Național

PPMT cere sesizarea CC la legea de denumire a străzilor "1 Decembrie 1918"

Ziarul de Vrancea
17 oct 2014 485 vizualizări
PPMT a cerut oficial, vineri, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională şi să ridice excepţia de neconstituţionalitate împotriva legii care prevede obligativitatea denumirii unei străzi din fiecare oraş "1 Decembrie 1918".

Candidatul PPMT la Preşedinţie, Szilagyi Zsolt, a declarat că legea respectivă, adoptată de Parlament şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu, "ţinteşte, fără echivoc, localităţile din Ţinutul Secuiesc". "Conducerea PPMT este consternată vis-a-vis de faptul că, la 25 de ani după schimbarea de regim, autorităţile locale sunt obligate să denumească una din străzile localităţii pe care o gestionează «1 Decembrie», iar în amintirea Marii Uniri din 1918, sunt obligate să organizeze manifestări specifice de sărbătoare. Legea, adoptată de Parlament şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu, ţinteşte, fără echivoc, localităţile din Ţinutul Secuiesc, fiindcă, în afară de acestea, aproape în toate oraşele din România există o stradă cu denumirea menţionată", a spus Szilagyi. Potrivit acestuia, legea adoptată "are un efect negativ asupra normalităţii relaţiilor româno-maghiare, pentru că nu ţine cont de faptul că nu pentru fiecare cetăţean român data de 1 decembrie reprezintă o sărbătoare". "Această lege prejudiciază autonomia autorităţilor locale, prevăzută de Constituţie, pentru că dispune cu privire la denumirea străzilor şi cu privire la organizarea de manifestări locale, chestiuni asupra cărora ar trebui să decidă autorităţile locale", a afirmat candidatul PPMT la Preşedinţie. "Doi parlamentari ai UDMR, din neatenţie sau poate din convingere, au votat în favoarea proiectului de lege. Prin acest gest, au transmis alegătorilor mesajul că pentru ei nu este importantă demnitatea maghiarilor transilvăneni şi nici reprezentarea intereselor acestora", a conchis candidatul PPMT la Preşedinţie.
Potrivit unei legi iniţiate de către ministrul Apărării Mircea Duşa şi promulgate marţi de preşedintele Traian Băsescu, o arteră principală de circulaţie din fiecare oraş şi municipiu se va numi "1 Decembrie 1918".



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.