Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Peste 60% dintre ruși deplâng destrămarea URSS

Ziarul de Vrancea
21 dec 2021 1314 vizualizări

Procentul este însă în scădere în ultimii ani

Circa două treimi dintre ruși (62%) deplâng destrămarea Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice (URSS), eveniment de la care se împlinesc 30 de ani în această lună, potrivit unui sondaj publicat de centrul de sondare a opiniei publice FOM. Printre nostalgici, majoritatea (82%) sunt persoane cu vârste cuprinse între 46 și 60 de ani, conform sondajului. Iar în categoria de vârstă de peste 60 de ani, acest procent este de 76%.

În privința tinerilor născuți după prăbușirea imperiului sovietic, doar 28% deplâng dispariția sa.

Totuși, în ansamblu, 52% dintre ruși au declarat că ar dori refacerea Uniunii Sovietice, cu toate că 74% s-au declarat convinși că “resuscitarea” URSS este o misiune imposibilă.

În 2018, procentul rușilor care deplângeau destrămarea URSS era de 66%, iar recordul absolut a fost înregistrat în 2005, când 75% dintre persoanele chestionate au mărturisit că regretă prăbușirea Uniunii Sovietice.

Președintele rus Vladimir Putin a calificat din nou, în decembrie, drept “tragedie” dizolvarea URSS. “Pentru mine, la fel ca pentru majoritatea cetățenilor, a fost o tragedie”, a declarat liderul de la Kremlin într-un interviu. Însă și Putin a subliniat în mai multe rânduri că nu are planuri să resusciteze Uniunea Sovietică, deoarece este un demers “imposibil și fără sens”.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

 

 

OMS: Nicio țară nu va ieși din pandemie cu doze „booster”

 

n doza a patra de vaccin este necesară împotriva Omicron, a afirmat, în aceeași zi, ministrul german al sănătății

 

 

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus avertizează împotriva “iluziei” potrivit căreia este de ajuns vaccinarea cu doze “booster” împotriva COVID-19. “Nicio țară, nicio țară nu va putea ieși din pandemie cu doze «booster», iar dozele «booster» nu sunt o undă verde pentru a sărbători așa cum s-a prevăzut”, a avertizat într-o conferință de presă la Geneva, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Pe de altă parte, ministrul german al sănătății, Karl Lauterbach, a declarat ieri că o a patra doză de vaccin va fi necesară pentru combatarea pandemiei de COVID-19 din cauza variantei Omicron mai contagioase a SARS-CoV-2. Ministrul a anunțat că Germania a comandat 80 milioane de doze de vaccin pe care Biontech îl dezvoltă în mod specific contra Omicron, iar acestea ar trebui să sosească în aprilie sau mai.

Germania a comandat, de asemenea, 4 milioane de doze de vaccin Novavax, recent aprobat, și 11 milioane de doze de vaccin Valneva, care așteaptă autorizația de punere pe piață, a mai indicat Lauterbach, într-o conferință de presă. Vaccinurile de la Novavax vor sosi în țară în luna ianuarie, a indicat el. „O campanie ofensivă de administrare a dozelor booster este cel mai important zid de apărare al nostru în lupta împotriva (variantei) Omicron”, a subliniat ministrul.

Lauterbach și-a arătat susținerea față de obligativitatea generală de vaccinare, argumentând că, în lipsa ei, nu va fi posibilă gestionarea viitoarelor valuri de epidemie pe termen lung. Potrivit lui Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch (RKI) de boli infecțioase, varianta Omicron va fi responsabilă de majoritatea infectărilor cu coronavirus în Germania în trei săptămâni. “Crăciunul nu ar trebui să devină scânteia care declanșează vâlvătaia Omicron”, a spus Wieler în aceeași conferință de presă, insistând că oamenii ar trebui să-și limiteze contactele la minimum necesar.

