Național

Abramburica inregimenteaza scoala in politica

Ziarul de Vrancea
18 sep 2009 901 vizualizări
Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a emis un ordin care abroga prevederile Legii cadrului didactic n inspectorii scolari generali nu mai pot face detasari pentru functiile de conducere, noii directori urmind sa fie numiti prin ordin de ministru, la propunerea inspectoratelor n PDL sustine ca e o masura de epurare politica si solicita demiterea ministrului

PDL cere demisia ministrului Educatiei pentru ordinul privind demiterea tuturor directorilor de scoli si a inspectorilor de specialitate numiti in functii fara promovarea unui concurs, apreciind ca incearca sa planteze in scoli agenti electorali inaintea prezidentialelor. Liderul grupului PDL din Camera Deputatilor, Mircea Toader, a anuntat, ieri, ca ii cere premierului Emil Boc revocarea din functie a Ecaterinei Andronescu, daca aceasta nu retrage ordinul privind revocarea in 48 de ore a tuturor directorilor numiti fara concurs la unitatile scolare din invatamintul preuniversitar. Toader a acuzat-o pe Ecaterina Andronescu nu numai ca nu ia in considerare prevederile legii educatiei, pentru care Executivul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului, dar incalca si prevederile legale in vigoare, care prevad ca inspectorii scolari numesc, prin concurs, pe baza criteriilor aprobate de minister, directorii din invatamintul preuniversitar. El a aratat ca sint 16.000 de directori de scoli si gradinite in intreaga tara. "A bulversat intreg sistemul, in pragul deschiderii anului scolar", a adaugat el. Toader a spus ca nu are alta explicatie decit ca minitrul doreste sa puna in functiile de directori oameni apropiati politic de ea. "Miza politica este simpla. Numim numai directorii pe care ii dorim noi si care sint cu noi", a explicat el, precizind ca este mult mai important pentru Andronescu ca acel director va face politica in scoala. "Asta ar fi singura justificare, alta nu am, mai ales ca nu cred ca doamna Andronescu stie 16.000 de oameni. Le cere CV-ul? Da examen cu ei? Ce face?", s-a intrebat Toader. Din punct de vedere al Legii invatamintului, acest ordin este ilegal. Legea invatamintului este o lege organica, care nu poate fi abrogata printr-un ordin. Legea stabileste foarte clar, in doua articole, faptul ca inspectorii scolari generali fac numirile in functiile de director si director adjunct la toate unitatile de invatamint preuniversitar si, in acelasi timp, numesc inspectorii care se ocupa de indrumarea si coordonarea in cadrul inspectoratelor scolare judetene. Noua lege a invatamintului stabileste acelasi lucru.


Andronescu sustine ca vrea sa evite politizarea


Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, prentinde ca prin ordinul care abroga prevederile Legii statutului cadrului didactic ce abilitau inspectorii scolari sa faca detasari pentru functiile de conducere a vrut sa se "asigure" ca numirile directorilor nu sint facute politic. Potrivit ministrului, functiile de director erau ocupate prin concurs. In cazul in care, in urma concursului, posturile ramineau vacante, numirile se faceau prin delegatie pina la organizarea concursului. "Am primit numeroase sesizari din toate judetele tarii, printre care amintesc Tulcea, Botosani, Dolj, Olt, chiar cazuri in care exista citeva sute de reclamatii intr-un judet prin care ni se semnalau numiri politice in cazurile directorilor de scoli. Prin ordinul emis am vrut sa evitam introducerea politicului in unitatile de invatamint", a spus Ecaterina Andronescu. "Vreau sa ma asigur ca numirile directorilor nu sint facute politic", a mai spus Ecaterina Andronescu.


Boc: "Remanierile se fac, nu se discuta"

Premierul Emil Boc a declarat joi, referindu-se la solicitarile privind demiterea ministrului Educatiei, ca remanierile se fac, nu se discuta. "Raspunsul meu este acelasi in privinta remanierilor, pe care l-am dat de fiecare data. Remanierile se fac, nu se discuta, si sint apreciate la timpul si la momentul potrivit, in urma evaluarilor pe care prim-ministrul le face", a declarat Boc la Roma




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.