Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Doi senatori din SUA au depus un proiect pentru eliminarea vizelor impuse românilor

Ziarul de Vrancea
9 iun 2015 467 vizualizări
Doi senatori americani, Mark Kirk (republican) şi Barbara Mikulski (democrată), au depus în Congresul SUA un proiect care prevede eliminarea obligativităţii vizelor de călătorie pentru cetăţenii români, bulgari, polonezi şi croaţi

Potrivit postului bulgar Nova TV, proiectul este rezultatul acţiunilor de lobby făcute de comunitatea polonezilor din oraşul american Chicago. Senatorul republican Mark Kirk a explicat că ţările care vor să beneficieze de un regim fără vize la călătoriile cetăţenilor în Statele Unite trebuie să intensifice cooperarea cu serviciile secrete americane.
Conform site-ului Congresului SUA, senatoarea Barbara Mikulski a depus pe 4 iunie, la Comisia Juridică a Senatului, un proiect pentru modificarea Secţiunii privind acordarea vizelor de călătorie a Legii americane a imigraţiei. Coiniţiator al proiectului legislativ este senatorul republican Mark Kirk.

Peste 140 de parlamentari anchetaţi pentru care şi-ar fi angajat rudele la cabinetele parlamentare

Procurorii de la Secţia de urmărire penală din Parchetul General au transmis o adresă către Parlament prin care au solicitat documente în legătură cu cazurile a 144 de parlamentari care şi-ar fi angajat rudele la cabinetele parlamentare, potrivit hotnews.ro. Dacă faptele se confirmă, ar fi vorba de conflict de interese penal.
Informaţia a apărut ieri, în aceeaşi zi în care Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a suplimentat ordinea de zi la începutul şedinţei cu 22 de proiecte legislative ce vizează modificarea Codului Penal şi Codului de Procedura Penală, pentru care urmează ca instituţiile din domeniul judiciar să dea puncte de vedere pană săptămana viitoare. Unul dintre aceste proiecte este cel care se referă la dezincriminarea conflictului de interese, de care ar putea beneficia Victor Ponta întrucat se referă la eliminarea aplicării acestei infracţiuni în cazul deciziei care vizează ocuparea unei funcţii de către o persoană. De asemenea, de proiect ar urma să beneficieze toţi parlamentarii care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare.

Legea dialogului social, trimisă spre reexaminare

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, ieri, spre reexaminare Legea dialogului social, apreciind că angajatorul nu poate reţine şi vira cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată, la cererea organizaţiilor sindicale, deoarece salariul, potrivit Codului Muncii, se plăteşte direct titularului.
"Subliniem că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că, deşi drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noţiunile de «bun» şi «proprietate» au un sens care «nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale» (cauza Beyler împotriva Italiei, 2000). Aşadar, drepturile salariale se circumscriu prevederilor Art. 44 din Constituţie şi ale Art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce stipulează că «Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de prevederile generale ale dreptului internaţional»", se arată în cererea de reexaminare. Astfel, preşedintele apreciază că se impune reanalizarea conţinutului Art. I pct. 2 din legea transmisă spre promulgare, în sensul asigurării dreptului salariatului de a-şi manifesta voinţa în mod direct şi expres cu privire la veniturile sale salariale.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.