Național

COLOANA de stiri nationale: L-a omorît, i-a tăiat picioarele şi i-a dat foc

Ziarul de Vrancea
14 oct 2011 552 vizualizări
Autorul unei crime săvîrşite în luna mai a anului trecut a fost identificat, joi, de către poliţiştii sibieni, iar principalul suspect, un bărbat de 67 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Vineri bărbatul urma să fie dus la Tribunalul Sibiu cu propunerea de arestare preventivă. Suspectul este acuzat de uciderea unui bărbat de 60 de ani, din Cisnădie, pe care l-a incendiat şi i-a tăiat membrele. Crima s-a petrecut în mai 2010, anchetatorii găsind bucăţi din cadavrul unui bărbat într-o pădure de pe Valea Cisnădiei, la aproximativ zece kilometri de municipiul Sibiu. După două zile de căutări a fost descoperit şi restul trupului, la aproximativ o sută de metri distanţă de locul în care fuseseră găsite membrele inferioare. Trupul bărbatului a fost găsit într-o rîpă. Conform anchetatorilor, picioarele şi toracele victimei erau carbonizate.

Lăzăroiu: "PSD şi PNL vor merge separat la alegeri"

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, pentru RFI, că nu crede că în 2012 USL va figura ca atare pe buletinele de vot, pentru că Uniunea este slăbită, la alegeri urmînd să participe două partide distincte, PSD şi PNL. El nu dă prea multe şanse Uniunii Social Liberale, chiar dacă USL conduce în sondajele de opinie. "Cred că USL este deja o alianţă slăbită, nu mai are foarte mult suflu. A început să fie deja măcinată de diverse conflicte interne", spune sociologul. "Eu în continuare îmi menţin părerea că nu vom avea în 2012 pe buletinul de vot o formaţiune numită USL, chiar dacă, sigur, ea va mai continua cîteva luni, dar la alegeri probabil că nu vom avea Uniunea Social Liberală, ci vom avea două partide distincte, PSD şi PNL", afirmă fostul ministru al Muncii.


Iliescu, speriat de Noua Republică

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, la o şedinţă a PSD Sector 3, că "se naşte acum un partiduleţ", Noua Republică, pentru care "vrăjmaşul principal este PSD". El a amintit în context declaraţiile recente ale ministrului de Exerne, Teodor Baconschi. "Aţi văzut la ministrul ăsta de Externe - cei care muncesc şi cei care cerşesc. Este o anumită mentalitate", a spus el. "Se naşte acum un partiduleţ din ăsta - văd că este de unii prezentat ca marea descoperire - Noua Republică, formaţiune de dreapta şi pentru care vrăjmaşul principal este PSD şi obiectivul lor major să stopeze venirea stîngii la putere, că asta ar fi o nenorocire pentru ţară. Sînt tot felul de diversiuni propagandistice pe această temă", a conchis fostul şef al statului. Fostul ministru Sebastian Lăzăroiu a salutat, duminică, apariţia platformei "Noua Republică", iniţiată de Mihail Neamţu, un apropiat al PDL, considerînd-o "cel mai puternic semnal al nevoii de schimbare".

Chauncey Hardy avea patru leziuni pe creier

Baschetbalistul american Chauncey Hardy a ajuns la Spitalul de urgenţă Bagdasar Arseni cu patru leziuni pe creier, o leziune frontală cu un hematom constituit şi alte două-trei în evoluţie, dar care nu se ştia cum vor evolua, a declarat vineri, pentru Agerpres, dr. Alexadru Bica, purtătorul de cuvînt al spitalului. El a explicat că mecanismul de producere al acestora îl va preciza Institutul de Medicină Legală, coroborat cu informaţiile poliţiei.
Potrivit medicului, rezultatele de la IML vor veni, probabil, în 2-3 săptămîni. Baschetbalistul american Chauncey Hardy, jucătorul echipei CSS Giurgiu, a încetat din viaţă duminică seara după ce a fost bătut într-un club din Giurgiu, sîmbătă seara, de un grup de interlopi. Versiunea susţinută de martori este că sportivul ar fi primit un pumn în faţă şi s-ar fi prăbuşit cu capul de pardoseala sălii de club.

Ce ne pregăteşte Guvernul pentru 2012: "prudenţă, moderaţie, echilibru"

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că în 2012 românii trebuie să se aştepte la "prudenţă, prudenţă, moderaţie şi echilibru", adăugînd că prin Legea bugetului pentru anul viitor se va stabili exact politica salarială. "Prudenţă, prudenţă, moderaţie şi echilibru. Nu avem voie să facem nici un pas înapoi pe linia reformelor, nu putem să mergem cu nici o măsură populistă, nu avem voie să mergem pe nicio măsură care nu are acoperire în economie. Nu avem voie să-i credem pe Ponta şi Antonescu, care promit marea cu sarea, pentru că sînt populişti şi dinozauri ai populismului. Nimeni nu mai crede în vorbele lui Ponta şi Antonescu în Uniunea Europeană, pentru că nimeni nu mai vorbeşte de promisiuni care nu au acoperire. Românii să nu cadă victime ale populismului lui Ponta şi Antonescu, care sînt rupţi de realitatea crizei economice mondiale, cu implicaţii şi pentru România", a afirmat Boc.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.