Național

Familia fostului ministru al Integrarii, decimata de deturnarea de fonduri

Ziarul de Vrancea
10 nov 2009 685 vizualizări
Fiul lui Hildegard Puwak a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare, la doi ani dupa ce tatal sau a primit o pedeapsa similara

Judecatoria Sectorului 4 l-a condamnat pe Mihai Puwak, fiul fostului ministru PSD al Integrarii, Hildegard Puwak, la trei ani de inchisoare cu suspendare, plus cinci ani termen de incercare pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata și deturnare de fonduri. Decizia instantei nu este definitiva.

DNA l-a trimis in judecata, in decembrie 2007, pe Mihai Puwak, asociat si administrator al S.C. "P&I International" S.R.L., pentru un prejudiciu de 32.160 euro in dauna bugetului CE. Procurorii il acuza ca ar fi schimbat destinatia legala a sumei alocate din resursele Comunitatilor Europene utilizind-o in mod nelegal, pentru plata unor cheltuieli personale si datorii ale unei firme ce nu avea legatura cu implementarea proiectului.

Din probele administrate a rezultat ca, la data de 28 februarie 2002, a fost incheiat contractul de finantare nerambursabila intre Centrul National pentru Programul de Formare Profesionala "Leonardo Da Vinci" si S.C. "P&I International" S.R.L., reprezentat legal de catre inculpatul Puwak Mihai. Conform contractului, a fost alocata suma de 40.200 Euro pentru realizarea proiectului "Formarea tinerilor absolventi in domeniul ingineriei urbane", care avea ca scop principal realizarea unui stagiu de plasament/schimb in strainatate cu o durata de opt saptamani incepind cu 9 martie pina la 2 mai 2002, la care sa participe 15 stagiari, absolventi in specialitatea urbanism si angajati ai firmei trimitatoare.

Conform proiectului, formarea profesionala a celor 15 stagiari trebuia realizata in colaborare cu parteneri din Germania, fiind indicata initial firma "Haka GmbH", care insa a comunicat renuntarea la parteneriat. în acest context, in cadrul proiectului a aparut o alta entitate juridica intitulata DE*BE*ROM, in numele careia contractul a fost semnat de Alida Stalek. Fiind ruda, Alida Stalek nu avea dreptul, conform clauzelor contractuale, de a participa la un astfel de proiect. Mai mult, s-a stabilit ca acest contract s-a semnat cu o entitate juridica inexistenta in acel moment.

Din probatoriu a rezultat ca, in realitate, cei 15 "stagiari" nu erau angajati ai firmei trimitatoare, ci fosti colegi de facultate ai inculpatului, iar proiectul nu si-a atins scopul pentru care a fost finantat.

în iunie 2009, tatal lui Mihai Puwak, Iosif Puwak, a fost condamnat definitiv la 2 ani si 6 luni cu suspendare, cu o perioada de incercare de 4 ani si 6 luni, tot pentru deturnare de fonduri.


Dosar cu repetitie


In 2003, fostul Parchet National Anticoruptie anunta ca s-a sesizat din oficiu in acest caz, ca urmare a informatiilor publicate in presa. Tot atunci, Hildegard Puwak a cerut PNA sa efectueze toate cercetarile in cazul in care este acuzata familia sa. Dupa efectuarea actelor premergatoare, s-a dispus prin rezolutie neinceperea urmaririi penale, considerind ca faptele cercetate nu sint prevazute de legea penala.

In 2005, conducerea PNA a dispus prin ordonanta infirmarea rezolutiei de neincepere a urmaririi penale. Cercetarile au fost demarate din nou, in conditiile in care ancheta era incompleta, iar suspiciunea de frauda nu fusese inlaturata.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.