Tot miercuri, Consiliul de Etică german s-a pronunțat în favoarea extinderii obligativității vaccinării de la sectoarele sensibile - unde a fost introdusă recent - la “părți semnificative din populație”.

Consiliul mai recomandă emiterea de invitații directe de vaccinare cu programări personalizate, existența unui registru național de vaccinare cu date securizate, punerea la dispoziție de informații comprehensibile.

În Germania, rata de vaccinare în Germania se situează în urma celor din altor state occidentale. Până marți, 70,4% dintre locuitori primiseră numărul de doze recomandat pentru protecția inițială, iar cel puțin 32,6% și doza booster.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxxx

 

Procurorii olandezi cer închisoare pe viață pentru cei acuzați de doborârea MH17

 

Procurorii olandezi au cerut ieri condamnarea la închisoare pe viață a patru bărbați - trei ruși și un ucrainean -, inculpați cu privire la doborârea cu o rachetă de tip Buk a zborului MH17 aparținând companiei aeriene Malaysia Airlines deasupra estului Ucrainei în 2014, pe care îi acuză de uciderea tuturor celor 298 de persoane de la bord.

Rușii Serghei Dubinski, Igor Ghirkin și Oleg Pulatov și ucraineanul Leonid Harcenko - patru gradați de rang înalt separatiști proruși din estul Ucrainei - sunt acuzați de faptul că au doborât în zbor aeronava care efectua zborul MH17 cu o rachetă de tip sol-aer “BUK”.

“Cerem ca suspecții Ghirkin, Dubinski, Pulatov și Harcenko, fiecare pentru responsabilitatea pe care o are în doborârea unui avion care a cauzat moartea și uciderea a 298 de persoane, să fie condamnați la închisoare pe viață”, a declarat în fața judecătorilor procurorul Manon Ridderbeks.

Procurorii îi acuză pe cei patru inculpați că au jucat un rol central în trimiterea unei baterii antiaeriene Buk, probabil cu scopul de a viza un avion de război ucrainean. “Dacă aceasta le-a fost intenția, acest lucru nu schimbă cu nimic acuzația de act criminal”, subliniază procurorii.

Legea olandeză “nu face distincție între aeronave militare și civile. Orice violență împotriva aviației este necesar să fie pedepsită aspru”, subliniază ei.

Cel mai cunoscut dintre suspecți, Igor Ghirkin, în vârstă de 49 de ani, supranumit “Strelkov” (“Trăgătorul”), era unul dintre principalii comandanți ai separatiștilor la începutul războiului cu armata ucraineană, în urmă cu cinci ani, și probabil cel mai mediatizat comandant al acestora la acea vreme.

Serghei Dubinski, în vârstă de 57 de ani, ar avea legături cu serviciile militare ruse GRU. Oleg Pulatov, în vârstă de 53 de ani, este un fost membru al Forțelor Speciale ruse și adjunctul lui Dubinski.

Leonid Harcenko, în vârstă de 48 de ani, ar fi condus o unitate separatistă în estul Ucrainei. “Suspecții au folosit racheta” Buk ca pe o armă proprie, a subliniat procurorul Thijs Berger.

În cursul audierilor din această săptămână, Berger a subliniat că cei patru bărbați, judecați în contumacie, “nu au apăsat ei înșiși pe buton, însă au folosit-o în lupta lor armată cu scopul de a distruge un avion”. Niciunul dintre suspecți nu a participat la acest proces, care a început în martie 2020 în Olanda. Numai Pulatov este reprezentat de către un avocat la proces.

Moscova a dezmințit mereu orice implicare. Verdictul tribunalului de la Schipol, în apropiere de Amsterdam, situat în apropierea aeroportului de unde a decolat avionul Boeing 777, urmează să fie pronunțat către sfârșitul lui 2022.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxxxx

 

China plasează în carantină un oraș cu 13 milioane de locutori

 

Autoritățile chineze au plasat ieri în carantină metropola Xi”an, cu 13 milioane de locuitori, din cauza unei creșteri a cazurilor de COVID-19, în cadrul strategiei “zero COVID”, cu mai bine de o lună înaintea Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Beijing.

