Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Jumătate din populaţia României nu a intrat niciodată pe internet

Ziarul de Vrancea
9 apr 2015 528 vizualizări
Ministrul Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu (PSD), a declarat, ieri, la Timişoara, că aproape jumătate din populaţia României nu a intrat niciodată pe internet

Ministrul a precizat că în comparaţie cu celelalte ţări din Uniunea Europeană România stă foarte prost la capitolul utilizarea internetului. "Stăm cel mai prost la nivel de Uniune Europeană în ceea ce priveşte utilizatorii de internet. Conform datelor statistice, deşi pare ciudat pentru noi, aproape jumătate din populaţia României nu a intrat niciodată pe internet. Un utilizator de internet ar însemna ca o dată la două-trei zile să folosească internetul", a declarat Grindeanu. Ministrul a mai spus că îşi propune o creştere a numărului românilor care folosesc internetul.
"Ne dorim să creştem procentul utilizatorului efectiv de internet, să ajungem la 60-70 la sută. Cum facem aceasta? Prin politici publice, prin informare mai bună, prin finanţări. Cred că în acest fel vom reuşi să conştientizăm", a declarat ministrul.
Sorin Grindeanu a adăugat, de asemenea, că sub zece la sută din populaţia României a folosit tranzacţiile electronice. Aceasta în condiţiile în care media europeană este de 80 la sut

Cadavrul din portbagaj aparţine unui sirian dispărut din decembrie

Bărbatul găsit mort, miercuri, în portbagajul unei maşini parcate pe şoseaua Pantelimon, chiar în apropierea Secţiei 9 Poliţie, este un afacerist sirian, stabilit în România, dispărut încă de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut. Potrivit unor surse judiciare, cetăţeanul sirian este Haj Saleh Moustafa (53 ani). Bărbatul fusese dat dispărut de concubina lui anul acesta, în ianuarie, deşi nu mai dăduse niciun semn de viaţă din 14 decembrie 2014.
Haj Saleh Moustafa locuia în Bucureşti, într-un bloc situat într-un complex rezidenţial, însă avea reşedinţa în localitatea constănţeană Năvodari. El deţinea două societăţi comerciale care prestau servicii pentru lanţul hotelier Phoenicia.
Cadavrul acestuia a fost găsit, miercuri, într-o geantă aflată în portbagajul unei maşini cu număr de Constanţa, înscrisă pe firma Perla Majestic.
Poliţiştii au deschis portbagajul după ce au fost anunţaţi de nişte muncitori care lucrau în zonă şi care trebuiau să mute maşina că au simţit un miros puternic. Trupul sirianului era într-o stare avansată de putrefacţie, dar nu fusese tranşat, ci aşezat în aşa fel încât să încapă în geantă, au relevat cercetările de la INML, potrivit unor surse apropiate anchetei. Totodată, trupul neînsufleţit era îmbrăcat la costum.

CE acordă României 8,5 milioane de euro în urma inundaţiilor din 2014

Comisia Europeană a acordat României ajutoare în valoare de 8,5 milioane de euro, în urma inundaţiilor din 2014, când au fost afectate infrastructurile de transport, apă, energie şi comunicaţii, precum şi locuinţe şi ferme, potrivit unui comunicat CE. Cele 8,5 milioane de euro vizează acoperirea parţială a costurilor aferente operaţiunilor de urgenţă de reabilitare în urma inundaţiilor, precizează Comisia Europeană.
Aceste ajutoare vor contribui îndeosebi la refacerea unor infrastructuri şi servicii vitale, vor rambursa costul operaţiunilor de urgenţă şi de salvare şi vor acoperi o parte din costurile aferente curăţării regiunilor sinistrate.
În mai 2014, România a fost afectată de inundaţii la scară largă care au adus daune infrastructurilor de transport, apă, energie şi comunicaţii, precum şi locuinţelor şi fermelor. Inundaţiile au afectat 30 din cele 42 de judeţe ale României, determinând evacuarea localnicilor şi provocând pierderi majore în diferite sectoare ale economiei. Mulţi fermieri şi-au pierdut culturile de pe terenurile cultivate, animalele lor fiind înecate, iar drumurile forestiere de acces au fost distruse de ruperea unor baraje. Mai multe şcoli, spitale, clădiri publice şi bunuri culturale au fost inundate.
Tot în cursul anului trecut, în iulie şi august, precipitaţiile abundente, inundaţiile şi alunecările de teren au afectat peste 126.000 de locuitori din cinci judeţe ale regiunii Sud-Vest Oltenia. Peste 2.300 de locuinţe, 20 de şcoli, 9 grădiniţe şi 11 biserici au suferit daune, s-au rupt diguri şi baraje şi au fost afectate drumuri, poduri, staţii de epurare a apelor şi sisteme de canalizare. De asemenea, mulţi fermieri au suferit pierderi uriaşe de producţie, potrivit cererii de ajutor transmisă de Bucureşti Comisiei.
Ajutoarele au fost acordate din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene.

