Național

COLOANA de stiri nationale:Ger pînă la sfîrşitul săptămînii

Ziarul de Vrancea
7 feb 2012 768 vizualizări
În România intră astăzi în vigoare codul galben de ger, pînă duminică dimineaţă. Temperaturile minime nocturne vor coborî pînă la -25 de grade Celsius.

184 de trenuri erau anulate ieri la amiază, cinci linii de cale ferată erau închise şi 12 aveau restricţii, conform datelor prezentate în Comandamentul de Iarnă convocat de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu. La ora menţionată erau 48 de drumuri naţionale şi autostrăzi închise circulaţiei, 16 drumuri cu circulaţia restricţionată şi trei porturi erau închise: Midia, Mangalia şi Constanţa, informează un comunicat al MTI.

Oficial, Elodia a murit

Certificatul de deces al avocatei Elodia Ghinescu a fost eliberat, ieri, de Primăria Câmpulung Muscel, după ce decizia de declarare a morţii acesteia a devenit definitivă şi irevocabilă, certificatul urmînd să fie depus la dosarul în care poliţistul Cristian Cioacă este cercetat pentru omor. Pe baza sentinţei de declarare a morţii Elodiei şi a certificatului de deces, poliţistul poate fi trimis în judecată pentru omor. Avocata Elodia Ghinescu a fost declarată moartă, la începutul lunii noiembrie 2011, printr-o sentinţă a Judecătoriei Braşov, data morţii acesteia fiind stabilită pentru 30 august 2007, iar sentinţa urma să fie comunicată familiei Ghinescu. În timpul redactării însă s-a strecurat o greşeală la numărul sentinţei, astfel că a fost nevoie ca sentinţa să fie redactată din nou şi comunicată în forma corectă. După corectură, s-a descoperit o altă greşeală, la data anunţării dispariţiei Elodiei. În document se arăta în mod eronat că poliţistul Cristian Cioacă a anunţat dispariţia soţiei sale în 30 august 2007 şi nu în 5 septembrie. Eroarea a fost corectată, iar săptămîna aceasta decizia a devenit definitivă şi irevocabilă, deoarece nu a fost atacată prin recurs.

Morar, încă şase luni şef la Anticorupţie

Daniel Morar a fost delegat procuror-şef al DNA, începînd cu data de 13 februarie, pentru o perioadă de şase luni, prin ordin al procurorului general Laura Codruţa Kovesi. Potrivit legii, procurorul general al României poate semna delegarea procurorului şef al DNA pe o perioadă de şase luni, de mai multe ori, pînă la numirea de către ministrul Justiţiei a unei noi persoane care să candideze pentru această funcţie. Daniel Morar a fost numit pentru prima dată la şefia DNA de preşedintele Traian Băsescu, care, în 11 august 2005, a semnat decretul prezidenţial pentru desemnarea acestuia, la propunerea ministrului Justiţiei de atunci Monica Macovei.

Cinci ani de puşcărie pentru un şef al revoluţionarilor

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe fostul deputat PSD şi şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, Emilian Cutean, la cinci ani de închisoare cu executare, acesta fiind acuzat de procurorii DNA că a iniţiat o hotărîre de Guvern în 2004, prin care s-a aprobat acordarea a peste 300.000 de lei Asociaţiei de revoluţionari "Club 22", pe care o înfiinţase şi al cărei preşedinte era. În acelaşi dosar, fostul director economic al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor Daniela Zbârcea a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi recursurile depuse de Emilian Cutean şi Daniela Zbârcea, aceştia rămînînd cu pedepsele date de Judecătoria Sectorului 1 şi Tribunalul Bucureşti. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Senatorul PSD Miron Mitrea implicat într-un accident

Un bărbat cu fractură de antebraţ care a venit, ieri, la Spitalul Floreasca însoţit de Miron Mitrea a fost audiat de Poliţie, declarînd că a căzut speriat de claxonul maşinii, au declarat, pentru Mediafax, surse din apropierea senatorului PSD, care au menţionat că acesta a rămas fără permis. "Miron Mitrea venea cu autoturismul pe Bulevardul Ion Mihalache şi a observat doi bărbaţi traversînd. El a frînat, dar roţile au prins o porţiune de gheaţă, iar maşina nu a putut opri în timp util. Astfel, Miron Mitrea a claxonat, iar unul dintre cei doi bărbaţi a reuşit să traverseze la timp. Celălalt bărbat s-a speriat după claxon, a alunecat şi a căzut, atingînd maşina. Miron Mitrea a oprit şi a vrut să îl ducă pe bărbat la spital. Iniţial, bărbatul nu a vrut, dar apoi a acceptat, iar Miron Mitrea l-a dus la o clinică, unde i s-a făcut o radiografie, în urma căreia s-a constatat că suferise o fractură la mînă", au declarat sursele. Potrivit acestora, Mitrea l-a dus pe bărbat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde, conform procedurilor, medicii au chemat Poliţia. Cercetările în acest caz vor fi preluate de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, avînd în vedere calitatea de senator.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.