Locuitorii din Xi”an este necesar “să rămână acasă, mai puțin în cazuri imperative”, au anunțat într-un comunicat autoritățile locale, precizând că o persoană dintr-o gospodărie este autorizată să iasă să facă cumpărături “din două în două zile”. Locuitorii din Xi”an aveau, până acum, nevoie de o autorizație pentru a lua trenul și a ieși din oraș. China implementează de anul trecut o strategie “zero COVID”, care constă în a face totul pentru a limita la maximum apariția unor noi cazuri de COVID-19, în general câteva zeci pe zi. Ea a anunțat miercuri 52 de cazuri noi la Xi”an.

Orașul Xi”an, care a început marți o operațiune de depistare în întreaga populație, și-a îndemnat anterior locuitorii să evite să iasă și să se adune în grupuri mari.

În vederea împiedicării răspândirii virusului, locuitorii din Xi”an sunt obligați, începând de miercuri, să dețină o autorizație pentru a lua trenul și a ieși din oraș. Peste 85% dintre zboruri, atât la plecare, cât și la sosire din Xi”an au fost anulate.

China practic a eradicat epidemia pe teritoriul chinez din primăvara lui 2020, prin carantine îndelungate obligatorii la sosire, izolări țintite, depistări masive, aplicații pe mobil de urmărire a deplsărilor și o limitare drastică a zborurilor internaționale.

 

 

Xxxxxxxxxxxxxxxx

 

 

Afganistan: Talibanii au redeschis Muzeul Național pe care l-au jefuit anterior

 

Vizitatorii au revenit la Muzeul Național al Afganistanului pentru a admira miile de exponate, majoritatea datând din perioada preislamică. Un contrast izbitor cu perioada din timpul primei domnii a talibanilor, în care aceștia au răvășit și jefuit muzeul.

Pe vastele culoare ale acestui loc istoric, considerat mult timp unul dintre cele mai importante situri culturale din Asia, grupuri mici se minunează în fața comorilor - ceramică pictată din epoca de piatră, piese antice, chiar și obiecte religioase. “Este în firea oamenilor să-și prețuiască istoria”, a declarat Ramatullah, în vârstă de 65 de ani, după ce a petrecut multe minute în fața unei colecții de săbii cu o vechime de 2.000 de ani. “Am vrut să aflu mai multe despre istoria țării mele”, a precizat bărbatul.

Situat la sud de Kabul, muzeul a fost redeschis la începutul lunii decembrie cu permisiunea ministerului taliban al Informației și Culturii, la trei luni după revenirea la putere a luptătorilor islamiști.

Multe dintre exponate, însă, contravin ideologiei talibanilor. În timpul primei lor guvernări (1996-2001), ei au distrus mai multe statui din muzeu, în linie cu distrugerea explozivă a statuilor uriașe ale lui Buddha de la Bamiyan, eveniment ce a șocat planeta. În plus, mii de piese au fost furate și nu au mai fost găsite.

În prezent, talibanii protejează intrarea în muzeu de un posibil atac al grupării ISIS. Doar “cincisprezece până la douăzeci de procente din exponate sunt din epoca islamică”, a declarat Ainuddin Sadaqat, care deține funcția de curator al muzeului, adăugând că se lucrează “normal, ca și în timpul guvernului precedent”. Talibanii “nu au emis noi directive pentru noi” și vizitează la rândul lor expoziția, a asigurat Sadaqat, în vârstă de 35 de ani.

Numărul vizitatorilor este, desigur, mult mai mic comparativ cu sutele de persoane care treceau pragul muzeului sub regimul anterior. Însă, “deocamdată, politica culturală a talibanilor cu privire la obiectele de artă pare foarte pozitivă și realistă”, vrea să creadă Philippe Marquis, directorul Delegației arheologice franceze în Afganistan, în prezent în Franța.

