Național

COLOANA de stiri nationale:: Relu Fenechiu, acuzat de abuz în serviciu în cazul "Transformatorul"

Ziarul de Vrancea
8 dec 2011 1443 vizualizări
Liderului PNL i-au fost puse sub sechestru trei terenuri

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu s-a prezentat, ieri dimineaţă, la sediul DNA, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice în dosarul "Afacerea Transformatorul", din complicitate la abuz în servciu, la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Expertiza în dosar a durat aproape doi ani, relevînd un prejudiciu deosebit de mare, ceea ce a impus schimbarea încadrării juridice. Iniţial, Fenechiu a fost acuzat alături de alte trei persoane pentru complicitate la abuz în serviciu, în timp ce cinci directori de la Electrica Moldova erau acuzaţi de abuz în serviciu. Totodată, procurorii au dispus punerea sub sechestru a trei imobile aparţinîndu-i lui Fenechiu.
Presa locală relata că firmele lui Relu Fenechiu ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoare pe care le-ar fi revîndut societăţii Electrica Moldova cu o sută de miliarde de lei vechi. Liberalul preciza că "toate afacerile SC Fene Grup SA s-au desfăşurat în condiţii de transparenţă şi cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Conform celei mai recente declaraţii de avere, datată 15 iunie 2011, Relu Fenechiu deţine şase parcele de teren intravilan, un apartament, trei case de locuit şi două case de vacanţă. Familia Fenechiu are trei Maşini: un Mercedes, un BMW şi un Hyundai, cea mai veche, ultima, fiind fabricată în 2006. Deputatul a declarat şi o colecţie de bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 80.000 de euro.
La momentul depunerii declaraţiei de avere, Relu Fenechiu avea în conturi mai puţin de 20.000 de lei. Alţi aproape 350.000 de lei reprezintă însă acţiunile deţinute de el în două firme: SC Fene Grup SA şi SC La Rocca SRL.

Şapte ani de închisoare pentru sindicalistul şpăgar

Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat ieri la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de corupţie. Tribunalul Bucureşti i-a interzis acestuia unele drepturi pentru o perioadă de zece ani. De asemenea, fostul lider sindical trebuie să-i restituie lui Petre Scrieciu suma de 1.398.400 lei şi să plătească 15.000 de lei cheltuieli judiciare. Decizia poate fi atacată cu apel.
Petcu a stat în arest preventiv din 31 martie, el fiind prins, în 24 martie, luînd mită 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările la un centru pentru sindicate din Snagov. Procurorii au stabilit că, în perioada septembrie 2009 - martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu, administratorul unei societăţi comerciale, sume de bani totalizînd 1.398.400 lei, în schimbul atribuirii către firma acestuia a unui contract de execuţie lucrări. Potrivit procurorilor, banii au fost primiţi în mod repetat, cîte 87.400 de lei lunar, o rată reprezentînd aproximativ 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate în cadrul contractului. De asemenea, în 1 februarie, Marius Petcu ar fi primit de la Scrieciu, prin intermediar, un imobil situat în staţiunea Predeal în valoare de 535.165 de lei.

Unui poliţist din "lotul Argeş" îi va fi confiscată averea

Instanţa supremă a decis confiscarea a 61.650 euro şi 9.980 lei, sume dobîndite nejustificat de către Daniel Zidaru, subcomisar de poliţie la Serviciul Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule Argeş. Astfel, în urmă cu două zile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul acestuia împotriva deciziei care confirma cererea de confiscare înaintată de ANI.
Daniel Zidaru face parte dintr-o serie de funcţionari publici cu statut special - agenţi de poliţie - din cadrul Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere şi Inmatriculări Vehicule Argeş, pentru care ANI a înaintat, în anul 2009, instanţelor de judecată cereri de confiscare a sumelor cu caracter nejustificat. Ceilalţi funcţionari publici sînt comisarii şefi Gheorghe Codruţ Vlăsceanu şi Vasile Voinea, şi agentul de poliţie Traian Proca. Aceste cauze se află încă pe rolul instanţelor de judecată, în diferite faze jurisdicţionale. Potrivit DNA, în perioada 2006 - iunie 2008, în judeţul Argeş şi-a desfăşurat activitatea un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul obţinerii unor sume de bani pretinse şi primite de la mai multe persoane, pentru a le facilita acestora obţinerea în mod fraudulos a permiselor de conducere.

O romancă şi-a băgat în spital soţul italian, bătîndu-l cu cîrja

O româncă în vîrstă de 44 de ani a fost arestată în Sicilia sub acuzaţia că i-ar fi agresat cu o cîrjă pe soţul ei, un bătrîn de 85 de ani cu care s-ar fi căsătorit din interes, şi pe fiul acestuia. Femeia a fost arestată sub acuzaţia de rele tratamente aplicate în familie, după ce l-a bătut în mod repetat pe soţul ei, imobilizat la pat din cauza unei paralizii. În plus, românca este acuzată şi de agresarea fiului bătrînului. Autorităţile italiene suspectează că românca s-ar fi căsătorit cu bătrînul pentru a obţine mai rapid cetăţenia italiană. Cele două victime au fost agresate cu o cîrjă şi au necesitat cîteva zile de îngrijiri medicale.

