Național

PSD si PNL incearca sa fenteze referendumul lui Basescu

Ziarul de Vrancea
8 oct 2009 558 vizualizări
Birourile Permanente ale celor doua Camere au decis ieri sa trimita la comisiile juridice scrisoarea presedintelui Traian Basescu referitoare la referendumul pentru Parlamentul unicameral

Deciziile conducerii Parlamentului reflecta reconfigurarea raportului de forte din Parlament, ca urmare a iesirii PSD de la guvernare. Astfel ca, la finalul sedintei Birourilor Permanente, PD-L, pe de-o parte, si opozitia PNL si PSD, pe de alta parte. Democrat-liberala Roberta Anastase a refuzat sa supuna la vot solicitarea de a trimite la comisiile juridice scrisoarea presedintelui Basescu. Ea a sustinut ca noua majoritate parlamentara cenzureaza dreptul constitutional al presedintelui de a initia un referendum si trage de timp. Anastase a invocat drept argument articolul 7 din regulament care spune ca solicitarile sefului statului se discuta in regim de urgenta. Democrat-liberala il acuza pe omologul ei de la Senat, Mircea Geoana, ca a supus spre aprobare trimiterea la comisiile juridice, incalcind procedura, si votind de doua ori. PNL si PSD sustin ca exista un "conflict constitutional" intre Parlament si presedintie, pe tema referendumului pentru Parlamentul unicameral. Ca atare, ei iau in calcul sesizarea Curtii Constitutionale. Deputatul liberal Eugen Nicolaescu a precizat ca membrii comisiilor juridice au termen de 10 zile pentru a se pronunta asupra existentei unui conflict constitutional intre presedintie si Legislativ. El a declarat ca trecerea de la sistemul bicameral la cel unicameral nu se poate face decit prin revizuirea Constitutiei, iar initiativa de modificarea a legii fundamentale apartine Parlamentului. Daca parlamentarii din comisiile juridice vor stabili ca exista un astfel de conflict, alesii vor apela la arbitrajul CCR. Daca nu, scrisoarea presedintelui va intra in plenul reunit al celor doua camere.

Presedintele Traian Basescu a anuntat, pe 24 septembrie, ca doreste organizarea unui referendum pentru introducerea Parlamentului unicameral, in aceeasi zi cu alegerile prezidentiale. Constitutia spune ca seful statului poate initia plebiscit pe teme de interes national, dupa consultarea Parlamentului. Avizul Legislativului este consultativ, astfel incit chiar daca alesii vor stabili ca nu sint de acord cu aceasta initiativa, el poate fi organizat. Scrisoarea lui Basescu va merge la comisiile juridice, care vor exprima un punct de vedere in baza caruia plenul reunit al celor doua Camere va adopta un proiect de hotarire. Referendumul lui Basescu nu poate produce efecte imediate, indiferent de raspunsul pe care il vor da romanii la urne, fiindca schimbarea sistemului bicameral nu se poate face decit prin revizuirea Constitutiei, ceea ce presupune constituirea unei comisii parlamentare speciale, care poate vota proiectul de revizuire cu o majoritate de doua treimi. Dupa aprobarea proiectului de catre plen, proiectul trebuie validat in cadrul unui alt referendum national.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.