Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Atacat pe mai mult fronturi fronturi, Ponta face doi paşi în spate

Ziarul de Vrancea
18 dec 2013 470 vizualizări
Premierul a acceptat ieri propunerea preşedintelui Băsescu de a amana introducerea accizei la combustibil n liderul PSD a făcut un compromis şi în relaţia cu liberalii pe tema numirii directorului TVR

Introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, a anunţat ieri premierul Victor Ponta, după o întalnire cu Traian Băsescu. În schimbul "compromisului politic", preşedintele a semnat aseară decretul de promulgare a bugetului de stat.
"Există obligaţia comună ca în ianuarie, odată cu noua vizită a Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional, să vedem care este implicaţia pentru buget şi dacă, într-adevăr, din alte tipuri de venituri putem să acoperim ceea ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget şi de la 1 ianuarie să plătim pensii, salariile la medici, să dăm drumul la subvenţii. Cred că, până la urmă, e un sacrificiu care merită şi măcar să se dovedească că nu aveam nevoie de banii din acciză. Aş fi cel mai fericit dacă ar fi chiar aşa", a spus Ponta.

Băsescu: Cele trei luni se vor prelungi pentru totdeauna

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că se bucură pentru "decizia înţeleapă" a premierului privind renunţarea la acciza pe combustibil. Şeful statului s-a declarat convins că acciza nu va mai fi introdusă niciodată: "Convingerea mea este că cele trei luni vor fi prelungite la «pentru totdeauna»", a spus el. Traian Băsescu a mai precizat că cele trei luni de graţie înseamnă că acciza pe combustibil ar trebui să fie introdusă de la 1 aprilie. "Sigur e o păcăleală , e o poantă", a comentat şeful statului. Băsescu a precizat că, având experienţă în a privi un buget, poate spune că dacă se consolidează şi capacitatea ANAF de a diminua evaziunea fiscală, pe măsurile şi veniturile pe care le are statul în momentul de faţă, de la mijlocul anului, fără introducerea de taxe suplimentare pe combustibil, putem să începem primii paşi pentru reducerea CAS. "Totul este să vrem şi să lucrăm prioritar pentru relansare economică, cu efecte pozitive, inclusiv pentru populaţie, nu numai pentru economie, dar cu diminuarea dorinţei de a privi bugetul ca pe un instrument cu care să ne servim baronii locali", a arătat şeful statului. "Este clar că bugetul trebuie să reflecte interesul naţional şi nu interesele de partid. Nu este de conceput ca în ziua de astăzi să impunem o taxă nenecesară, care generează creşteri de preţuri, la transport, la alimente, la orice, în viaţa cu zi cu zi, doar pentru că trebuie să creăm nişte resurse necesare baronilor locali. Baronii locali să privească cu multă atenţie şi îndrăzneală la fondurile europene, cu prioritate", a mai declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a anunţat în mai multe rânduri că nu va promulga bugetul de stat dacă acciza la carburant va fi majorată.

Antonescu: "Lucrurile în USL sunt foarte serioase"

PSD şi PNL au ajuns ieri la un compromis în privinţa numirii conducerii TVR, subiect care a tensionat la maximum USL în ultimele zile. Astfel, guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care va permite birourilor reunite ale Parlamentului să aprobe conducerea interimară a TVR, numai dacă, vineri, nu va fi asigurat cvorum în plenul Parlamentului. "Vineri, Parlamentul este convocat, şi grupul PSD este convocat, şi PNL, şi toţi ceilalţi, va fi o propunere, sper să existe cvorum, să treacă. Dacă cumva nu trece, în baza acestei ordonanţe, deci numai ca soluţie de rezervă, pe timp de 60 zile Birourile reunite ale Parlamentului pot să numească o conducere interimară pe maxim 60 zile", a explicat ieri liderul PSD, Victor Ponta. El a precizat că a avut şi o "discuţie politică" cu PNL şi a înţeles poziţia acestei formaţiuni, pe care o respectă.
Liderii USL au discutat ieri acest subiect într-o întâlnire la sediul PNL.
Rareş Bogdan, propus de PNL pentru poziţia de director interimar al TVR, a anunţat că îşi retrage candidatura pentru această poziţie, după ce PSD a boicotat marţi validarea sa în plen. 
Înainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discuţie cu mai mulţi miniştri PSD şi PNL, precum şi cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de două ore. Premierul Victor Ponta nu a ajuns la un acord cu miniştrii liberali legat de situaţia de la TVR şi a decis, astfel, să plece la sediul PNL pentru a discuta cu preşedintele Crin Antonescu. Tot ieri, Antonescu a avut o întalnire cu liderul fondator al PC, Dan Voiculescu. "A vrut să ştie dacă lucrurile sunt chiar atât de serioase în USL şi i-am confirmat că sunt foarte serioase", a povestit liderul PNL. Pe de altă parte,
chestionat dacă a trecut peste diferendele cu premierul Victor Ponta, Antonescu a răspuns: "Nu, că sunt lucruri de la natură, nu poţi să treci peste ele".