A fost prins ucigaşul bărbatului mîncat de animale

Poliţiştii constănţeni au reuşit să-l prindă, ieri dimineaţă, pe autorul accidentului petrecut în localitatea constănţeană Valea Dacilor, în urma căruia un bărbat a murit, conducătorul auto care a fugit de la locul faptei lăsîndu-l apoi pe cîmp, unde a fost devorat de animale. Potrivit anchetatorilor, autorul accidentului este un tînăr de 27 de ani, din Medigidia. El a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, urmînd ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de ucidere din culpă şi părăsirea fără drept a locului accidentului.
Cadavrul unui bărbat, al cărui scalp fusese devorat de animale, a fost descoperit, miercuri dimineaţă, la marginea localităţii Valea Dacilor, printre primele ipoteze ale anchetatorilor fiind că acesta a fost victima unui accident rutier cu fugă de la locul faptei. Victima este un bărbat din localitate, în vîrstă de 45 de ani, crescător de animale.

Judecătoare din Focşani, reţinută de procurorii anticorupţie

Procurorii anticorupţie au făcut ieri percheziţii la locuinţa magistratului Anişoara Topor, de la Judecătoria Focşani, suspectată de fapte de corupţie, şi la cabinetul de avocatură al soţului acesteia. Solicitarea de încuviinţare a percheziţiei, reţinerii şi arestării preventive a magistratului a fost prezentată Secţiei pentru judecători a CSM de către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA. Potrivit unor surse judiciare, judecătoarea Anişoara Topor este suspectată că ar fi primit bani de la cămătari în schimbul unor soluţii favorabile în anumite dosare. Conform suselor citate, ar urma ca judecătoarea să fie adusă la Bucureşti pentru a fi audiată de către procurorii anticorupţie.

Mîncare tradiţională, via Frankfurt

În timpul primei lor luni de detenţie, suspecţii erau privaţi de somn şi aruncaţi în apă, loviţi sau forţaţi să stea în poziţii ce provoacă dureri, au declarat cîţiva oficiali americani.

Ei susţin însă că în România nu a fost folosită celebra tehnică de simulare a înecului. După interogatoriile iniţiale, deţinuţii au primit îngrijiri, au declarat oficialii. CIA a adus mîncare Halal (n.r. - conformă cu tradiţiile musulmane) din Frankfurt, Germania.  Foştii oficiali americani susţin că deoarece era o clădire guvernamentală, aceasta furniza o acoperire excelentă. Închisoarea nu avea nevoie de securitate sporită deoarece locuitorii din zonă ştiau că este o clădire a Guvernului. Închisoarea din România face parte din reţeaua supranumită "black sites" pe care CIA a înfiinţat-o şi a controlat-o în Thailanda, Lituania şi Polonia. Toate închisorile au fost închise în mai 2006, iar programul CIA de detenţie şi interogare s-a încheiat în 2009.
Reprezentanţii ORNISS au reacţionat ieri la aceste informaţii, arătînd că, de la sfîrşitul anului 2002, clădirea în speţă a servit în exclusivitate ca sediu al instituţiei şi nu ca un centru de detenţie. "Începînd cu ultima parte a anului 2002, clădirea din strada Mureş, nr. 4, a servit în exclusivitate ca sediu al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. În acest sens, infirmăm categoric speculaţiile din presă conform cărora în acest sediu ar fi funcţionat o închisoare CIA", a declarat purtătorul de cuvînt al instituţiei, Simona Cap-Alb.
Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a fost înfiinţat de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă din noiembrie 2002.

Edilul din Sfîntu Gheorghe somează un supermarket să afişeze anunţurile în limba maghiară

Primarului din Sfîntu Gheorghe Antal Arpad a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că în prima parte a lunii ianuarie 2012 se va deschide un nou supermarket în oraş şi că a semnalat conducerii acestuia, încă de cînd a eliberat autorizaţia de construcţie, că peste 75% din populaţia oraşului este de etnie maghiară. "Încă de atunci am trimis o scrisoare amabilă conducerii magazinului în care am semnalat faptul că peste 75 la sută din populaţia municipiului Sfîntu Gheorghe este de etnie maghiară şi am cerut să ţină cont de această proporţionalitate etnică, iar în cazul acelor angajaţi care vor avea relaţii cu cetăţenii să ţină cont de importanţa cunoaşterii limbii maghiare", a spus Antal. Edilul a adăugat că firma a expus recent un panou publicitar în care anunţă angajări, doar că acesta este inscripţionat numai în limba română, motiv pentru care a trimis conducerii supermaket-ului cea de-a doua scrisoare. Antal Arpad a adăugat că Primăria nu poate impune companiei ce să facă, întrucît aceasta este privată, iar el a dorit doar să sublinieze, prin scrisorile trimise, importanţa menţinerii "echilibrului lingvistic".
Consiliul Local Sfîntu Gheorghe a aprobat, în toamna acestui an, o hotărâre, care va intra în vigoare începând de anul viitor, prin care obligă întreprinzătorii privaţi să îşi afişeze mesajele în spaţiul public atît în limba română, cît şi în maghiară.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.