Național

Accidentul lui Huidu - în ceaţă

Ziarul de Vrancea
18 oct 2011 1396 vizualizări
Primii şapte martori ai accidentului provocat de realizatorul tv au fost audiaţi ieri, dar declaraţiile acostora sînt contradictorii.

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Braşov au dispus, ieri, începerea urmăririi penale faţă de realizatorul tv Şerban Huidu pentru săvîrşirea infracţiunii de ucidere din culpă - trei victime - în legătură cu accidentul auto pe care l-a provocat duminică. Procurorii au stabilit că, la data de 16 octombrie 2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcţia Predeal spre Braşov, aflat la volanul unui autoturism, Şerban Huidu, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanţilor autoturismului Logan.
În dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor trei victime, stabilindu-se că moartea a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, în principal, din cauza rupturilor de organe interne.
La dosar au fost depuse şi rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident, stabilindu-se că cei doi minori au suferit leziuni ce necesită pentru vindecare sub 10 zile de îngrijiri medicale (fapt ce nu atrage răspunderea penală), iar celelalte două pasagere ale autoturismului au avut leziuni ce necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale, precizînd că nu formulează plîngere prealabilă.

Martorii se contrazic

Şapte martori ai accidentului au fost audiaţi pînă ieri de procurorii şi poliţiştii braşoveni şi, potrivit unor surse judiciare, declaraţiile acestora au fost contradictorii, unii înaintînd ipoteza derapării, alţii pe cea a depăşirii. "Deocamdată este prematur să ne pronunţăm. Cu siguranţă vor mai fi şi audiate şi alte persoane", a declarat prim-procurorul Carmina Reit de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Braşov.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.