Național

Lovitură năpraznică în anturajul premierului: Primarul Clujului, încolţit de DNA

Ziarul de Vrancea
10 nov 2011 1103 vizualizări
Edilul este acuzat că a primit 94.000 de euro mită, precum şi alte beneficii materiale, pentru a favoriza trei firme să cîştige licitaţiile organizate de Primărie

Sorin Apostu a fost reţinut miercuri noapte pentru 24 de ore de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită în formă continuată. El urma să fie prezentat aseară la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Potrivit procurorilor, Apostu a primit, între 2009 şi 2011, 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare şi asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind încasaţi prin cabinetul de avocatură al nevestei sale. Soţia primarului, Monica Undina Apostu, este şi ea învinuită în acest dosar. Procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane în această cauză. Surse judiciare au declarat că oamenii de afaceri Simion Mureşan, Mustafa Bekar şi Călin Stoia au fost puşi de asemenea sub învinuire pentru dare de mită. De altfel, în noaptea de miercuri spre joi au fost audiaţi la DNA Cluj Simion Mureşan şi Călin Stoia, cel din urmă fiind reţinut pentru 24 de ore. Mustafa Bekar s-a prezentat şi el la DNA, însă nu a fost audiat de procurori întrucît avocatul acestuia a cerut un interpret de limbă turcă şi, cum acesta nu a fost găsit, audierea a fost amînată.
Călin Mihai Stoia este director general al Brantner România. Firma sa a obţinut în iulie 2009 contractul de concesionare a salubrităţii unuia dintre cele două sectoare în care a fost împărţit municipiul Cluj-Napoca.
Simion Mureşan controlează, alături de fratele său, firma clujeană Electrogrup, care a cîştigat în 2010 licitaţia organizată de Primărie privind sistemul de monitorizare video a traficului rutier.
Mustafa Bekar este asociat, alături de alţi patru cetăţeni turci, la Kiat Group Construct, consorţiu care a început să cîştige contracte cu Primăria Cluj-Napoca încă din 2004. Firma Kiat Group, în asociere cu Diferit SRL, a cîştigat, în mai 2010, contractul scos la licitaţie de Primăria Cluj-Napoca pentru reabilitarea străzilor din oraş pe o perioadă de patru ani. Oferta cîştigătoare a fost în valoare de 600 de milioane de lei (150 de milioane de euro).
Cei trei sînt acuzaţi de DNA că, pe lîngă bani, i-ar fi plătit vacanţe primarului Sorin Apostu şi i-ar fi dat haine pentru soţia sa, susţin aceleaşi surse. Astfel, Simion Mureşan ar fi fost în concediu în Austria împreună cu Apostu şi i-ar fi plătit primarului şi o altă vacanţă în Dubai. La rîndul său, Mustafa Bekar i-ar fi plătit lui Apostu cazarea la un hotel din Bucureşti, iar soţiei acestuia i-ar fi cumpărat haine.
Înainte de informarea transmisă de DNA, surse judiciare declarau că primarul Sorin Apostu este suspectat că ar fi primit 100.000 de euro, prin cabinetul de avocatură al soţiei sale, de la o firmă de salubrizare şi de la firma de asigurări a Aspaziei Droniuc, cea de la care ar fi primit mită şi vicepreşedintele CJ Radu Bica.

Ce spune legea şi ce spune partidul

PDL Cluj aşteapta ieri hotărîrea Curţii de Apel Cluj, care urma să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă a primarului pentru a lua o decizie în cazul acestuia. Preşedintele filialei, deputatul Daniel Buda, a declarat că organizaţia va proceda în cazul Apostu exact ca în cazul vicepreşedintelui CJ Cluj, Radu Bica. Cu alte cuvinte, primarul ar urma să fie suspendat de drept din partid dacă va fi arestat preventiv.
Conform prevederilor Legii nr. 215/ 2001 a administraţiei publice dacă Sorin Apostu va fi arestat pentru 29 de zile, iar recursul său va fi respins, prefectul judeţului va lua act de suspendarea lui din funcţia de primar şi va anunţa Consiliul Local. Consiliul se va întruni în şedinţă şi va alege un primar interimar dintre cei doi viceprimari, Radu Moisin (PDL) şi Laszlo Attila (UDMR), cele mai mare şanse avîndu-le Moisin.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ghicitoare, acum 4557 zile, 18 ore, 56 minute, 25 secunde
Oare campania zilnica a PDL-ului, prin care incearca sa ii prosteasca din nou pe romani din ce bani este platita ? Dar PP-DD, aceasta creatie a lui Lazaroiu din ce bani este finantat ? In Vrancea oare citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.