Național

Ziua mamei si Ziua tatalui, sarbatorite în luna mai

Ziarul de Vrancea
30 sep 2009 787 vizualizări
Deputatii au decis ca Ziua mamei si Ziua tatalui sa fie sarbatorite, pe rind, în prima si, respectiv, a doua duminica din luna mai, fiind adoptata, în acest sens, o propunere legislativa pe motiv ca se va realiza, astfel, "un echilibru între cei doi parinti".

Proiectul de lege a fost initiat de opt parlamentari din toate partidele, printre care Ludovic Orban (PNL), Victor Ponta (PSD), Giurgiu Mircia (PDL) si Laszlo Borbely (UDMR), toate grupurile parlamenatre anuntind, in plenul Camerei Deputatilor, ca voteaza pentru instituirea Zilei mamei si Zilei tatalui. Proiectul de lege elaborat in colaborare cu Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor - T.A.T.A. a fost sustinut de o serie de personalitati, Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Mircea Lucescu, Elisabeta Lipa, Octavian Bellu, Marius Urzica, Ivan Patzaichin, Marius Lacatus, Emerich Ienei. Deputatul democrat-liberal Petru Movila a spus ca proiectul de lege este "simbolic" si "nu implica nici un consum financiar" si nici nu acorda zile libere. Proiectul de lege a fost votat si de Senat, desi Guvernul era impotriva unei astfel de initiative legislative. Camera Deputatilor, for decizional in acest caz, a adoptat proiectul de lege cu 197 de voturi "pentru", 12 "impotriva" si 10 abtineri.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.