Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Milionarii ruși fug din țară cu zecile de mii

Ziarul de Vrancea
13 iun 2022 1196 vizualizări

“Rusia are o hemoragie de milionari” din cauza regimului lui Putin, arată o analiză care preconizează că 15.000 de milionari vor părăsi fosta țară sovietică în acest an n Emiratele Arabe Unite devin principala destinație pentru bogații lumii

Peste 15.000 de milionari sunt așteptați să părăsească Rusia în acest an, deoarece cetățenii bogați întorc spatele regimului lui Vladmir Putin după invazia din Ucraina, potrivit unei analize a datelor privind migrația, scrie The Guardian.

Aproximativ 15% dintre rușii cu peste 1 milion de dolari în active se așteaptă să emigreze în alte țări până la sfârșitul anului 2022, potrivit proiectelor bazate pe datele privind migrația realizate de Henley & Partners, o firmă cu sediul la Londra care acționează ca intermediar între super-bogați și țările care le vând cetățenia. “Rusia are o hemoragie de milionari”, a declarat Andrew Amoils, șeful departamentului de cercetare al New World Wealth, care a compilat datele pentru Henley. “Persoanele înstărite au emigrat din Rusia într-un număr în creștere constantă în fiecare an în ultimul deceniu, un semn de avertizare timpurie cu privire la problemele actuale cu care se confruntă țara”, a precizat el.

Destinații favorite

Din punct de vedere istoric, prăbușirile majore ale unei țări au fost de obicei precedate de o accelerare a emigrării persoanelor bogate, care sunt adesea primele care pleacă, deoarece dispun de mijloacele necesare pentru a face acest lucru.

Se preconizează că și Ucraina va pierde 2.800 de milionari (sau 42% din toți milionarii din Ucraina) până la sfârșitul anului.

În mod tradițional, cei mai bogați din lume s-au mutat în SUA și Marea Britanie, dar Henley a declarat că se așteaptă ca Emiratele Arabe Unite să le depășească ca destinație numărul unu pentru emigranții milionari.

“Marea Britanie și-a pierdut din aura de țară a bogaților, iar SUA devine în contextul războiului tot mai puțin atractivă pentru bogații lumii, fiind de așteptat ca Emiratele Arabe Unite să le depășească prin atragerea celor mai mari fluxuri nete de milionari la nivel global în 2022”, a declarat Henley în raportul său, care se bazează pe “urmărirea sistematică a tendințelor de migrare a averilor private internaționale”.

Se așteaptă ca aproximativ 4.000 de milionari să se mute în EAU până la sfârșitul anului, devansând Australia, care se așteaptă să atragă aproximativ 3.500, Singapore (2.800) și Israel (2.500).

Se așteaptă, de asemenea, ca un număr mare de milionari să se mute în Malta, Mauritius și Monaco.

FT anunță cea mai mare creștere a prețului la petrol „care a existat vreodată”

Financial Times scrie că lumea trebuie să se pregătescă pentru cea mai mare creștere a prețului la petrol „care a existat vreodată”.

Directorul executiv al JPMorgan, Jamie Dimon, este de părere că barilul de petrol ar putea să ajungă până la prețul record de 175 de dolari anul acesta. Criza energetică, care a început când Rusia a strâns robinetul cu gaze pentru Europa și a atins niveluri fără precedent după declanșarea invaziei în Ucraina, este departe de a se fi terminat.

Energy Aspects, o firmă de consultanță, a spus că avem de-a face cu, probabil, cea mai mare creștere a prețului petrolului „care a existat vreodată”. Goldman Sachs crede că prețurile la petrol vor ajuge în sfertul al treilea al anului în curs la valoarea „medie” de 140 de dolari pentru un baril.

Problema principală este una simplă: nu există destul petrol pentru toată lumea. Și, pe măsură ce devine tot mai greu pentru petrolul rusesc lovit de sancțiuni să ajungă pe piața mondială, proviziile de țiței ar putea scădea încă și mai mult.

Marea provocare pentru ruși este posibilitatea ca în curând petrolierele care transportă petrol rusesc să nu mai poată beneficia de pe urma asigurărilor companiilor europene. Această decizie ar izola Rusia de restul pieții de petroliere și ar lăsa-o cu foarte puține opțiuni pentru a continua livrările.

