Național

Certificatul energetic devine obligatoriu la vinzarea, inchirierea sau renovarea caselor

Ziarul de Vrancea
14 aug 2011 514 vizualizări
De anul viitor, constructorii vor trebui sa prezinte un studiu privind sistemele alternative de incalzire ca sa primeasca autorizatia de construire

Constructorii de cladiri noi vor fi obligati, de anul viitor, pentru a obtine autorizatia de construire, sa realizeze si un studiu privind sistemele alternative de incalzire, iar certificatul energetic va fi impus atit la renovari majore, cit si in anuntul de vinzare sau inchiriere a unei locuinte. Prin renovare majora a cladirilor existente se va intelege acea lucrare efectuata la anvelopa cladirii si/sau la sistemele tehnice ale acesteia, pentru care costurile depasesc 25% din valoarea de impozitare a cladirii, exclusiv valoarea terenului pe care este situata cladirea, releva un proiect de ordonanta al Guvernului. In cazul renovarii majore a cladirilor, proprietarii/administratorii acestora vor putea monta sisteme alternative de producere a energiei, in masura in care prin proiect se stabileste ca acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, functional si economic. Actul normativ stabileste ca in vederea obtinerii autorizatiei de construire pentru cladirile noi, pe linga obligativitatea respectarii cerintelor minime de performanta energetica, se va solicita, prin certificatul de urbanism emis de autoritatile locale, si intocmirea unui studiu privind posibilitatea utilizarii unor sisteme alternative de eficienta ridicata. Acestea pot fi sisteme descentralizate de alimentare cu energie bazate pe surse de energie regenerabila, sisteme de incalzire sau de racire centralizate sau de bloc, pompe de caldura sau cogenerare. Studiul va trebui sa completeze documentatia tehnica pentru autorizarea executarii lucrarilor. Obligatia realizarii acestui studiu va fi impusa incepind cu anul viitor. "Cladirile noi, pentru care receptia la terminarea lucrarilor se efectueaza incepind cu 31 decembrie 2020, vor fi cladiri al caror consum de energie este aproape egal cu zero. Prin exceptie, cladirile noi din proprietatea/ administrarea autoritatilor publice care urmeaza sa fie receptionate dupa 31 decembrie 2018, vor fi cladiri al caror consum de energie este aproape egal cu zero", se mai arata in document.

Certificatul este valabil zece ani

Cladirea cu un consum de energie aproape zero va fi acel imobil cu o performanta energetica foarte ridicata, la care necesarul de energie este aproape zero sau foarte scazut si acoperit, in cea mai mare masura, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsa la fata locului sau in apropiere. Actul normativ mai stabileste ca certificatul de performanta energetica a cladirii va fi impus atit pentru cladirile care se construiesc, vind sau inchiriaza, dar si pentru cele care vor fi supuse renovarilor majore. Acest certificat, valabil zece ani, cuprinde valoarea consumurilor energetice si de emisii CO2, care permit investitorului/proprietarului/ administratorului sa compare si sa evalueze performanta energetica a cladirii. Certificatul va trebuie insa sa includa si recomandari de reducere a consumurilor energetice. "Pentru cladirile sau unitatile de cladire care se vind sau inchiriaza, investitorul/ proprietarul/ administratorul este obligat sa puna la dispozitia potentialului cumparator sau chirias, anterior perfectarii contractului, o copie a certificatului, astfel incit acesta sa ia la cunostinta despre performanta energetica. La data inregistrarii contractului de vinzare-cumparare, respectiv de inchiriere, proprietarul are obligatia de a depune la autoritatea fiscala competenta o copie a certificatului energetic", se arata in document.

Inspectii periodice

Contractele de vinzare-cumparare, precum si cele de inchiriere incheiate fara respectarea acestei obligatii vor fi considerate nule de drept. De asemenea, in anunturile de vinzare sau inchiriere a cladirilor/ unitatilor de cladire, investitorul/ proprietarul/ administratorul va fi obligat sa prezinte si informatii specificate in certificat privind clasa energetica, consumul total specific de energie si indicele de emisii echivalent CO2. In cazul cladirilor cu o suprafata utila de peste 500 metri patrati aflate in proprietatea/administrarea autoritatilor publice, precum si in cazul cladirilor in care functioneaza institutii care presteaza servicii publice, certificatul va trebui afisat intr-un loc accesibil si vizibil publicului. Incepind cu 9 iulie 2015, aceasta obligatie va fi valabila si pentru cladirile cu o suprafata utila totala de peste 250 metri patrati aflate in proprietatea/ administrarea autoritatilor publice sau a institutiilor care presteaza servicii publice. Certificarea si auditarea energetica a cladirilor sint realizate de auditori energetici atestati pe grade profesionale de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale. Documentul mai prevede ca, in scopul reducerii consumului de energie si al limitarii emisiilor de dioxid de carbon, vor fi efectuate inspectii periodice, la intervale de cinci ani, la sistemele de incalzire echipate cu cazane care utilizeaza combustibil lichid sau solid neregenerabil, cu puterea nominala de 20-100 kW, ori alte tipuri de combustibil, precum si inspectii la intervale de doi ani la sistemele de incalzire echipate cu cazane cu puterea nominala mai mare de 100 kW. Pentru sistemele de incalzire echipate cu cazane care utilizeaza combustibil gazos, inspectia periodica va fi efectuata la intervale de patru ani.


(


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Certificat Energetic, acum 4643 zile, 11 ore, 30 minute, 7 secunde
Nici pana in momentul de fata nu s-a lamurit legea(372/2005) privind amendamentele in cazul "evitarii" certificarii energetice a locuintelor asa ca noua masura este bine venita!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.