Național

Justiţia nu-l lasă pe Dragnea lup paznic la stană

Ziarul de Vrancea
24 apr 2017 738 vizualizări
Liderul PSD rămane cu condamnarea pentru fraudă electorală, a stabilit instanţa supremă n în ciuda unui “conflict de interese” evident, Dragnea vrea să facă parte din comisia de anchetă a alegerilor din 2009 n pe fir a intrat Parchetul General, care a demarat propria anchetă

Completul de cinci judecători al instanţei supreme a respins, ieri, contestaţia la executare a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în dosarul "Referendumul”, apreciind că aceasta este nefondată. Decizia instanţei supreme este definitivă. Judecătorii au mai dispus ca Liviu Dragnea să plătească 100 de lei cheltuieli de judecată.
Avocaţii lui Liviu Dragnea au cerut, la ultimul termen de judecată, să admită contestaţia la executare, arătând că motivarea deciziei definitive din dosarul “Referendumul” nu a fost redactată în 30 de zile de la pronunţare, iar, la data motivării, preşedintele completului care a soluţionat cauza nu mai era judecător, pentru că se pensionase. Procurorul DNA a cerut să se respingă contestaţia la executare, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile legale. În ultimul cuvânt, Liviu Dragnea a spus că a asistat la o dezbatere care îl depăşeşte, pentru că el este inginer, dar a remarcat faptul că procurorul DNA a spus că un articol de lege este cu titlu de recomandare.
În dosarul "Referendumul", Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2016, la doi ani de închisoare cu suspendare. Judecătorii au apreciat că pedeapsa primită de Liviu Dragnea este suficientă "pentru a-l determina să adopte o conduită corespunzătoare în cadrul campaniilor electorale viitoare".

USR: Un condamnat pentru fraudă electorală nu poate ancheta alegerile

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a declarat, ieri, că i se pare un lucru "foarte grav" ca alegerile prezidenţiale din 2009 şi referendumul din 2012 să fie anchetate de Liviu Dragnea, care este condamnat penal pentru fraudă electorală, considerând că este şi un "conflict de interese" în acest caz. "Ideea în general de a rediscuta alegerile din 2009 şi referendumul din 2012, mai recent, de către cineva care este în cauză, condamnat penal pentru o fraudă la alegerile de atunci, este un lucru foarte grav. Este un conflict de interese de fapt, între funcţia de preşedinte al partidului, în cazul lui Dragnea, şi cel care cere această audiere", a spus Vlad Alexandrescu. El s-a opus şi ideii ca procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, să fie audiată la comisie. "Ar fi o premieră în această situaţie. Ştiţi că magistraţii sunt, de regulă, audiaţi doar de alţi magistraţi. În cazul de faţă, este o încercare de a controla independenţa justiţiei", a precizat senatorul.
USR a desemnat însă doi membri în această comisie parlamentară, pe senatorii Mihai Goţiu şi George-Edward Dircă, care spun că acum studiază regulamentul Comisiei, care va fi adoptat miercuri în plenul reunit, considerând că există elemente de neconstituţionalitate în ele.
Grupul deputaţilor PSD i-a desemnat ieri pe Liviu Dragnea, Eugen Nicolicea, Dorel Căprar, Mihai Weber şi Liviu Pleşoianu să facă parte din comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.
Totuşi, ancheta parlamentară ar putea fi amanată după ce Parchetul General a anunţat, ieri, că a deschis dosar penal privind alegerile prezidenţiale din 2009. "În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic şi conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, a anunţat Ministerul Public. Procurorii fac cercetări in rem pentru săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale.

Băsescu şi Ponta se înţeleg de minune

Senatorul PMP Traian Băsescu a criticat, ieri, anchetarea de către Parchetul General a alegerilor prezidenţiale din 2009, spunând că Ministerul Public a deschis ancheta ştiind că astfel va fi blocată comisia parlamentară care îşi propunea să investigheze acelaşi lucru.
”Acum însă momentul în care au anunţat începerea unei anchete la Parchet mi se pare nepotrivit, pentru că ştim cu toţii că în momentul în care parchetul preia o anchetă, trebuie să înceteze ancheta parlamentară. Se pare că Parchetul General a făcut nişte jocuri: după ce s-a votat înfiinţarea comisiei au anunţat că încep o anchetă, deci este clar că a fost blocată comisia parlamentară. În prima zi când s-a făcut public faptul că au fost la Oprea în noaptea alegerilor eu am cerut o anchetă a parchetului şi nu s-a întâmplat nimic. Reacţia a apărut abia azi. Deci e clar că e un joc”, a declarat Traian Băsescu.
Fostul preşedinte al României a spus că speră ca în urma anchetei Parchetului General să se afle câte dintre voturile valabil exprimate în turul doi al alegerilor prezidenţiale au fost furate în defavoarea sa.
Întrebat dacă la audierile de la parchet ar trebui chemată şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, Băsescu a spus că ar trebui chemaţi toţi cei care au fost la Gabriel Oprea în seara alegerilor. ”De bună seamă, cei care au fost la Oprea în casă ar trebui să fie chemaţi să spună de ce erau acolo pentru că ei erau în timpul serviciului, într-un moment critic al alegerilor, perioada de numărare a voturilor şi de transport a sacilor cu buletine de vot către Birourile electorale judeţene. Deci trebuiau să fie la post la serviciu în biroul lor conectaţi la toate realităţile în caz că se întâmplau incidente, nu la Oprea la cină. La cină cam târzie, ce-i drept, că înţeleg că au început după ora zece”, a mai spus Traian Băsescu.
Şi deputatul PSD Victor Ponta consideră că anchetarea de către procurori a alegerilor prezidenţiale din 2009 ar fi un abuz menit să blocheze ancheta parlamentară pe acest subiect. "Mie asta mi se pare un abuz şi o şmecherie tipică pentru modul... ştiţi, domnul Lazăr e un şmecher, aşa, că îl cunosc acum de mult timp. E o şmecherie ca să blocheze comisia", a spus Ponta, cu privire la declaraţiile de luni ale lui Augustin Lazăr privind posibilitatea începerii unei anchete de către Parchetul General.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.