Național

Bucureştiul nu crede în lacrimi

Ziarul de Vrancea
15 ian 2016 612 vizualizări
Criza politică de la Chişinău s-a transformat în motiv de ciondăneală între "oamenii de stat" din Romania n fostul premier Ponta l-a acuzat pe şeful statului că a trădat cauza Moldovei şi merită să fie premiat de Putin n "Nu mă preocupă scrierile acestui domn", a reacţionat Iohannis, care a precizat că este în contact permanent cu Chişinău n Ponta îl susţine pe oligarhul Plahotniuc, s-a băgat şi Băsescu în vorbă n la Chişinău, telenovela continuă

Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat, vineri, să comenteze pe marginea acuzaţiilor aduse de fostul premier Victor Ponta potrivit cărora poziţia sa în ceea ce priveşte criza de la Chişinău echivalează cu o trădare. ''Nu mă preocupă scrierile acestui domn'', a fost reacţia şefului statului, întrebat despre ultima postare pe Facebook a fostului prim-ministru.
Victor Ponta a comentat, vineri dimineaţa, pe marginea situaţiei din Republica Moldova, susţinând că îi cunoaşte ''prea bine pe absolut toţi cei implicaţi'', cu care a vorbit în ultimele zile ''în speranţa găsirii unei soluţii''.
''Nu am vrut să pară că dau indicaţii prietenilor mei de acolo pe care îi respect şi apreciez. Şi oricum în liniştea totală produsă de cei care au acum funcţii şi responsabilităţi în România vocea mea s-ar fi auzit prea tare! În ultimele două luni am reuşit însă să exportăm peste Prut prostia, miopia şi dezinteresul caracteristic de la Bucureşti! Trădarea Bucureştiului este cu atât mai condamnabilă cu cât nu ne mai aflăm în 1940, singuri împotriva unei URSS formidabil de puternică. Deci azi e pură laşitate şi prostie! Când cei de la Chişinău aveau cea mai mare nevoie de sprijinul nostru, liderii noştri politici au plecat în vacanţă!'', a afirmat Ponta.
El a lansat un atac dur la adresa preşedintelui Klaus Iohannis şi a preşedintelui Nicolae Timofti. ''Exact când era nevoie mai mare la Bucureşti şi Chişinău, sunt cei mai slabi şi inadecvaţi lideri! Am văzut că Preşedintele Timofti al Moldovei (un om de treabă şi bun la suflet, dar total rupt de realitate şi influenţat negativ de oameni cu resentimente personale) tocmai l-a decorat pe Preşedintele Iohannis (cel care a "contribuit" mult în ultimul an la situaţia Moldovei prin faptul că nu a făcut absolut nimic!). Cred că amândoi merită să fie decoraţi de Vladimir Putin pentru modul în care dau pe tavă Moldova înapoi Rusiei (după ce în 2014 fraţii noştri de peste Prut ajunseseră în cel mai apropiat punct de România şi Europa din ultimii 75 ani)'', a afirmat fostul premier.

Ponta: Rusia nu suferă de orbirea conducătorilor de la Bucureşti

El a afirmat că Partidul Democrat de la Chişinău nu a fost susţinut de România din cauză că ar fi partener al PSD, iar Partidul Liberal pentru că ar fi fost de partea fostului preşedinte Traian Băsescu. ''Noi am refuzat să îl sprijinim pe Leancă (cel mai sincer şi onest pro-european şi român) pentru că în 2014 a votat cu Ponta. Am refuzat să sprijinim Partidul Liberal condus de Ghimpu şi Chirtoacă (cei mai consecvenţi şi asumaţi unionişti) pentru că au fost prieteni şi rude prin alianţă cu Băsescu. Am refuzat să sprijinim Partidul Democrat (cel mai puternic acum în Parlamentul de la Chişinău) pentru că este social-democrat şi partener al PSD. Am refuzat să sprijinim Guvernul Streleţ al PLDM pentru că a făcut sedinţa comună cu Guvernul României în septembrie la Neptun. Rusia nu suferă de orbirea conducătorilor de la Bucureşti. Dodon şi Usatâi sunt sprijiniţi puternic şi pe faţă şi în cazul alegerilor anticipate pot câstiga şi Parlamentul şi Guvernul şi vor alege şi noul Preşedinte (mandatul celui actual expiră în martie anul acesta)'', a conchis Ponta.

