Național

Doar bunul Dumnezeu poate sa ii mai ajute!

Dana Chiorescu
13 mai 2005 747 vizualizări
Case, sosele si drumuri inundate, terenuri agricole acoperite de ape, surpari masive de terenuri. Daca previziunile meteorologilor se adeveresc, precipitatiile nu vor inceta prea curind. Alte doua poduri din judetul nostru au cedat sub furia apelor. Acestea se adauga celorlalte pagube de miliarde produse in judetul nostru din cauza inundatiilor. Situatia este de-a dreptul dezastruoasa in judete ca Timis sau Tulcea. Cum comenteaza interlocutorii nostri situatia in care se afla tara noastra si ce solutii ar trebui gasite pentru a nu se mai repeta aceasta situatie si pentru depasirea momentului, puteti afla din sondajul urmator.

Mitica Oanes, 43 de ani, inginer, Focsani

"Problema inundatiilor apare in fiecare primavara si toamna la noi. Nu pot sa inteleg de ce nu se invata din experientele anterioare. Probabil este foarte mult dezinteres, altfel nu se explica. Nu pot sa cred ca o armata de oameni, cu o gramada de fonduri, nu pot gasi solutii viabile pentru evitarea acestor probleme."


Mariana Brinzei, 45 de ani, casnica, Focsani

"Ce pot sa comentez? Mai e ceva de comentat? Mi-a fost foarte mila de oamenii aceia din Timis. Am vazut privirea unei batrine care se uita din elicoptere la apele care acopereau ceea ce fusese agoniseala ei de-o viata. Unul tinar mai spera sa isi mai adune ceva. Mai are puterea de a o lua de la capat, dar de la unul in virsta ce sa mai ceri? Ce sanse mai are sa isi faca din nou casa, gospodarie, animale sau mai stiu eu ce a mai avut. In Timis a fost cel mai grav dar probleme sint peste tot prin tara. Nu cred ca isi pun vreo speranta in ajutorul de la Guvern. Doar bunul Dumnezeu poate sa ii mai ajute!"


Bogdan Galus, 58 de ani, penionar, Focsani

"Situatia este foarte grava. Nu numai in ceea ce ii priveste pe cei care au ramas fara casa. Aceasta situatie ne va afecta pe toti. Va dati seama ca acele terenuri care au fost acoperite de apa, prea curind nu vor putea fi cultivate. Sint judete, suprafete imense unde nu s-a semanat porumbul si este foarte tirziu. Este o lovitura pe care agricultura a primit-o si efectele le vom suporta cu totii. Nu stiu unde o sa ajungem daca mai ploua mult. O sa fim ingropati de ape."


Viorel F., 37 de ani, administrator, Focsani

"Nu este o problema noua dar parca asa ca anul acesta nu a mai fost niciodata. Aproape intreaga tara este acoperita de ape. Este si vina Guvernului anterior, care nu a prevazut acest pericol, aceste inundatii catastrofale, nu s-a facut nimic pentru a intari digurile sau alte masuri de prevenire dar si a celui actual care gestioneaza foarte prost aceasta criza. O bulibaseala intreaga. Ba nu au pompe, ba au pompe dar nu sint puternice, hai ca luam de la unguri dar de fapt aveam si noi... Arunca vina unii pe altii de parca pe amaritii aia ii intreseaza din vina cui. Pe ei ii intereseaza sa se rezolve, sa ii ajute cineva sa isi revina."


N.R., 46 de ani, Focsani

"Rusinos! Guvernul nu i-a ajutat pina acum aproape cu nimic. Nu s-a implicat suficient, au reactionat foarte incet... Bietii oameni au ramas de izbeliste deocamdata. Asteapta, parca ce altceva pot face. Asteapta sa se retraga apa, asteapta sa le dea Guvernul bani sa isi faca alte case...sper sa existe fonduri daca nu sa se dizloce fonduri din alte parti. Trebuie ajutati!"


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.