Continuitatea acestei politici, a subliniat Marquis, “va depinde probabil de reacția comunității internaționale” la cererile talibanilor de restabilire a ajutorului suspendat. Un refuz, se teme el, ar putea conduce la un regres, atât în domeniul cultural, cât și în altele.

O altă instituție importantă, Institutul Național de Muzică din Afganistan, este încă închisă. Directorul său a fugit din țară împreună cu sute de angajați, studenți și familiile lor.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxxxx

 

Speranța de viață a americanilor a scăzut cu peste un an și jumătate în 2020

 

 

Speranța de viață a americanilor a scăzut cu peste un și jumătate în 2020 față de anul precedent - de la 78,8 ani în 2019 la 77 de ani în 2020 -, o scădere fără precedent de 75 de ani, în mare parte din cauza pandemiei COVID-19. Coronavirusul a fost a treia cauză de deces în Statele Unite în 2020 - 350.000 de morți -, după bolile cardiovasculare și cancer.

Diferența între speranța de viață a bărbaților și femeilor a crescut, de la 5,1 ani în 2019, la 5,7 ani în 2020 (74,2 ani în cazul bărbaților și 79,9 în cazul femeilor în 2020).

Aceste date sunt publicate în urma unor estimări făcute publice marți de către Biroul american al Recensământului, care arată că populația Statelor Unite a crescut în 2021 în cel mai lent ritm înregistrat vreodată. Pandemia COVID-19 a accelerat o tendință de fond de nașteri puține și decese multe.

În perioada iulie 2020-iulie 2021, creșterea populației americane a fost de doar 0,1%, potrivit Biroului. În prezent, Statele Unite au o populație de 331,9 milioane de locuitori. “Creșterea populației încetnește de ani de zile, din cauza scăderii nivelului natalității și diminuării imigrației internaționale, în timp ce nivelul mortalității crește din cauza unei îmbătrâniri a populației țării”, declară o demografă de la Birou, Kristie Wilder. O altă consecință a pandemiei este că anumite state - mai ales în vest - au “câștigat” locuitori, în timp ce cele din nord-est au pierdut locuitori.

Texasul a înregistrat, în valoare absolută, cea mai puternică creștere - de ^1,1% -, din cauza venirii a 170.000 de persoane din alt stat, care au decis să se instaleze în acest stat. În schimb, populația statului New York a scăzut sub 20 de milioane de locuitori, cu -1,6%. Peste 352.000 de persoane au ales să părăsească acest stat și să plece în altul.

Capitala federală Washington a înregistrat cea mai mare scădere a populației, de -2,9%.

Aceste date sunt esențiale în stabilirea decupajului electoral în cele 50 de state americane și în alocarea unor fonduri federale în valoare de zeci de miliarde de dolari școlilor sau spitalelor. Ele permit să se stabilească greutatea fiecărui stat în Camera Reprezentanților.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

 

COLOANA:

 

Un embrion de dinozaur perfect conservat, descoperit în China

 

Oamenii de știință au anunțat că au descoperit un embrion de dinozaur perfect conservat într-un ou găsit în China în anul 2000. Cercetătorii au precizat că embrionul se afla pe punctul de a ieși din ou, la fel ca un pui de găină, și estimează că are o vechime de cel puțin 66 de milioane de ani.

Este considerat că aparține unui oviraptorozaur, dinozaur theropod fără dinți, și a fost botezat Baby Yingliang. Dr. Fion Waisum Ma a spus că este „cel mai bun embrion de dinozaur descoperit vreodată”.

Descoperirea lui permite cercetătorilor să înțeleagă mai bine legătura dintre dinozauri și păsările din zilele noastre. Fosila arată că embrionul se află într-o poziție curbată, comportament remarcat la păsări cu scurt timp înainte de eclozare. „Acest lucru indică faptul că un astfel de comportament la păsările moderne a evoluat și își are originea în strămoșii lor dinozauri”, a declarat dr. Ma.

