Național

Unul din doi romani vrea introducerea pedepsei cu moartea

Ziarul de Vrancea
2 oct 2010 466 vizualizări
Jumatate dintre romăni ar vota, în cazul unui referendum, pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Compania de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB), la comanda Pro Democratia.

Dintre cei chestionati, 50% ar vota pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, iar 42% ar vota impotriva, iar 1% nu ar merge sa voteze. Restul pina la 100% au raspuns "nu stiu/nu raspund". întrebati daca ar vota, in cadrul unui referendum, pentru retragerea cetateniei romilor originari din Romania care au fost implicati in activitati ilegale in tari occidentale si au adus deservicii Romaniei, 55% dintre cei chestionati au raspuns favorabil, un raspuns negativ fiind dat de 32% dintre repondenti.

Pe de alta parte, 46% dintre repondenti au declarat ca vor vota, in cadrul unui referendum, impotriva retragerii cetateniei pentru persoanele de etnie maghiara care cer autonomia tinutului Secuiesc, doar 36% afirmind ca ar vota pentru adoptare unei astfel de masuri. De asemenea, studiul arata ca trei din cinci romani considera ca in Romania drepturile omului nu sint respectate. întrebati daca sint de acord cu democratia sau nu, 62% dintre repondenti s-au declarat "total de acord", 21% "oarecum de acord", 5% "oarecum impotriva" si 10% "total impotriva". Potrivit sondajului, 58% dintre cei chestionati considera ca libertatea omului e mai importanta, chiar daca aceasta poate duce la inegalitate intre oameni, iar 33% apreciaza ca egalitatea intre oameni este importanta, chiar daca aceasta poate duce la ingradirea libertatii. Pe de alta parte, 60% dintre repondenti sint de acord cu introducerea votului obligatoriu in Romania, 36% nefiind de acord cu obligativitatea votului. Din esantionul reprezentativ ales ce CCSB, 72% dintre repondenti sustin ca minoritatile trebuie sa se supuna majoritatii, oricare ar fi pozitia sustinuta de majoritate, un punct de vedere opus avind 23% dintre cei intervievati. Tot astfel, noua din zece romani nu sint de acord sa isi schimbe religia. Dintre cei chestionati, 92% au declarat ca nu sint de acord sa isi schimbe religia, iar 63% au mentionat ca nu sint de acord ca unul dintre apropiati sa treaca la alta religie.


Pompierii mai de incredere decit preotii


Ultimele locuri in topul increderii populatiei in institutii sint ocupate de Presedintie, Parlament, Guvern si partide, pe primele locuri situindu-se pompierii, Biserica si Armata, potrivit aceluiasi sondaj CCSB.

Astfel, romanii au foarte mare incredere in pompieri (89%), biserica (80%), armata (73%), jandarmerie (63%), mass-media (61%), primaria localitatii (55%) si Politie (55%). La mijlocul topului privind increderea se afla Serviciul Roman de Informatii (40%), Avocatul Poporului (34%), organizatiile non-guvernamentale (33%), sindicatele (32%), justitie (29%) si banci (25%). Ultimele institutii pe lista increderii se afla Presedintia, cu 17% fata de 48% intr-un studiu din februarie 2009, Parlamentul, cu 14% fata de 20% in februarie 2009, Guvernul, cu 13% fata de 26% in februarie 2009 si partidele politice, cu 12% fata de 14% in 2009. Studiul a fost realizat in perioada 23-28 septembrie 2010 de Compania de Cercetare Sociologica si Branding, pe un esantion reprezentativ alcatuit din 1.017 persoane, sondajul de opinie avind o marja de eroare de plus minus 3,1 la suta.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.