Național

Exorcistul de la Tanacu, pus în libertate

Ziarul de Vrancea
30 nov 2011 837 vizualizări
Fostul preot Daniel Petru Corogeanu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru moartea unei măicuţe pe care timp de trei zile a ţinut-o legată pe o cruce, a fost eliberat condiţionat ieri, din Penitenciarul Vaslui, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă.

Daniel Corogeanu a ieşit din Penitenciarul Vaslui în jurul orei 12.50, fiind aşteptat de către fratele său şi de alţi doi tineri. Fostul preot a urcat într-o maşină de teren înmatriculată în Bulgaria, refuzînd să dea declaraţii jurnaliştilor prezenţi la poarta penitenciarului. "Noi am făcut propunerea de eliberare condiţionată a deţinutului Petru Corogeanu în urma evaluării făcute de către Comisia de eliberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui. În cererea înaintată către Judecătorie am prezentat o evaluare a deţinutului Petru Corogeanu, care a participat în mod activ la acţiunile din interiorul penitenciarului, ţinîndu-se cont inclusiv de rapoartele de pedepsire care au existat pe perioada cît persoanza privată de libertate s-a aflat în penitenciar. Instanţa a analizat această propunere şi a dispus punerea în libertate condiţionată a lui Petru Corogeanu", a declarat purtătorul de cuvînt al Penitenciarului Vaslui, Petru Toma.
Fostul preot Petru Corogeanu a fost încarcerat la Penitenciarul Vaslui în 30 ianuarie 2008, după ce a fost condamnat la şapte ani de închisoare de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru lipsire ilegală de libertate urmată de moartea victimei. Sentinţa a fost dată după mai mult de doi ani şi jumătate de procese în care Petru Corogeanu a fost judecat de mai multe instanţe din ţară.
În iunie 2005, fostul preot, împreună cu patru măicuţe, între care fosta maică stareţă de la Mănăstirea Tanacu, au supus a altă măicuţă, în vîrstă de 23 de ani, unui ritual de exorcizare, la Mănăstirea "Sfînta Treime" din Tanacu, judeţul Vaslui. Măicuţa, Irina Cornici, a murit după ce a fost ţinută trei zile fără apă şi mîncare, fiind imobilizată pe o cruce de lemn. Trei din cele patru măicuţe au fost condamnate la cinci ani de închisoare, iar maica stereţă a fost condamnată la şase ani de închisoare, toate patru fiind încarcerate în ianuarie 2008. Între timp, toate au fost eliberate condiţionat.

Xxxxxxxxxxxx


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.