Oviraptorozaurul, care se traduce ca „șopârlă ce fură ouă”, era un dinozaur cu pene care a trăit în regiuni care astăzi reprezintă Asia și America de Nord, în timpul Cretacicului târziu, între 100 și 66 de milioane de ani în urmă. Paleontologul prof. Steve Brusatte, care a făcut de asemenea parte din echipa de cercetare, a scris pe Twitter că aceasta este „una dintre cele mai uimitoare fosile de dinozaur” pe care le-a văzut vreodată și că dinozaurul era pe punctul de a ieși din ou.

Baby Yingliang măsoară 27 de cm în lungime, iar fosila se află la Yingliang Stone Nature History Museum din China. Oul a fost descoperit în Ganzhou, în 2000, dar s-a aflat în depozit următorii 10 ani. Le-a atras atenția cercetătorilor când au început lucrările de construcție la muzeu și a fost nevoie ca fosilele să fie sortate.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxx

 

Spania: Record de contaminări. Tinerii în vârstă de 20 de ani, grupul cel mai afectat

 

Autoritățile spaniole au raportat marți seară cel mai mare număr de noi infecții cu SARS-CoV-2 înregistrat vreodată în țară, iar incidența a ajuns la 695 de cazuri la 100.000 de locuitori și cel mai afectat grup de vârstă este 20 - 29 de ani.

Ministerul Sănătății a anunțat, pentru întreaga țară, 49.823 de cazuri, număr record pentru o singură zi, și 94 de decese. În țară au fost înregistrate până în prezent 5.585.054 de contaminări și 88.887 de decese asociate.

În Spania, care se află în al șaselea val de infecții, incidența a ajuns la 695 de cazuri la 100.000 de locuitori și este aproape de a depăși vârful din valul al cincilea, înregistrat la finalul lunii iulie.

Madrid, Navarra și Țara Bascilor sunt cele mai afectate, cu cifre record de cazuri zilnice, cele mai multe din luna martie 2020, dar și Catalonia a ajuns la cel mai mare număr de contaminări în al șaselea val. Incidența este de risc foarte înalt în toate teritoriile, mai puțin Andalucía și Castilla-La Mancha.

Toate grupele de vârstă de până în 69 de ani se găsesc în risc foarte crescut, cu tinerii de 20 - 29 de ani reprezentând grupul în cadrul căruia a fost înregistrată cea mai mare incidență.

Comisia de Sănătate Publică a decis totuși că cei contaminați cu varianta Omicron nu trebuie să stea în carantină, iar guvernele autonome se vor întruni cu prim-ministrul Pedro Sánchez pentru a decide dacă impun noi restricții. La nivel național, 79,6% din populație este vaccinată complet.

 

Xxxxxxxxxxxxxxxxxx

 

Germania își exprimă “îngrijorarea mare” după ce Putin amenință cu represalii “militare”

 

Ministrul german de Externe Annalena Baerbock și-a exprimat ieri “marea îngrijorare” după ce Vladimir Putin a amenințat cu represalii “militare și tehnice” în cazul în care Occidentul nu pune capăt politicii pe care Rusia o consideră amenințătoare. “Îngrijorarea mea este mare”, deoarece președintele rus face declarați înaintea unor “mișcări de trupe” la frontiera cu Ucraina, declară șefa diplomației germane.

Această “criză gravă” cu Moscova poate fi soluționată doar prin dialog, subliniază ea.

În contextul unor tensiuni tot mai puternice în centrul cărora se află Ucraina, liderul de la Kremlin a amenințat cu “măsuri militare și tehnice adecvate ca represalii”, în cazul în care Occidentul își menține, în opinia sa, o “linie foarte clar agresivă”. Occidentul acuză Moscova, din contră, de veleități agresive, după ce armata rusă a comasat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina, din teritoriul căreia Rusia a aneat deja o parte.

 

 

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.