Național

Klaus Iohannis: L-am reinvitat pe Papa Francisc în România

Ziarul de Vrancea
26 mar 2017 265 vizualizări
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, că i-a reiterat Papei Francisc invitaţia de a vizita România în 2018, iar Suveranul Pontif a părut „foarte interesat”.

„În afară de un schimb de amabilităţi protocolare care se fac cu aceste ocazii, i-am reiterat invitaţia mea pe care am făcut-o în 2015 când am avut o vizită oficială, de a vizita România în 2018. Am reiterat această invitaţie pe care am făcut-o cu o săptămână înainte şi în forma protocolară scrisă. De la început a părut foarte interesat şi sunt convins că se vor face toate demersurile şi, dacă va fi posibil, eu cred că va veni”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat ce a discutat cu Papa Francisc în cadrul întrevederii pe care au avut-o.
Şeful statului a participat la Roma la Summit-ul aniversar al UE, care vineri seara a fost precedat de o primire a tuturor şefilor de stat şi de guvern de către Papa Francisc.
În urmă cu aproape doi ani, Klaus Iohannis a făcut o vizită la Vatican. Preşedintele s-a întâlnit atunci pentru prima oară cu Papa Francisc, adresându-i acestuia invitaţia de a veni în România. În anul 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o vizită istorică în România, prima a unui Suveran Pontif în ţara noastră, fiind şi prima oară când Papa Ioan Paul al II-lea mergea într-o ţară cu populaţie majoritar ortodoxă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.