Național

Geoana dezgheata relatiile cu Rusia prin intermediul spionilor

Ziarul de Vrancea
14 nov 2009 598 vizualizări
Liderul PSD spune ca s-a dus la Moscova pentru "normalizarea dialogului" Rusia-Romania n el nu da raspuns insa la principalele acuzatii: a discutat privatizarea Romgaz cu partea rusa? Ce a solicitat in schimb? Vizita a fost intermediata de spionul rus Boris Golovin?

Dupa trei zile de tacere, Mircea Geoana a dat ieri primele explicatii referitoare la vizita sa secreta la Moscova, in primavara acestui an. Candidatul PSD la presedintie sustine ca vizita a avut ca principal scop "normalizarea" dialogului cu Federatia Rusa, in conditiile unei "relatii congelate" cu Romania, pentru care l-a gasit vinovat pe Traian Basescu. El a aratat ca a primit o invitatie oficiala din partea omologului sau, presedintele Senatului Federatiei Ruse, de a efectua o vizita la Moscova si, dupa 6 decembrie, in conditiile in care va fi ales presedinte, va onora aceasta vizita. Intrebat ce anume a discutat in timpul vizitei private din aprilie, presedintele PSD a raspuns: "Contactele neoficiale sint contacte neoficiale, ele au pregatit acest moment politic care se prefigureaza". "De aceea, faptul ca Traian Basescu a paralizat relatia cu vecinii nostri nu este o invitatia la inactiune din partea mea (...) stiu extrem de precis care este limita unui mandat chiar neoficial si am facut acest lucru cu consultarea institutiilor care au prerogative, in principal MAE, si vreau sa desfid orice fel de provocare de a politiza o tema care pina la urma este in interesul tarii acesteia", a precizat Geoana. Liderul PSD s-a pus in situatia presedintelui american. "Daca Obama merge in vizita la Moscova, nu vad un motiv ca presedintele Romaniei sa nu mearga in vizita la Moscova (...)Modul penibil in care se incearca specularea unui astfel de moment il condamn, pentru ca numai jucatorii mici si care nu cunosc regula jocului international pot sa aduca in campanie un astfel de argument", a mai declarat Geoana.


Geoana s-a retras din CSAT dupa vizita la Moscova


Surse citate de HotNews.ro afirma ca presedintele Senatului s-ar fi intilnit cu oficiali din anturajul lui Putin pe tema privatizarii companiei Romgaz. A doua zi, Mircea Geoana a participat la sedinta CSAT care avea pe ordinea de zi un punct referitor la strategia energetica a Romaniei. Vizita secreta in Rusia ar fi fost aranjata de Boris Golovin, om de afaceri cu interese in domeniul energetic din Romania, despre care presa a scris ca ar fi ex-ofiter GRU. Referiri la privatizarea Romgaz a facut Traian Basescu in campania electorala. Pe 24 octombrie, el afirma ca Sorin Ovidiu Vintu, Dinu Patriciu si Dan Voiculescu si-au dezvoltat afacerile sub mandatul lui Ion Iliescu si acum doresc o noua perioada de "liniste", pentru a putea pune mina pe companii precum Posta Romana, Romgaz, Transgaz, Conpet sau Oil Terminal. Presedintele Traian Basescu a confirmat joi seara ca liderul PSD Mircea Geoana a facut o vizita in luna aprilie la Moscova, dar ca ministrul de Externe de la acea vreme nu l-a informat despre acest lucru, si a spus ca Geoana nu putea "sa faca propria lui politica daca se ducea cinstit la Moscova". "Aduceti-va aminte ca, dupa luna aprilie, intr-o imprejurare, am spus ca e bine ca pleaca din CSAT... Si aveam in vedere exact acest lucru: ca nu poti sa fii vicepresedinte CSAT si sa pleci la intilniri organizate de nu stiu ce oameni la Moscova, fara ca macar sa-l informezi pe presedintele CSAT", a spus Basescu la o emisiune la postul de televiziune B1Tv. Moderatorul emisiunii a comentat ca, potrivit informatiei privind vizita lui Mircea Geoana la Moscova, ar fi fost vorba de o vizita privata. "Si eu cred la fel, cred ca s-a dus la bai, la Moscova", a spus ironic presedintele Basescu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.