Petrolierele trebuie să își asigure marfa, dar trebuie să se asigure și împotriva incidentelor de genul dezastrului ecologic provocat de deversarea vasului Exxon Valdez. Operațiunile de curățare a oceanului au costat miliarde de dolari.

Majoritatea porturilor nu va accepta să primească petrolierele neasigurate, piața asigurărilor fiind dominată de Marea Britanie și UE, ceea ce înseamnă că declinul producției de petrol rusesc se va dubla până la 20 la sută față de nivelul pre-invazie, potrivit unui specialist din domeniu.

Lumea cheltuiește tot mai mult pentru armele nucleare

Cheltuielile puterilor nucleare pentru a-și moderniza arsenalele atomice au crescut cu aproape 9% în 2021, pentru a atinge 82,4 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Campaniei Internaționale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN).

Numai Statele Unite au cheltuit 44,2 miliarde de dolari pentru programul lor nuclear anul trecut, cu 12,7% mai mult față de anul precedent, iar China a cheltuit 11,7 miliarde de dolari (Â10,4%), potrivit acestui raport publicat marți.

Bugetele alocate armelor nucleare de Rusia (8,6 miliarde), Franța (5,9 miliarde) și Marea Britanie (6,8 miliarde) au crescut ușor, adaugă ICAN, care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2017 după ce a lucrat neobosit la tratatul pentru interdicția armelor nucleare, ratificat de 59 de țări, dar de niciuna dintre puterile nucleare.

Pakistanul a cheltuit 1,1 miliarde de dolari pe arme nucleare, față de 1 miliard de dolari cu un an mai înainte, în timp ce India și-a redus cheltuielile în acest sector la 2,3 miliarde (de la 2,5 miliarde în 2020), potrivit raportului.

Israelul, care nu a recunoscut oficial niciodată că deține bomba nucleară, i-a alocat 1,2 miliarde, ca și anul precedent, potrivit ICAN, care evaluează la 642 milioane de dolari bugetul pe care Coreea de Nord l-a consacrat în 2021 programului său nuclear, față de 700 de milioane în 2020.

Banii contribuabililor au fost folosiți pentru a atribui noi contracte companiilor private (30,2 miliarde de dolari în total), pentru ca ele să modernizeze arsenalele nucleare ale marilor puteri, iar aceste companii private au achiziționat la rândul lor serviciile centrelor de reflecție și ale grupurilor de presiune pentru a apăra utilitatea armelor nucleare, adaugă ONG-ul, care denunță un cerc vicios pro-nuclear.

“Acest raport arată că armele nucleare nu servesc la nimic”, a comentat Alicia Sanders-Zakre, coordonator de cercetare la ICAN. “Țările cu arme nucleare au cheltuit cu 6,5 miliarde de dolari mai mult în 2021 și nu au fost capabile să oprească o putere nucleară să declanșeze un război în Europa”, a estimat ea, referindu-se la invazia Ucrainei de către Rusia.

“De aceea avem nevoie de dezarmare nucleară multilaterală mai mult ca niciodată”, a adăugat ea.

UE: Amenzi uriașe pentru Google, Facebook și Twitter dacă nu combat informațiile false

Google, Facebook, Twitter și alte companii tehnologice vor fi obligate să ia măsuri pentru a contracara deepfake-urile și conturile false de pe platformele lor, sau vor risca amenzi mari, conform unui cod de practică al Uniunii Europene actualizat, arată un document al Uniunii Europene văzut de Reuters.

Comisia Europeană ar urma să publice codul de practică actualizat privind dezinformarea joi, ca parte a combaterii știrilor false. Introdus în 2018, codul voluntar va deveni acum o schemă de coreglementare, cu responsabilitatea împărțită între autoritățile de reglementare și semnatarii codului.

Codul actualizat prezintă exemple de comportament manipulator, cum ar fi deepfakes și conturi false, pe care semnatarii vor trebui să le abordeze.

