Național

Gheorghe Ştefan, condamnat la 3 ani închisoare în dosarul privind finanţarea PDL

Ziarul de Vrancea
13 ian 2017 1116 vizualizări
Fostul primar a semnat un acord prin care şi-a recunoscut vinovăţia n el ispăşeşte în prezint 6 ani de închisoare în dosarul “Microsoft”

Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu executare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia în dosarul privind finanţarea ilegală a PDL. Judecătorii au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Gheorghe Ştefan cu procurorii DNA şi au decis ca fostul primar să primească o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 165.000 de euro de la Gheorghe Ştefan, fiind menţinut sechestrul până la concurenţa sume de 235.000 de euro.
În prezent, fostul primar se află în penitenciar, el fiind condamnat definitiv în octombrie 2016 la şase ani închisoare în dosarul "Microsoft".
Pe 13 decembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti au sesizat Tribunalul Bucureşti cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Gheorghe Ştefan, fost vicepreşedinte PDL, acuzat de trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Conform acestui acord, Gheorghe Ştefan a acceptat să primească 3 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea condamnării, a unor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârşirea infracţiunilor.

Care au fost acuzaţiile

Potrivit DNA, la nivelul anului 2009, în cadrul PDL a existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan, în sensul obţinerii de bani pentru partid. Potrivit acestei înţelegeri, Gheorghe Ştefan a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică către diverse societăţi indicate. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională — prin licitaţii trucate — cu firma deţinută de omul de afaceri Berdilă Horaţiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor. În paralel, Gheorghe Ştefan i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb a pretins şi a primit un procentaj cuprins între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru PDL suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Vasile Blaga. Procurorii mai susţin că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naţionale pentru PDL.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.