Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: ONU: Totul arată că, la Bucea, civili au fost luați în mod deliberat drept țintă

Ziarul de Vrancea
4 apr 2022 825 vizualizări

„Este dificil să ne imaginăm care ar fi contextul militar al unei persoane lungite pe stradă cu un glonț în cap sau al cărei corp a fost ars”, a explicat un oficial ONU

Imagini filmate la Bucea, orașul ucrainean în care s-au descoperit zeci de cadavre după retragerea trupelor ruse, “indică o luare deliberată drept țintă a unor civili”, a acuzat ieri o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat ONU al Drepturilor Omului, Elizabeth Throssell. “Toate semnele arată faptul că victimele au fost țintite în mod deliberat și ucise în mod direct, iar aceste probe sunt foarte îngrijorătoare”, a subliniat ea.

Dreptul internațional umanitar interzice atacarea deliberată a civililor, care este o crimă de război. “Trebuie să anchetăm, dar dacă putem înțelege că un imobil este lovit, de exemplu, într-un context militar, este dificil să ne imaginăm care ar fi contextul militar al unei persoane lungite pe stradă cu un glonț în cap sau al cărei corp a fost ars”, a precizat ea.

Elizabeth Throssell a adăugat că Înaltul Comisariat ONU nu a trimis, pentru moment, niciun reprezentant în acest oraș, la periferia Kievului.

Difuzarea în presa internațională a unor fotografii, făcute în acest oraș, care surprind cadavre pe stradă - unele cu mâinile legate la spate sau arse parțial -, dar și gropi comune, au provocat un val de condamnări internaționale.

Imaginile satelitare îi contrazic pe ruși

Imagini satelitare realizate de Maxar Technologies arată faptul că cadavre ale unor civili s-au aflat în stradă, la Bucea, timp de săptămâni de zile, inclusiv în perioada în care orașul se afla sub controlul forțelor ruse.

Cotidianul american The New York Times (NYT) a publicat aceste imagini.

O înregistrare video a unor cadavre la Bucea a fost geolocalizată, autentificată și publicată de CNN vineri, când Kievul a anunțat că orașul a fost eliberat de trupe ruse. Ministerul rus al Apărării a acuzat sâmbătă că această înregistrare video este “falsă” și “înscenată”. Ministerul a respins înregistrări video, fotografii și acuzații de crime de război la Bucea drept “încă o provocare”. “În timp ce așezarea se afla sub controlul forțelor armate ruse, nici un singur locuitor nu a fost victima vreunei acțiuni violente”, sublinia ministerul rus.

Însă aceste imagini satelitare demontează aceste declarații.

Lucruri de pe strada Iablunska care apar în imaginile satelitare se potrivesc exact cu locuri în care apar cadavre pe această stradă în înregistrarea video respectivă.

Potrivit acestor imagini satelitare, cadavrele respective s-au aflat pe strada Iablunska, situată în sudul orașului Bucea, cel puțin de la 18 martie, pe când localitatea se afla sub controlul Rusiei - până la 31 martie.

O anchetă independentă urmează să aibă loc în vederea stabilirii unei responsabilități a Rusiei în acest masacru.

Zelenski spune că ar putea să nu negocieze cu Putin

Președintele ucrainean Volodimr Zelenski pune la îndoială posibilitatea unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, după ce a acuzat Rusia de “genocid”. “S-ar putea să nu existe negocieri”, a declarat ieri, la televiziunea ucraineană, Zelenski. El spune că ar fi un lucru de înțeles să nu stea de vorbă cu Putin, după ce a acuzat armata rusă de crime de război în Ucraina. “Ar fi ușor să spun «nu stau de vorbă cu tine și e de înțeles după ceea ce ai făcut, de aceea»“, a spus el. O reuniune ar putea avea loc dacă Rusia “ar suporta toate pedepsele” comiteri unui genocid, a precixat Zelenski. “Iar în această întâlnire, am putea găsi o ieșire din această situație, fără să ne pierdem teritoriul. Cred că ăsta este pragul pe care trebuie să-l punem în aceste negocieri. Iar apoi vom vedea. S-ar putea întâmpla să nu aibă loc negocieri. Este posibil”, a continuat el.

Zelenski a efectuat luni o vizită la Bucea, la periferia Kievului, după publicarea în weekend a unei înregistrări video cu cadavre pe străzi.

El a spus la Bucea că este “foarte greu să negociezi” cu Rusia “când vezi ce-au făcut militarii ruși aici”.

Peste 120 de diplomați ruși expulzați din Europa în 48 de ore

Danemarca, Italia, Spania și Suedia au anunțat ieri expulzarea a zeci de diplomați, după ce Germania și Franța au făcut acest lucru luni, marcând o nouă degradare a relațiilor cu Rusia, după descoperirea masacrelor.