Iohannis: Sunt alături de preşedintele Timofti

În schimb, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că este alături de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în demersurile pe care acesta le face pentru a ieşi din situaţia complicată în care se află ţara vecină şi a subliniat importanţa păstrării Republicii Moldova pe calea europeană. ''Sunt alături de preşedintele Timofti în demersurile pe care le face pentru a ieşi din această situaţie complicată. Am încredere în responsabilitatea clasei politice de la Chişinău că va găsi calea cea mai bună pentru soluţionarea crizei. Sper să avem o soluţie repede şi bună'', a declarat şeful statului. El a precizat că ''acum puţine zile'' a vorbit la telefon cu preşedintele Timofti despre situaţia politică de la Chişinău. ''Este o situaţie foarte complicată, sunt permanent informat şi în contact cu actorii cei mai importanţi de acolo'', a subliniat Klaus Iohannis.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat joi prim-ministru pe Ion Păduraru, actualul şef al Administraţiei prezidenţiale, în ciuda unei majorităţi parlamentare care a insistat pe desemnarea oligarhului Vladimir Plahotniuc (PDM).

Băsescu: Ponta îl sprijină pe oligarhul Plahotniuc

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că prin atacul pe care fostul premier Victor Ponta l-a declanşat la adresa preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, social-democratul îşi merită supranumele de "iresponsabil vesel", întrucât îl sprijină implicit pe oligarhul Vlad Plahotniuc.
''Este ultima şansă! La Chişinău, Preşedintele Nicolae Timofti a câştigat bătălia politică împotriva oligarhului tupeist Plahotniuc. Ion Păduraru, un fost judecător şi un proeuropean convins, a primit şi onoarea, dar şi misiunea grea de a forma noul guvern. Dacă va fi sprijinit inclusiv din România, cred că va reuşi (prietenii lui Plahotniuc de la Bucureşti ştiu despre ce vorbesc). Alegerile anticipate în R.Moldova convin Moscovei şi forţelor politice promoscovite. În schimb, instalarea guvernului Păduraru înseamnă menţinerea direcţiei vest, ceea ce este în interesul major al României. Preşedintele Nicolae Timofti şi-a făcut datoria faţă de R.Moldova. Şi-o va face şi România?'', a scris Băsescu, vineri, pe contul de Facebook. El a subliniat că după formarea şi validarea în parlament a noului guvern, România trebuie să vireze imediat suma necesară închiderii bugetului pentru anul 2016 şi a recomandat Ministerului de Finanţe să intre deja în discuţii cu omologii de la Chişinău în baza legii de împrumut aprobată de Parlamentul României.

Moldova are un nou premier desemnat

Nicolae Timofti l-a desemnat vineri seară prim-ministru pe Pavel Filip, susţinut de majoritatea parlamentară. Imediat după ce preşedintele a semnat decretul de numire, Pavel Filip i-a mulţumit şi a dat asigurări că va începe luni negocierile cu grupurile parlamentare. O nouă majoritate parlamentară, formată de 55 de deputaţi, şi-a înregistrat vineri declaraţia la Preşedinţia Republicii Moldova pentru susţinerea candidatului propus de Partidul Democrat (PDM) Pavel Filip, pentru funcţia de premier. El este ministrul în exerciţiu al Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor.
Vineri dimineaţă, Ion Păduraru a decis să se retragă din postul de premier, la doar o zi după ce a fost desemnat de preşedintele Nicolae Timofti. "În dimineaţa acestei zile şefului statului i-a fost înaintată o declaraţie semnată de 55 de deputaţi. Nu cred că ar fi corect să existe o confruntare între mine şi majoritatea parlamentară. La ora actuală eu nu mai am statutul de prim-ministru desemnat", a declarat Păduraru.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.