Național

COLOANAde stiri interne:

Ziarul de Vrancea
10 oct 2011 603 vizualizări
Două judecătoare de la instanţa supremă, urmărite penal de DNA

Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Gabriela Victoria Barsan (preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi de Iuliana Pusoiu, judecător la ICCJ în cadrul aceleiaşi secţii, ambele fiind acuzate de trafic de influenţă. În acelaşi dosar sînt urmariti penal avocată Claudia Gherbovan Silinescu şi omul de afaceri Gabriel Chiriac, ambii pentru cumpărare de influenţă, a informat ieri DNA. Potrivit procurorilor, cele două judecătoare
au primit bijuterii şi alte foloase în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul instanţei supreme.

La ce vîrstă divorţează romanii

Aproape 6.500 de certificate de divorţ de comun acord au fost eliberate în acest an pînă în septembrie, conform unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Potrivit datelor statistice, categoria de vîrstă care a solicitat cele mai multe divorţuri este cea a cărei membri au vîrsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani, 2.321 de ceretificate fiind înregistrate în Registrul unic al certificatelor de divorţ prin acordul soţilor şi eliberate solicitanţilor. Acestei categorii de vîrstă îi urmează cea a cărei membri au între 40 şi 50 de ani, cu 1.423 de certificate de divorţ şi cea formată din tineri cu vîrstele cuprinse între 20 şi 30 de ani, cu 1.131 de certificate. Potrivit comunicatului MAI, din cele 6.463 de cereri înregistrate şi eliberate, 5.586 au provenit din mediul urban, numai în Bucureşti eliberîndu-se 1.576 de certificate de divorţ. Doar 877 de astfel de cereri au fost formulate în mediul rural

O piatră de 1.300 de lei

Un tînăr în vîrstă de 21 ani, din municipiul Slobozia, a reclamat la Poliţie că a cumpărat un telefon mobil de pe internet, achitînd suma de 1.300 de lei, iar la ridicarea coletului a descoperit în interior o piatră şi coli de hîrtie acoperite cu bandă adezivă. Potrivit reprezentantilor Poliţiei Judeţene Ialomiţa, poliţiştii fac cercetări pentru identificarea făptuitorului şi recuperarea prejudiciului, existînd un cerc de suspecţi în acest caz. "Tînărul a reclamat că în urmă cu aproximativ două săptămîni a făcut o comandă pe internet pentru un telefon mobil, iar la ridicarea coletului a constatat că în loc de telefon se afla o piatră. După ce partea vătămată a achitat suma de 1.300 de lei, a verificat coletul şi a găsit o piatră şi coli de hîrtie acoperite cu bandă adezivă", se arată într-un comuicat al Poliţiei Ialomiţa.


Şeful CSM vrea ca magistraţii condamnaţi pentru corupţie să nu beneficieze de pensia de serviciu

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţius Dumbravă, propune ca judecătorii sau procurorii condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie sau în legătură cu serviciul ori cei excluşi din magistratură să nu mai beneficieze de pensia de serviciu. Potrivit acestuia, este în interesul sistemului de justiţie ca textele privind pensiile magistraţilor să fie modificate. "Adică atunci cînd o condamnare rămîne definitivă în penal pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, săvîrşită cu intenţie sau cînd faţă de judecători sau procurori, faţă de care se continuă cercetarea disciplinară în chiar condiţiile în care magistraţii în cauză au solicitat pensionare, se stabileşte sancţiunea excluderii din magistratură, magistraţii în cauză să nu mai beneficieze de pensia de serviciu acordată de dispoziţiile Legii 303/2004, ci aceştia să beneficieze doar de pensia prevăzută în actele normative cu caracter general urmînd ca partea din pensia de serviciu încasată pînă la condamnarea definitivă sau aplicarea sancţiunii excluderii din magistratură să fie recuperată", a arătat Dumbravă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.