Kremlinul adenunțat o “lipsă de clarviziune” europeană. “O reducere a posibilităților de a comunica la nivel diplomatic în acest condiții dificile” denotă o “lipsă de clarviziune care va complica și mai mult” relațiile Rusiei cu Uniunea Europeană (UE), a declarat purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov. “Iar asta va antrena în mod inevitabil măsuri de represalii”, a amenințat el.

Președintele Germaniei își regretă poziția prietenoasă față de Rusia

 „Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”, a declarat Frank-Walter Steinmeier

Președintele german Frank-Walter Steinmeier, un vechi susținător al relației apropiate dintre Occident și Rusia, și-a exprimat regretul cu privire la poziția sa anterioară și a afirmat că anii în care a sprijinit proiectul gazoductului Nord Stream 2 au fost o greșeală clară.

Steinmeier, membru important al Partidului Social Democrat, condus de fostul cancelar Gerhard Schroeder, a ocupat funcția de ministru de Externe sub conducerea cancelarului Angela Merkel înainte de a ajunge președintele țării. El a declarat că invadarea Ucrainei de către Rusia înseamnă că el și alții trebuie să recunoască sincer ce au greșit.

Președintele german a susținut că legăturile economice strânse cu Rusia erau o modalitate de a o ancora într-un sistem global orientat spre Occident. “Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”, a spus el. “Ne-am ținut de o punte de legătură în care Rusia nu mai credea și asupra căreia alți parteneri ne-au avertizat”, a mai precizat Steinmeier.

Gazoductul Nord Stream 2, proiect anulat în prezent, a fost o piesă centrală a acestei strategii. Susținerea afișată de liderul german față de Nord Stream 2 a declanșat o reacție din ce în ce mai mare, criticii de pe rețelele sociale postând în mod repetat pe Twitter imagini din trecut cu el în timp ce îl îmbrățișa pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Steinmeier a organizat un “concert de solidaritate” pentru Ucraina, iar ambasadorul Ucrainei în Germania, Andrij Melnyk, a scris pe Twitter că singurii soliști păreau a fi ruși. “Un afront - Îmi pare rău, nu particip”, a scris Melnyk.

Președintele Germaniei are rolul de a reprezenta o figură unificatoare care se bucură de autoritatea morală de a îndemna oamenii la un comportament mai bun.

“Nu am reușit să construim o casă europeană comună. Nu credeam că Vladimir Putin va îmbrățișa ruina economică, politică și morală completă a țării sale de dragul nebuniei imperiale. Ca și alții, m-am înșelat”, a subliniat Steinmeier.

NATO: Rusia se regrupează pentru a încerca să ocupe Donbasul

 secretarul general al Alianței acuză China pentru că nu a condamnat invazia rusă în Ucraina

Rusia nu renunță la ofensiva din Ucraina, dar va încerca să se reorienteze pe ocuparea completă a regiunii Donbas în săptămânile următoare, a declarat ieri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, înaintea summitului care reunește miniștrii de Externe ai NATO și pe ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba. “Acum asistăm la o mișcare semnificativă a trupelor (rusești) departe de Kiev pentru a se regrupa, rearma și reaproviziona și pentru a-și muta atenția către est”, a declarat, marți, Stoltenberg într-o conferință de presă. “În următoarele săptămâni, ne așteptăm la o nouă forță rusă în estul și sudul Ucrainei care încearcă să cucerească întregul Donbas și să creeze un pod terestru către Crimeea ocupată”, a spus el.

Șeful NATO a precizat că Beijingul “nu dorește să condamne agresiunea Rusiei” și a acuzat că “se alătură Moscovei în contestarea dreptului națiunilor de a-și alege propria cale”.

Deși a refuzat să condamne atacul Rusiei asupra Ucrainei, China a denunțat în mod repetat sancțiunile împotriva Moscovei ca fiind o modalitate ineficientă de a rezolva criza.

La Sloviansk, probabil următoarea bătălie fundamentală a războiului

Rusia își regrupează trupele și pregătește o operațiune ofensivă în estul Ucrainei, pentru a încerca să controleze în totalitate regiunile Donețk și Lugansk, a anunțat ieri și Statului Major al armatei ucrainene.

Liderii militari ucraineni afirmă că Rusia încearcă să reia operațiunile ofensive în Sloviansk, unde Moscova “a avut un succes parțial”. Sloviansk se află tot în regiunea Donețk, mai aproape de regiunea Harkov, unde în orașul cu același nume “continuă bombardamentele artileriei (ruse) asupra cartierelor rezidențiale și a infrastructurii municipale”.

“În zonele Donețk și Lugansk, ocupații își concentrează eforturile pentru a prelua controlul asupra districtelor Popasna și Rubijne, pentru a stabili controlul total asupra Mariupolului și a pregăti operațiuni ofensive în apropiere de localitatea Zolota Niva”, a transmis Statul Major ucrainean.

