Național

Şpagă pentru şeful ANOFM: echivalentul a 46.000 de euro

Ziarul de Vrancea
16 oct 2011 799 vizualizări
Silviu Bian a fost arestat de judecători, la cererea procurorilor anticorupţie, pentru că a primit mită de la subalterni

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut, ieri, pe preşedintele Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, sub acuzaţia că a primit suma de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM, informează un comunicat al DNA. Aseară, instanţa Tribunalului Bucureşti a fost de acord cu solicitarea procurorilor de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
"Banii au fost pretinşi de către inculpatul Bian Silviu pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentînd cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcţionarilor respectivi pe luna august 2011", se arată în comunicat.
Potrivit anchetatorilor, în mod similar, pe data de 15 octombrie 2011, Silviu Bian a primit de la aceiaşi funcţionari, prin intermediar, suma de 82.000 lei, reprezentînd o parte din retribuţiile aferente lunii septembrie 2011. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Aşchia nu sare prea departe de trunchi

Alin George Bian, fiul preşedintelui ANOFM, este judecat de peste un an pentru vătămare corporală din culpă, după ce, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2008, a accidentat grav un bătrîn pe o trecere de pietoni din Alba Iulia, victima decedînd ulterior. Bian senior a reuşit să-I convingă pe cel accidentat să-şi retragă plîngerea, însă, după moartea sa, fiica acestuia a redeschis acţiunea. Potrivit portalului instanţelor de judecată din România, Alin George Bian a fost trimis în judecată la mai bine de doi ani de la producerea accidentului, în 12 iulie 2010, pentru vătămare corporală din culpă, iar la următorul termen, din 1 noiembrie 2011, trebuie să fie adus în faţa instanţei cu mandat de aducere deoarece a lipsit la ultimele termene de judecată. Cazul se află pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, iar pînă acum au avut loc 22 de termene, de nouă ori Alin George Bian obţinînd decizii de prelungire a dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.