România, condamnată să îi plătească despăgubiri unui deţinut vegetarian

Pentru că a trebuit să mănance paine cu margarină, budistul ar putea primi daune morale de 3.000 de euro

Deţinuţii au dreptul de a avea un regim alimentar în conformitate cu credinţele lor religioase, a amintit marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), dându-i dreptate unui deţinut budist care a cerut mese vegetariene în celula în care este închis în România. Bărbatul ar urma să fie despăgubit cu 3.000 de euro de statul român. Refuzul autorităţilor române de a-i furniza un regim vegetarian deţinutului moldovean Ghennadii Vartic, condamnat în 1999 la 25 de ani de închisoare şi ajuns în prezent la vârsta de 40 de ani, reprezintă o încălcare a libertăţii sale de religie, potrivit judecătorilor europeni. Totuşi, această decizie nu are un caracter definitiv: Bucureştiul are trei luni la dispoziţie pentru a o contesta şi a solicita o nouă examinare a dosarului.
Până în 2007, reclamantul, crescut în spirit ateist şi ulterior convertit la budism, s-a hrănit în conformitate cu exigenţele religiei sale cu ajutorul unor pachete ce îi erau trimise de către familie. Dar după aceea legislaţia a fost modificată, iar primirea unor astfel de pachete nu a mai fost permisă, ceea ce l-a constrâns pe Vartic să mănânce pâine cu margarină.
Drept urmare, deţinutul a apelat la justiţia locală, în van, în încercarea de a obţine nişte meniuri conforme cu credinţa sa. El a subliniat mai ales că meniurile vegetariene de post pentru creştinii ortodocşi nu îl mulţumeau, din cauză că aveau prea puţine calorii. În replică, administraţia penitenciară a susţinut că regimul vegetarian nu era potrivit pentru Vartic din cauza hepatitei de care acesta suferă. Pe de altă parte, în cursul procedurii în faţa CEDO, autorităţile române au argumentat că suspectează anumiţi deţinuţi că se convertesc la o anumită religie pentru a obţine o hrană mai bună. Dar nimic nu a putut dovedi că acest lucru a fost valabil în cazul lui Vartic, au apreciat judecătorii de la Strasbourg.

Procuror, trimis în judecată după ce a cerut mită 88.000 de lei

Procurorul Angela Nicolae, alături de fiul ei şi alţi doi oameni de afaceri, au fost trimişi ieri în judecată de procurorii DNA, după ce ea a cerut aproape 88.000 de lei pentru a intereveni în mai multe dosare. Conform DNA, în perioada martie-septembrie 2012 şi în ziua de 16 noiembrie 2012, dar şi în mod repetat, în cursul acestui an, Angela Nicolae ar fi cerut de la omul de afaceri Rami Ghaziri, direct şi prin intermediul fiului său Daniel Nicolae, mai multe sume de bani. În total, ea ar fi pretins de la Ghaziri aproape 112.000 de lei şi 1.500 de euro din care a primit prin intermediul fiului său, în total 82.215,64 de lei.
În schimbul banilor, magistratul a promis că va interveni pe lângă judecătorii din cadrul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi pe lângă magistraţi procurori, astfel încât să îi determine să pronunţe hotărâri favorabile lui Rami Ghaziri şi firmei sale.
Dosarul urmează să fie soluţionat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Peste 40% dintre români nu au utilizat niciodată internetul

Circa 42% dintre români nu au utilizat niciodată internetul, dublu faţă de nivelul din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, institutul de statistică al CE. Procentajul românilor care nu au utilizat niciodatã internetul este apropiat de cel din Bulgaria (41%). În top urmează Grecia, unde 36% din populaţie nu a accesat internetul, Italia (34%), Portugalia (33%) şi Polonia (32%). Totodată, 32% dintre români spun că accesează zilnic internetul, iar 13% săptămânal, în timp ce 58% dintre gospodării României au acces la internet, iar 56% la dispoziţie viteze broadband.
La nivelul UE, 79% din populaţie are acces la internet, iar 76% la servicii în bandă largă. Totodată, 62% dintre europeni intră zilnic pe net, 10% săptămânal, iar 21% nu au utilizat niciodată internetul.
România stă de departe cel mai prost în ceea ce priveşte utilizarea serviciilor online ale statului. Cu o rată de accesare de numai 5%, România este cu mult în urma Italiei (21%) şi Bulgariei (23%), în timp ce la nivelul UE 41% dintre cetăţeni îşi plătesc taxele online sau utilizează servicii oferite de guvern şi autorităţile locale pe internet.
Serviciile online ale statului sunt cel mai solicitate în ţările nordice şi Olanda.

Dan Diaconescu, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Dan Diaconescu a fost condamnat, ieri, de Judecătoria Sectorului 1, la trei ani de închisoare cu executare, pentru şantajarea fostului primar al comunei arădene Zărand Ion Moţ şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.
Instanţa l-a condamnat pe Dan Diaconescu la câte trei ani de închisoare pentru cele două fapte de şantaj. Pedepsele au fost contopite, Dan Diaconescu urmând să execute trei ani de închisoare, dacă sentinţa rămâne definitivă. Din pedeapsa primită de Dan Diaconescu va fi scăzută perioada în care a fost reţinut şi arestat, respectiv din 22 până în 25 iunie 2010. Totodată, instanţa i-a interzis mai multe drepturi, pe o durată de trei ani după executarea pedepsei principale. Dorel Petru Pârv a fost condamnat tot la trei ani de închisoare pentru şantaj. Mitruş Ghezea a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantaj.
Instanţa a mai dispus ca Dan Diaconescu şi Doru Pârv să îi plătească fostului primar din Zărand Ion Moţ daune materiale în valoare de 30.000 de euro şi 42.000 de lei, la care se adaugă dobânda calculată de la data de 1 iulie 2009 până la data plăţii, precum şi 10.000 de euro daune morale.
Totodată, prin decizia instanţei a fost instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ale lui Dan Diaconescu.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.