Național

Ponta şi Ghiţă ar putea finanţa campania USR cu 500.000 de lei

Ziarul de Vrancea
24 nov 2016 794 vizualizări
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, a depus, ieri, la Tribunalul Bucureşti, acţiuni împotriva lui Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă ”pentru repetatele calomnii pe care le-au adus Uniunii Salvaţi România”, cerându-le fiecăruia daune în valoare de 500.000 de lei pentru prejudiciu de imagine.

 ”În urma repetatelor calomnii la care am fost supuşi, depunem azi, la Tribunalul Bucureşti, o acţiune împotriva lui Ponta Viorel Victor şi Ghiţă Sebastian Aurelian pentru repetatele calomnii pe care le-a adus USR şi mie personal şi le cerem suma de 500.000 de lei, ca daune de imagine, pentru prejudiciul de imagine pe care l-am suferit”, a declarat Nicuşor Dan la Tribunalul Bucureşti. Liderul USR a explicat că este vorba despre plângeri legate de ”campania infamă”, că reprezentanţii USR sunt ”oamenii lui Soros”, adăugând că vor mai urma astfel de acţiuni împotriva oricărei persoane care va face asemenea acuzaţii împotriva Uniunea. ”Este o campanie care ne aducea aminte şi de anii 50, în care erau înfieraţi chiaburii şi de agenturile străine ale lui Ceauşescu. Vor urma şi alţii, pentru că, deşi la început am luat în râs această chestiune, pare că ea ne afectează imaginea şi este normal, suntem într-o societatea democratică, cine greşeşte trebuie să plătească. Din momentul acesta, orice persoană care va face această acuzaţie împotriva noastră va avea de suferit, aşa cum au cei doi azi. Sunt câteva persoane care au făcut declaraţii, dar nu am vrut să le facem notorietate, despre Soros, în trecut, despre care vom face acţiuni similare şi bineînţeles şi în viitor”, a arătat Nicuşor Dan.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
un bun roman, acum 2709 zile, 35 minute, 53 secunde
Ce-l supara pe acest castrat, daca unii au facut declaratii despre SOROS.(un ati-roman si ateu).
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.