Național

Mită de două milioane euro pentru controlul Deltei Dunării:Viceguvernatorul BNR, dat în plata judecătorilor

Ziarul de Vrancea
29 iul 2016 304 vizualizări
Bogdan Olteanu ar fi primit 2 milioane de euro de la Vîntu pentru a-l convinge pe Tăriceanu să-l numească pe jurnalistul Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării n din această sumă, un milion i-ar fi revenit lui Tăriceanu n

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), joi noapte, pentru că ar fi solicitat şi primit de la un om afaceri, în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, un milion de euro şi sprijin electoral, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, anunţă DNA. Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. DNA susţine că, în urma diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Procurorii menţionează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Potrivit unor surse judiciare, lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Adus cu elicopterul pe yahtul lui Vîntu

Bogdan Olteanu a recunoscut că a discutat în 2008 cu Călin Popescu-Tăriceanu despre numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, însă a susţinut că a făcut acest lucru din convingere, nu în schimbul unor foloase materiale pe care le-ar fi primit de la Vîntu, potrivit informaţiilor din referatul prin care procurorii DNA au cerut vineri arestarea preventivă a viceguvernatorului BNR. Conform sursei citate, Olteanu a recunoscut şi faptul că în anul 2008 a avut periodic întâlniri cu Vîntu, care i-a cerut să-l susţină pe Liviu Mihaiu, iar solicitarea omului de afaceri a coincis cu propriile sale opinii asupra persoanei care ar fi trebuit numită în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. La rândul său, Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârşirea faptelor, dar a susţinut că Bogdan Olteanu i-a cerut două milioane de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu, un milion fiind în interes personal.
Potrivit referatului DNA, solicitarea privind numirea lui Mihaiu ar fi fost făcută de SOV în iulie 2008, pe o ambarcaţiune a sa din Delta Dunării, unde Bogdan Olteanu a fost transportat cu un elicopter pus la dispoziţie de omul de afaceri. În cadrul întâlnirii la care a asistat şi un apropiat al lui Vîntu, Olteanu ar fi cerut un milion de euro în schimbul influenţei pe care urma să o exercite asupra prim-ministrului. Ulterior, cu două zile înainte de numirea oficială, Bogdan Olteanu a anunţat în premieră la o emisiune a unui post de televiziune că Liviu Mihaiu va fi guvernator al Deltei Dunării. Anunţul a fost interpretat de anchetatori ca fiind un mesaj către Vîntu că şi-a îndeplinit promisiunea.
Din referat mai reiese că Vîntu a început demersurile pentru numirea lui Liviu Mihaiu la conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în vara anului 2008 din interes economic, având în vedere că o parte din proprietăţile sale imobiliare se aflau în acea zonă. În plus, omul de afaceri îşi exprimase intenţia de a transforma Delta Dunării într-o destinaţie turistică exclusivistă, materializarea planurilor sale depinzând de cel care conducea rezervaţia şi putea autoriza unele categorii de activităţi economice care puteau fi desfăşurate în acel areal.

Călin Popescu Tăriceanu este cel care l-a propulsat în politică pe Olteanu

Sorin Ovidiu Vîntu - condamnat la şase ani şi două luni de închisoare în dosarul delapidării Petromservice - a fost adus, joi, de la Penitenciarul Rahova la DNA, pentru a fi audiat în acest dosar.
Jurnalistul Liviu Mihaiu a afirmat, joi, pe Facebook, că nu ştie ca numirea sa în 2008 ca guvernator al Deltei Dunării să fi avut loc în urma unui act de corupţie în care protagoniştii să fie politicieni.

Băsescu: Olteanu, un “trofeu major” pentru DNA

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că Bogdan Olteanu este ”un trofeu major”, precizând că acţiunea procurorilor anticorupţie este ”credibilă şi exclude suspiciunea că DNA face un joc politic”. Băsescu subliniază că, în cazul lui Olteanu, nu ”s-au regizat condiţii” pentru ca acesta să fie ”judecat de popor”.  ”Nu s-au regizat condiţii pentru ca acuzatul să fie «judecat de popor», să se creeze presiune pe judecători în vederea arestării preventive, acuzatului i s-au respectat dreptul constituţional la apărare şi dreptul la imagine. De aceea acţiunea DNA, cel puţin pentru mine, este credibilă şi exclude suspiciunea că DNA face un joc politic”, susţine fostul preşedinte. El adaugă însă că ”vor trece ani mulţi până când pseudo-justiţia de sub sigla de pe sediul DNA, practicată în 2015 şi începutul lui 2016 să fie ştearsă de pe obrazul justiţiei, chiar dacă poporul a aplaudat frenetic”.
Partidul Naţional Liberal a comentat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, reţinerea lui Bogdan Olteanu, fost membru al partidului. ”PNL consideră că justiţia trebuie să-şi facă datoria în absolut orice situaţie şi în cazul oricărei persoane, actual sau fost membru de partid, actual sau fost demnitar. Toţi oamenii sunt egali în faţa legii, iar cine a greşit trebuie să plătească”, se arată în comunicatul de presă.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.