Fostul şef ANI şi doi parlamentari, trimişi în judecată

Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, şi parlamentarii Theodor Nicolescu şi Marko Attila au fost trimişi în judecată, ieri, în dosarul în care sunt acuzaţi de DNA că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
În total, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, precum şi a patru inculpaţi care aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi. "Prin acţiunile sau inacţiunile lor intenţionate, cei 12 inculpaţi din prezenta cauză au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro", conform anchetatorilor.
Procurorii au pus sechestru asigurator asupra mai multor sume de bani şi bunuri ce aparţin acuzaţilor din acest caz.
Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Fostul securist Dan Voiculescu se afundă şi mai mult în închisoare

Dan Voiculescu a pierdut procesul în care a contestat raportul Inspecţiei Judiciare din CSM. Raportul a stabilit că cei doi judecători care au soluţionat dosarul în care fostul securist a fost condamnat la 10 ani de închisoare au fost repartizaţi corect în completul care a dat sentinţa definitivă. Decizia a fost luată ieri de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti. "Respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul Voiculescu Dan în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii", au decis judecătorii. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Contestaţia lui Dan Voiculescu a fost înregistrată în 26 august 2014 la Curtea de Apel Bucureşti.
Dosarul privind privatizarea ICA a fost judecat din 1 iulie 2014 de completul format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

Kovesi: Imunitatea parlamentarilor trebuie eliminată complet

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, afirmă că imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminată complet, apreciind că nu este normal ca un vot politic să se substituie justiţiei şi că este o aplicare preferenţială a legii, prin care se creează discriminări faţă de restul populaţiei. "Orice cerere de arestare pe care procurorii o fac este supusă controlului judecătoresc. Dacă vorbim de solicitări de arestare preventivă, atunci avem un tratament preferenţial în favoarea parlamentarilor. Un cetăţean care nu e parlamentar şi care comite acelaşi gen de faptă poate fi arestat oricând. Un parlamentar poate comite orice faptă de corupţie pentru că Parlamentul poate proteja şi nu votează arestarea preventivă. Este o aplicare preferenţială a legii”, a spus procurorul-şef al DNA.
Referindu-se la actuali sau foşti miniştri, care nu pot fi nici urmăriţi penal fără un aviz al Parlamentului, Laura Codruţa Kovesi a amintit de cazurile foştilor miniştri Daniel Chiţoiu şi Laszlo Borbely, în care acest aviz nu a fost dat. ”Era o suspiciune, se putea confirma sau infirma. Noi nici nu am putut face o verificare pentru că nu am primit aviz. Anchetele sunt blocate”, a menţionat procurorul şef al DNA. Kovesi a explicat şi de ce dosare din 2012 sau 2013 se soluţionează acum, spunând că un procuror lucrează şi la peste 100 de dosare anual şi precizând că de la începutul acestui an s-au înregistrat 1.500 de dosare noi la DNA, în condiţiile în care în perioada similară a anului trecut au fost peste 1.200 de dosare. ”Nu este o creştere spectaculoasă, având în vedere că într-un an de zile procurorii din DNA au de soluţionat în jur de 9.100 de dosare”, a spus Laura Codruţa Kovesi.
De la începutul acestui an, parlamentarii nu au avizat cererile privind ridicarea imunităţii în cazul foştilor miniştri Dan Şova, senator PSD, Varujan Vosganian, senator PNL şi Laszlo Borbely, deputat UDMR.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.