Eforturile forțelor ruse pentru a captura orașul Sloviansk vor constitui probabil următoarea bătălie fundamentală a războiului din Ucraina, potrivit ultimei analize a Institutului pentru Studiul Războiului, din SUA, în opinia căruia o ofensivă frontală rusă împotriva Donețk și Lugansk este foarte puțin probabil să aibă succes. “Este posibil ca forțele ruse să aibă intenția să izoleze forțele ucrainene în estul Ucrainei, iar pentru a o face ar trebui să cucerească cel puțin Slovianskul. Dacă forțele ruse cuceresc Slovianskul, vor avea opțiunea de a avansa direct către est, pentru a face joncțiunea cu forțele ruse care luptă în Rubijne, ceea ce le-ar permite cel puțin să avanseze limitat”, apreciază institutul american.

Însă dacă forțele ruse nu cuceresc acest oraș, institutul american subliniază că “este puțin probabil ca atacurile frontale ruse în Donbas să reușească să străpungă apărarea ucraineană, iar campania Rusiei pentru capturarea în totalitate a Lugansk și Donețk cel mai probabil va eșua”.

SUA au transmis încă de luni că Rusia “își revizuiește obiectivele” de război în Ucraina și intenționează să se concentreze către est și, parțial, către sudul Ucrainei, în loc să încerce invadarea întregii țări, și au prognozat că noua fază a conflictului va fi “de lungă durată”.

Sora lui Kim amenință Coreea de Sud cu arma nucleară

Coreea de Nord va folosi arma nucleară pentru a “elimina” armata sud-coreeană, în cazul în care aceasta lansează un atac preventiv, a dat asigurări marți influenta soră a dictatorului Kim Jong Un, Kim Yo Jong.

Această amenințare a lui Kim Yo Jong, difuzată de presa publică, constituie a doua reacție de furie în trei zile, în urma unor declarații, săptămâna trecută, ale ministrului sud-coreean al Apărării Suh Wook. Suh Wook declara vineri că Seulul dispune de rachete “capabile să lovească precis și rapid orice țintă în Coreea de Nord”, în contextul în care Phenianul și-a multiplicat în ultimele luni testele de rachetă balistică și amenințări cu privire la o reluare a testelor nucleare.

Kim Yo Jung i-a replicat marți că aceasta este o “greșeală foarte mare” a acestui “nebun” de Suh Wook să vorbească despre un atac preventiv împotriva unei puteri nucleare. “În cazul în care Coreea de Sud optează pentru o confruntare militară cu noi, forța noastră de luptă nucleară își va îndeplini în mod inevitabil misiunea”, amenință Kim Yo Jong.

O consilieră politică a Phenianului, ea amintește că “misiunea primă” a forțelor nucleare nord-coreene este să servească drept mijloc de disuasiune, dar că, în cazul în care ar izbucni un conflict armat, acest armament va fi folosit în vederea unei “eliminări a forțelor armate ale inamicului într-o lovitură”. În cazul unui “atac cumplit”, forțele sud-coreene vor avea “o soartă mizerabilă, nimic altceva decât distrugerea totală și ruina”, amenință ea.

Kim Yo Jung a denunțat duminică “remarcile imprudente” ale lui Suh Wook și a avertizat Sudul “să se disciplineze dacă vrea să evite dezastrul”.

Coreea de Nord și-a suspendat testele nucleare și de rachete cu rază lungă de acțiune, după ce Kim Jong Un și fostul președinte american Donald Trump au lansat negocieri foarte mediatizate, care au eșuat în 2019.

Negoceri în vederea unei dezarmări nucleare a Nordului se află, de atunci, într-un punct mort. Coreea de Nord sărbătorește luna aceasta 110 ani de la nașterea fondatorului său, Kim Il Sung, bunicul actualului dictator.

De obicei, Phenianului îi place să marcheze aniversările importante prin parade militare, teste mari de armament sau lansări de sateliți.

Peste 20% din tinerii ruși vor să părăsească țara după invazia Ucrainei

Un sondaj realizat de Fundația pentru Opinie Publică din Rusia și publicat marți de agenția de stat Interfax arată că 8% dintre ruși vor să emigreze definitiv în străinătate. Sondajul arată că tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani sunt categoria cea mai dornică să părăsească țara, procentul ajungând la 21% în cazul acestora.

Datele sondajului arată de asemenea că dorința de a emigra scade odată cu creșterea vârstei: în rândul respondenților cu vârste cuprinse între 31-45 de ani este de 8%, în rândul rușilor de 46-60 de ani procentul este de 5%, iar printre cei cu vârsta de peste 60 de ani scade la doar 2%. Sondajul vine în contextul sancțiunilor economice fără precedent impuse de Occident și a exodului de companii străine care au dus la probleme cu aprovizionarea unor alimente de bază.

De asemenea, numeroși ruși tineri au relatat că războiul din Ucraina a dus la certuri majore sau chiar destrămarea familiilor lor după ce părinții lor au fost spălați pe creier de propaganda Kremlinului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.