Național

Cazul Teo Peter pe dos

Ziarul de Vrancea
4 ian 2010 760 vizualizări
Accidentul produs de diplomatul roman Silviu Ionescu la Singapore a ajuns un scandal national in Indonezia n opinia publica a initiat o petitie prin care cere Romaniei sa il aresteze pe diplomat n autoritatile de la Bucuresti pastreaza tacerea n cazul seamana izbitor cu accidentul in care basistul formatiei Compact, Teo Peter, si-a pierdut viata la Bucuresti

O petitie online semnata de aproape 700 de persoane cere autoritatilor de la Bucuresti sa coopereze cu anchetatorii si sa despagubeasca victimele accidentului in care a fost implicata o masina a ambasadei romane. In ea se cere Guvernului roman arestarea si judecarea diplomatului Silviu Ionescu, care, conform presei locale, ar fi autorul dublului accident petrecut la 16 decembrie si soldat cu un mort si trei raniti. Cazul continua sa se afle in atentia presei, in conditiile in care un sofer de taxi sustine ca l-ar fi transportat cu masina pe insarcinatul cu afaceri al Romaniei la Singapore. Soferul, care este prezentat doar cu numele de Neo, le-a declarat jurnalistilor ca a fost oprit intr-o intersectie, la ora locala 3.30, de un barbat cu infatisare caucaziana, care purta o vesta. Ulterior, el le-a spus politistilor ca pasagerul era Silviu Ionescu. Taximetristul afirma ca, la 10 minute dupa ce s-a urcat in masina, Ionescu l-a intrebat cum poate lua legatura cu politia. El mai sustine ca acesta a sunat la politie si a anuntat ca i-a fost furata masina. Soferul de taxi spune ca diplomatul ar mai fi dat un alt telefon, dar conversatia a avut loc intr-o limba straina. Taximetristul a mai spus ca, de obicei, arunca bonurile, dar de data aceasta l-a pastrat, deoarece i s-a parut ceva suspect cind pasagerul l-a intrebat cum poate contacta politia. El a adaugat ca a intentionat sa anunte incidentul, dar a renuntat, pina cind a primit un telefon de la compania la care lucreaza, in urma cu o saptamina.



Ionescu este bolnav de diabet si a revenit la Bucuresti


La 17 decembrie, presa locala scria ca o masina a Ambasadei Romaniei la Singapore a fost implicata intr-un accident pe un bulevard la primele ore ale diminetii de 16 decembrie, trei persoane fiind lovite in doua intersectii diferite. Politia a spus ca masina a lovit prima data doi pietoni in jurul orei locale 03.00. Cei doi, in virsta de 30, respectiv 24 de ani, au fost raniti la cap si transportati la spital. Unul dintre ei a decedat ulterior la spital. In urma investigatiilor organelor de politie, autoturismul a fost gasit avariat, aproape de iesirea din Singapore. La rindul sau, insarcinatul cu afaceri al Romaniei la Singapore a afirmat ca a anuntat politia in legatura cu disparitia autoturismului marca Audi A6, in jurul orei locale 3.00. El a mentionat ca parcase autoturismul pentru a participa la o intilnire cu oameni de afaceri. Cotidianul The Temasek Review a scris saptamina trecuta ca Silviu Ionescu ar fi anuntat furtul masinii la 40 de minute dupa producerea accidentului. De atunci, Silviu Ionescu a parasit Singapore si nu se stie unde se afla, potrivit presei locale. Consilierul economic al ambasadei Romaniei la Singapore, Alexandru Nicolae, a declarat ca Ionescu ar fi revenit in Romania, deoarece este bolnav de diabet. Politia locala a spus doar ca "ancheta continua". Presa locala a comentat ca politia ar trebui sa rezolve cu usurinta cazul, dar nu este prima data cind ea le permite suspectilor din infractiuni grave sa fuga din Singapore. Intre Romania si Singapore nu exista tratat de extradare, aminteste presa. MAE a precizat marti ca nu a primit nicio informatie in acest sens de la autoritatile din Singapore. MAE are in derulare propria verificare interna asupra evenimentelor care s-au produs la Singapore, in paralel cu ancheta autoritatilor locale. Informatii noi vor fi date la finalizarea verificarilor, potrivit MAE. Scandalul din Singapore seamana foarte mult cu cazul in care basistul formatiei Compact, Teo Peter, si-a pierdut viata la Bucuresti, pe 4 decembrie 2004, intr-un accident provocat de un angajat al ambasadei Statelor Unite in Romania. In ciuda looby-ului facut de opinia publica, jurisdictia a impiedicat desfasuarea unui proces in Romania, iar puscasul marin Christopher VanGoethem, soferul american, a scapat fara vreo condamnare.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.