Național

Proiectul Legii Educatiei, aprobat de Guvern

Ziarul de Vrancea
13 apr 2010 712 vizualizări
Gimnaziul va avea noua clase, iar liceul numai trei n examenul de bacalaureat va contine trei probe scrise, iar examenul oral va fi sustinut in doua limbi straine

Noua lege a Educatiei propusa de Daniel Funeriu a fost aprobata ieri, iar proiectul de lege va merge la Parlament, acolo unde va putea suferi modificari. Premierul Emil Boc a cerut ca acest document sa fie dezbatut in regim de urgenta, pentru a putea fi aplicat incepind cu noul an scolar. Noua lege prevede o noua structura a sistemului de invatamint preuniversitar. Clasa pregatitoare de la gradinita se muta la invatamintul primar, iar clasa a IX-a se muta la gimnaziu. Astfel, liceul va fi de trei ani.


Evaluarea dupa clasa a IX-a va avea trei probe scrise si una practica

Admiterea la liceu se va face pe baza unui portofoliu educational. Evaluare nationala disciplinara obligatorie a tuturor elevilor la finalul clasei a IX-a va cuprinde trei probe scrise si una practica. Examinarea va cuprinde o proba transdisciplinara de evaluare scrisa a competentelor de comunicare in limba romana, limba materna si intr-o limba de circulatie internationala, o proba transdisciplinara de evaluare scrisa a competentelor la matematica si stiinte, o proba practica de evaluare a competentelor de utilizare a calculatorului si o proba transdisciplinara de evaluare orala a competentelor civice si sociale. Rezultatele evaluarii nationale se vor inscrie in Portofoliul educational al elevului. Admiterea la liceu se va realiza in functie de cererile elevilor. Astfel, in cazul in care numarul de candidati nu depaseste numarul locurilor oferite de liceu, admiterea se va realiza pe baza Portofoliului educational al elevului. In cazul in care insa numarul de candidati este mai mare decit numarul locurilor oferite de liceu, admiterea se va face luind in calcul, in proportie de 70% Portofoliul educational al elevului, media de absolvire a invatamintului obligatoriu si media la probele de la evaluarea nationala de la sfirsitul clasei a IX-a si in proportie de 30% nota obtinuta la disciplina de admitere stabilita de liceu. In cazul mediilor egale, diferentierea se va face pe baza Portofoliului educational al elevului.


Bacalaureatul va include si o proba transdisciplinara

Bacalaureatul va avea trei probe scrise. Examentul de Bacalaureat va include si o proba transdisciplinara, cu intrebari din mai multe materii din categoria stiintelor naturale, pentru clase de profil real, si stiintelor sociale, pentru profil uman. Astfel, proiectul de lege aprobat de Guvern prevede ca absolventii de clasa a XII-a vor sustine o proba scrisa transdisciplinara la limba si literatura romana si o limba de circulatie internationala (proba comuna pentru elevii de la toate profilurile si specializarile), o proba scrisa la limba si literatura materna (proba comuna pentru elevii de la toate profilurile si specializarile care au urmat studiile liceale intr-o limba a minoritatilor nationale), precum si o proba scrisa transdisciplinara, diferentiata in functie de filiera, profil si specializare, la matematica si stiintele naturii (pentru profilul real), respectiv la stiinte socio-umane - istorie, geografie, economie, sociologie si psihologie (pentru profilul umanist).


Parinti amendati pentru chiulul copiiilor

Noutati sint si pentru parinti. Ei vor semna un contract cu institutia de invatamint. Pentru chiul, parintele poate plati amenzi intre 100 si 1.000 de lei sau poate fi pus sa munceasca in folosul comunitatii. Astfel, daca prima versiune a legii prevedea amenzi cuprinse intre 500 si 5.000 de lei, in ultima forma a legii sanctiunile sint cuprinse intre 100 si 1.000 de lei. Amenzile sau munca in folosul comunitatii vor fi aplicate de administratia publica locala sau judeteana sau la sesizarea directorului scolii. Sumele de bani incasate pot fi utilizate exclusiv in folosul invatamintului preuniversitar, se mai arata in lege. Educatorii si invatatorii dispar din scoli, fiind inlocuiti de profesori. Pentru asta va fi nevoie de sase ani de studiu. Noutatea o reprezinta anul de stagiu obligatoriu. De asemenea, examenul de titularizare dispare.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.