“Semnatarii relevanți vor adopta, consolida și implementa politici clare cu privire la comportamentele și practicile manipulative nepermise asupra serviciilor lor, pe baza celor mai recente dovezi privind comportamentele și tacticile, tehnicile și procedurile (TTP) folosite de actori rău intenționați”, se arată în document.

Deepfake-urile sunt falsuri hiperrealiste create prin tehnici informatice care au declanșat o alarmă în întreaga lume, în special atunci când sunt utilizate într-un context politic.

Companiile care nu își îndeplinesc obligațiile conform codului se pot confrunta cu amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală. Ele au la dispoziție șase luni pentru a-și pune în aplicare măsurile după ce s-au înscris la cod.

Semnatarii vor trebui, de asemenea, să ia măsuri pentru a aborda publicitatea care conține dezinformare și pentru a oferi mai multă transparență în ceea ce privește publicitatea politică.

Vicepreședintele Comisiei, Vera Jourova, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina, pe care o numește o operațiune specială, a stat la baza unora dintre modificările aduse codului.

Zelenski: Lupta din Donbas va rămâne în istorie ca una dintre cele mai brutale bătălii din Europa

Costul uman al bătăliei de la Severodonețk, un oraș strategic din estul Ucrainei, este “înspăimântător”, a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

“Bătălia pentru Donbas va rămâne cu siguranță în istoria militară drept una dintre cele mai violente bătălii din Europa”, a subliniat președintele ucrainean.

“Până la 100 de soldați ucraineni” sunt uciși și “500 răniți în fiecare zi” în luptele cu armata rusă, a declarat joi ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. La rândul său, Volodimir Zelenski a precizat că armata sa pierde “între 60 și 100 de soldați” zilnic.

“Avem de-a face cu răul absolut. Nu avem de ales decât să mergem mai departe, să ne eliberăm întregul teritoriu”, a afirmat președintele Ucrainei.

Volodimir Zelenski a cerut din nou Occidentului să furnizeze “mai multe arme” armatei ucrainene, într-un moment în care trupele Moscovei controlează cea mai mare parte din Severodonețk și continuă să lovească artileria ucraineană.

Acord în vederea prelungrii cu un an certificatului covid-19 al Uniunii Europene

Parlamentul European (PE) și statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord în vederea unei prelungiri cu un an - până în iunie 2023 - reglementările privind certificatul digital UE destinat călătoriilor pe teritoriul Uniunii, au anunțat cele două instituții europene, relatează AFP.

Numeroase state membre UE au încetat să ceară certificatul santar comun la intrarea pe teritoriul lor.

Însă “legiuitorii eurpeni vor să garanteze că cetățenii europeni pot circula liber în cazul în care apare o nouă variantă îngrijorătoare” a SRAS-CoV-2, a precizat luni într-un comunicat Parlamentul European.

Regulamentul privind certificatul sanitar comun care atestă o vaccinare împotriva covid-19, un test negativ sau o infectare în ultimele șase luni a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 și urma să expire la 30 iunie 2022.

Comisia Europeană (CE) a propus prelungirea cu un an a acestuia cu un an de zile. “Situația epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital covid-19 al UE a fost un instrument-cheie care ne-a ajutat să trecem prin situații fluctuante”, a declarat comisarul european însărcinat cu dosarul, Didier Reynders.

“Suntem hotărâți să revenim la o circulație liberă, fără restricții, și salutăm decizia luată de anumite state membre de a ridica toate restricțiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat covid(-19)”, a adăugat el.

Însă “acordul încheiat ne va ajuta să continuăm să facilităm călătoriile libere și sigure, în cazul în care o creștere a infecțiilor obligă statele membre să reintroducă temporar restricții”, subliniază comisarul european.

Acest acord politic de luni seara este necesar să fie aprobat în mod oficial - până la 30 iunie - de către Parlamentul European și de către Consiliul European, care reprezintă statele membre UE, în vederea unei puneri în aplicare.

La sfârșitul lui 2022, Comisia Europeană urmează să publice un raport privind certificatul covid-19 și să propună totodată o eventuală scurtare a perioadei aplicării acestui regulament, în funcție de evoluția situației epidemiologice.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.