Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Amenzi drastice pentru cei care îşi inundă vecinii

Ziarul de Vrancea
5 aug 2015 869 vizualizări
Potrivit unui nou proiect de lege, vor fi amendaţi şi cei care montează pe casa scărilor etajere cu flori sau îşi închid balconul

Proprietarii sau chiriaşii care-şi inundă vecinii ar putea plăti amendă de până la 10.000 de lei. Noul proiect de Lege a asociaţiilor de proprietari, pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, încinge spiritele, scrie evz.ro. Asta pentru că, odată aplicate, prevederile sale ar pune la plată proprietarul sau chiriaşul unei locuinţe.
"Spre exemplu, va creşte valoarea cheltuielilor la bloc, întrucât se impune un fond de rulment obligatoriu, acesta fiind, până în prezent, una din principalele surse de fraudă, de datorii la furnizori”, a explicat Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România.
Mai mult, dacă îşi inundă vecinul, un proprietar sau un chiriaş vor scoate din buzunar sume mari, chiar dacă au asigurare pe casă, care acoperă daunele. „Vinovaţii” pot plăti o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei pentru dacă nu şi-au întreţinut corespunzător instalaţiile. Aceeaşi amendă o pot plăti şi proprietarii sau chiriaşii care, spre exemplu, din proprie iniţiativă şi pe banii lor vopsesc holul blocului, montează pe casa scărilor etajere cu flori sau îşi închid balconul, întrucât aceste „infracţiuni” se încadrează la capitolul „modificarea aspectului proprietăţii comune de către proprietari”.
Nu în ultimul rand, proiectul de lege încurajează turnătoria între vecini, deoarece actul normativ prevede că aceste contravenţii se constată „la sesizarea oricărei persoane interesate sau din oficiu“.

Oprea propune majorarea pedepselor pentru ultraj

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a elaborat, la iniţiativa ministrului Gabriel Oprea, un proiect de modificare a Codului Penal, în aşa fel încât agresiunile împotriva poliţiştilor, jandarmilor sau magistraţilor să fie majorate cu două treimi. Proiectul vizează modificarea a două articole din Codul Penal, respectiv articolul 257 - Ultrajul şi articolul 279 - Ultrajul judiciar, în sensul majorării pedepselor pentru aceste fapte, cu scopul de a descuraja acţiunile violente îndreptate împotriva reprezentanţilor autorităţii statului. Conform iniţiativei legislative, faptele comise asupra unui poliţist, jandarm, procuror sau judecător, aflaţi în timpul serviciului sau "în legătură cu exercitarea acestor atribuţii urmează a se sancţiona cu pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu două treimi". Totodată, proiectul de modificare include majorarea pedepselor pentru faptele de ultraj care au ca victime celelalte categorii de funcţionari publici care îndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
“Evenimentele înregistrate în ultimul timp, cât şi analizele pe care le-am făcut cu structurile de specialitate ale MAI, mă determină să am această iniţiativă. Susţin cu tărie că cei care reprezintă autoritatea statului trebuie să fie respectaţi şi mai bine protejaţi de lege”, a afirmat Gabriel Oprea.
Conform analizelor realizate la nivelul Poliţiei Române, în anul 2014, au fost sesizate 591 de fapte de ultraj, iar în primele şase luni ale anului 2015, au fost sesizate 247.
Duminică noapte, un om de afaceri turc a accidentat grav un poliţist de la Brigada Rutieră a Capitalei, care îi făcuse semn să oprească.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
jan, acum 3186 zile, 1 ora, 12 minute, 29 secunde
Amendatii si pe cei ce matura pe scara blocului.Acest Opaina este o rusine si un tip care nu a reusit nimic in viata.
jhgfd, acum 3186 zile, 15 ore, 36 minute, 27 secunde
o lege care sa ne apere de vecinii care tulbura folosirea locuinte cand se aplica ? este lege ART 320cp TULBURAREA FOLOSINTEI LOCUINTEI ,dar nu se aplica celor care tulbura linistea vecinilor citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.