Național

Sondaj INSCOP: PNL conduce în intenţia de vot la parlamentare

Ziarul de Vrancea
16 dec 2015 777 vizualizări
PNL s-ar clasa pe primul loc dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PSD şi UDMR, potrivit unui sondaj INSCOP transmis ieri Agerpres. PNL conduce în intenţia de vot a românilor cu 40,1% (faţă de 42% în septembrie), pe locul al doilea se situează PSD cu 36,3% (faţă de 35% în septembrie), iar pe poziţia a treia se clasează UDMR cu 5,2% (faţă de 5% în septembrie), relevă sondajul.

Formaţiunea maghiară este urmată de PMP cu 4,4% şi ALDE cu 4%. Clasamentul este încheiat de UNPR cu 2,6% (faţă de 5,1% în septembrie), M10 cu 2,4% şi PSRO cu 2,1%. Procentul celor care nu au indicat o opţiune de vot este de 44,1% (27,6% nehotărâţi, 10,5% nu merg la vot, 6% non-răspunsuri). Pe categorii de vârstă, 50,7% dintre respondenţii cu o opţiune de vot care au vârsta între 18 şi 34 de ani ar alege PNL, în timp ce 26,3% din aceeaşi categorie de vârstă optează pentru PSD. La acelaşi capitol, 43,5% dintre respondenţii cu o opţiune de vot care au vârsta între 35 şi 49 de ani ar alege PNL, respectiv 26,3% PSD, în timp ce 7,3% dintre respondenţii cu o opţiune de vot care au vârsta între 50 şi 64 de ani ar alege PNL, iar 36,7% PSD. 27,1% dintre respondenţii cu o opţiune de vot care au vârsta de peste 65 de ani ar alege PNL, iar 55,6% PSD, mai relevă sondajul.
Ca grad de pregătire, 34,8% dintre respondenţii cu studii primare care exprimă o opţiune de vot ar alege PNL, iar 50,4% PSD, 43,2% dintre respondenţii cu studii medii care exprimă o opţiune de vot ar alege PNL, iar 34, % PSD, în vreme ce 35,7% dintre respondenţii cu studii superioare care exprimă o opţiune de vot ar alege PNL, iar 29,5% PSD.
Pe regiuni geografice, electorii care locuiesc în Moldova, Bucovina ar alege PNL în procent de 37,4%, iar 46,6% PSD, în vreme ce 41,5% dintre votanţii care locuiesc în Muntenia, Oltenia, Dobrogea optează pentru PNL, iar 38,9% PSD. Alegătorii care locuiesc în Banat, Crişana, Maramureş ar alege PNL într-un procent de 45,3%, iar 24% dintre aceştia PSD. 37% dintre respondenţii care exprimă o opţiune de vot şi locuiesc în Transilvania ar alege PNL, iar 28,3% PSD.
Întrebaţi dacă ar vota un partid nou înfiinţat, 36,2% dintre români răspund pozitiv, 33,7% — nu, în timp ce 30,1% declară că nu sunt hotărâţi.
Barometrul a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 26 noiembrie — 2 decembrie 2015.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.