament. Acolo este locul lui de muncă şi trebuie să participe la şedinţele parlamentare conform ordinii de zi şi programului aprobat de Biroul Permanent", a spus Oltean. Potrivit sursei citate, "nici un deputat sau senator nu a renunţat la nici măcar un leu pe această perioadă" şi "toţi vin şi semnează prezenţa ca să fie beneficiarii inclusiv ai indemnizaţiei de şedinţă şi ai diurnei de deplasare".

Peste 12 mii de romani, victime ale unui concurs fictiv pe Facebook

Un număr de peste 12.000 de români, utilizatori de Facebook, au căzut victimele unei escrocherii ce foloseşte drept pretext un aşa-zis concurs organizat de către Orange România, atrage atenţia compania Bitdefender. Potrivit sursei citate, prin intermediul mesajului "Orange România îţi dă şansa să cîştigi un Samsung Galaxy II, trebuie doar să dai Like şi Share. Succes!", postat pe Facebook cu titlul "Concurs Orange România", utilizatorii reţelei de socializare sunt ademeniţi. "Odată ce au dat Like, victimele s-au abonat, practic, la pagina respectivă, astfel încît vor primi în NewsFeed conţinutul postat pe aceasta, inclusiv link-uri periculoase. Pe de altă parte, cei care au dat Like pozei, ajută indirect la popularizarea paginii escrocheriei. Actualmente, sînt peste 12.000 de like-uri şi tot atîtea Share-uri pe o poză, şi 10.000 de like-uri şi tot atîtea Share-uri pe o altă imagine a premiului", explică specialiştii Bitdefender, citaţi de Agerpres. Aceştia precizează că mai îngrijorător este faptul că primul post pe pagină conţine un link către un torent, "lucru care ridică foarte multe semne de întrebare", dar că "deocamdată, linkul nu duce nicăieri, însă nu este exclus ca torentul să constituie canal de răspîndire al unei ameninţări informatice mult mai periculoase". "Există două căi prin care utilizatorii pot cădea în cursă: fie le apare pe Perete sau în Fluxul de ştiri un mesaj care promovează concursul, fie în Fluxul lor de ştiri apare un mesaj postat de un prieten, însoţit o poză a premiului şi instrucţiunile de participare. Pentru a intra în concurs, e nevoie de un Like şi de un Share", se arată în comunicatul citat.
Orange România a emis, deja, un comunicat oficial prin care îi avertizează pe utilizatorii de Facebook de pericolul acestei ameninţări.

Maşină înmatriculată în România, folosită într-o operaţiune împotriva unor poliţişti bulgari corupţi

Zece agenţi ai poliţiei rutiere bulgare care operează în nordul ţării au fost arestaţi preventiv pentru corupţie, ei fiind surprinşi în flagrant cu ajutorul unei maşini înmatriculate în România, a anunţat vineri ministrul de Interne Ţvetan Ţvetanov.
"Douăzeci şi doi de agenţi ai poliţiei rutiere au fost arestaţi şi zece dintre ei au fost puşi sub acuzare. Ei recurgeau la şantaj, în special în privinţa străinilor, primind mită de 20 pînă la 300 de leva" (între 10 şi 150 de euro), a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit cotidianului Trud, agenţii au fost descoperiţi graţie unei camere ascunse. Anchetatorii au folosit o maşină înmatriculată în România pentru a fi opriţi de colegii lor, fie pentru nepurtarea centurii de siguranţă, fie pentru conducere fără permis. Pentru a evita o amendă, pretinsul şofer oferea mită agenţilor rutieri în cauză, care acceptau. Extorsiunea poliţiei rutiere împotriva şoferilor este obişnuită în Bulgaria. Şoferii propun ei înşişi adeseori mită pentru a evita o amendă.


xxxxxxxx


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.