ANI a cerut Parlamentului demiterea lui Dinescu din Colegiul CNSAS
Agentia Nationala de Integritate (ANI) a cerut Parlamentului demiterea lui Mircea Dinescu din functia de membru al Colegiului CNSAS, dupa ce actul prin care inspectorii de integritate constatasera incompatibilitatea acestuia a ramas definitiv prin necontestare. Agentia a anuntat ieri ca a primit de la Curtea de Apel Bucuresti o instiintare care informa ca actul de constatare a incompatibilitatii lui Dinescu nu a fost contestat in termenul de 15 zile prevazut de lege, astfel ca el a ramas definitiv, conform legii dupa care ANI functioneaza.
"Am transmis deja Parlamentului adresa de la Curtea de Apel Bucuresti, care confirma faptul ca actul de constatare in cazul domnului Dinescu a ramas definitiv", a declarat secretarul general al ANI, Horia Georgescu. într-un comunicat emis ieri, ANI anunta ca cere Parlamentului sa inceapa demersurile pentru demiterea lui Dinescu din Colegiul CNSAS. "Actul de constatare ramas definitiv se va transmite celor doua Camere ale Parlamentului, pentru indeplinirea si aplicarea prevederilor legale, respectiv demararea procedurilor privind revocarea din functia de demnitate publica a domnului Mircea Dinescu", se precizeaza in comunicat.
ANI a comunicat, in 3 februarie, ca inspectorii de integritate au descoperit ca Mircea Dinescu se afla, din anul 2006, in stare de incompatibilitate, intrucit detine simultan atit calitatea de membru al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) cit si functia de administrator al unor societati comerciale.
în aceeasi zi, Dinescu se declara "scirbit" de situatie si anunta ca nu va contesta in instanta incompatibilitatea descoperita de ANI. La mai mult de o saptamina, Dinescu a revenit si a anuntat ca a depus la CNSAS "mai multe documente" care sa ateste faptul ca nu s-ar fi aflat in incompatibilitate, reprezentantii institutiei urmind sa se ocupe in numele lui de demersurile juridice impotriva ANI.
Contestatie formulata in ultima zi
Mircea Dinescu a contestat in termenul prevazut de lege decizia ANI privind incompatibilitatea sa, transmitind documentele catre Curtea de Apel prin posta, luni, in ultima zi din termenul prevazut de lege pentru formularea unei contestatii, au declarat, ieri, pentru Mediafax, surse din CNSAS. Intre timp, senatorul PSD Dan Sova a explicat ca solicitarea Agentiei privind demiterea lui Mircea Dinescu din CNSAS nu este imperativa pentru Parlament, comisiile juridice urmind sa analizeze cazul, iar plenul reunit sa ia decizia.