Internațional

VIDEO | Motanul Coco a scăpat cu viață din incendiul mistuitor care a avut loc în Valencia

Ziarul de Vrancea
4 mar 2024 1219 vizualizări

În Valencia, una dintre locatarele complexului rezidențial, mistuit de flăcări săptămâna trecută, a avut bucuria nesperată de a-și regăsi pisica teafără, precizează stirileprotv.ro.

Botezată Coco, felina s-a reîntâlnit cu stăpâna ei, Andrea Rubio, la 8 zile după incendiul în urma căruia au murit 10 persoane şi zeci de animale de companie.

Salvatorii lui Coco l-au găsit la etajul al 13-lea, cu două etaje deasupra apartamentului său, într-o parte a clădirii mai puțin pârjolită.

Se pare că pisica s-ar fi refugiat în interiorul unei nişe în care se afla un tub hidrant.

Coco a fost dus la veterinar pentru un control amănunțit, iar animalul pare să fie sănătos, deşi mirosea puternic a fum.

Citiți întreg articolul publicat pe site-ul stirileprotv.ro pe acest subiect accesând titlul alăturat:Motanul Coco a scăpat cu viață din incendiul mistuitor care a avut loc în Valencia. A fost găsit la etajul 13


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.