Național

După lungi dezbateri, Dacian Cioloş, invitat oficial în USR

Ziarul de Vrancea
21 mar 2017 322 vizualizări
Anunţul a fost făcut de liderul partidului, Nicuşor Dan n el a recunoscut că nu şi-ar fi dorit să devină coleg cu fostul premier, dar organizaţiile din teritoriu au votat în majoritate pentru această soluţie

Uniunea Salvaţi România i-a adresat o invitaţie formală fostului premier Dacian Cioloş de a intra în USR, a anunţat, ieri, la RFI preşedintele formaţiunii, Nicuşor Dan. El a precizat, răspunzând unei întrebări, că, dacă Dacian Cioloş vine în USR până la Congresul din luna mai, poate să candideze la orice funcţie. În opinia lui Nicuşor Dan, “important este că o majoritate îl doreşte în USR (n.r. - pe Dacian Cioloş) şi pentru că lucrul acesta se întâmplă, o invitaţie formală i-a fost adresată, pentru un dialog în ce condiţii ar dori să vină”.
Liderul USR a subliniat, însă, că există argumente pro şi contra venirii fostului premier în partid: “Argumentele pro sunt faptul că ar aduce un plus de profesionalism USR, că ar aduce un plus de notorietate şi ar face un transfer de credibilitate şi ar aduce un plus de leadership USR. Astea sunt pe scurt argumentele pro şi ele sunt majoritare în USR”. “Argumentele minoritare sunt că, prin diferenţa mare de notorietate, USR s-ar transforma în partidul lui Cioloş. Prin asta, pe de o parte, s-ar limita imaginea de partid antisistem, diferenţa de imagine faţă de distanţa faţă de PNL, atât timp cât Dacian Cioloş a negociat cu PNL, a fost pe afişele PNL, multă lume îl percepe apropiat de PNL în urma acestui fapt. Un alt argument este că există două categorii de public: una care este mai principială şi nu vrea să vorbească de alianţe, de transfer de parlamentari şi o altă categorie de public care spune «orice e permis ca să batem PSD». Şi cumva, din declaraţiile publice pe care domnul Cioloş le-a făcut, a reieşit că viziunea sa este pentru unificarea tuturor forţelor de dreapta, pentru a bate PSD în 2019 şi 2020”, a spus Nicuşor Dan.

Fostul premier, noul lider al USR?

Întrebat dacă a existat un vot în partid în legătură cu invitarea lui Dacian Cioloş în USR, liderul Uniunii a răspuns: “El a fost exprimat într-o discuţie a preşedinţilor de filială şi decizia este fermă, de invitare, invitaţia i-a fost transmisă domnului Cioloş, răspunsul este la domnia sa”. Întrebat dacă lui Dacian Cioloş i s-ar oferi postul de preşedinte al USR în cazul în care intră în partid, Nicuşor Dan a replicat: “Noi o să avem un Congres în 12-14 mai la Cluj-Napoca şi toate funcţiile din USR vor fi alese la acel Congres. Conform Statutului, orice membru USR poate să candideze la orice funcţie. Deci, în situaţia în care domnul Cioloş vine în USR până atunci, poate să candideze la orice funcţie”.
Duminică, Nicuşor Dan afirma că nu există o decizie a USR de respingere a intrării în partid a lui Dacian Cioloş. Liderul USR a precizat că opinia majoritară este favorabilă primirii fostului premier, însă el a susţinut opinia contrară.
Dacian Cioloş a declarat, în 9 martie, într-un interviu la RFI, că organizaţia neguvernamentală pe care o va lansa alături de membri ai Guvernului pe care l-a condus ia în calcul “foarte serios inclusiv un proiect politic nou, o mişcare politică sau un partid politic”.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.