Sambătă, copiii joacă fotbal la Suraia
Etapa a patra din cadrul proiectului “Un viitor mai sigur, să fim mai buni” se va disputa sambătă la Suraia. Organizatorii au modificat locul de disputare al turneului. Iniţial, acesta trebuia să aibă loc la Goleşti. Vor participa la turneu echipele de fotbal de la Şcolile din comunele Suraia, Bilieşti, Milcovul, Gologanu, Vanători, Goleşti, Campineanca şi Garoafa. Acestea se vor întrece pe stadionul din comuna Suraia la a patra etapă a proiectului „Un viitor mai sigur, să fim mai buni”. Primele trei etape disputate în cadrul proiectului au fost caştigate de Şcolile Bordeasca, Gugeşti şi Pufeşti. Etapa a patra a proiectului va debuta sambătă, la ora 10.00. La finalul turneului vor fi premiate toate echipele participante. Vor fi oferite, de asemenea, premii pentru cel mai tehnic jucător, golgeteri, în timpul jocului şi la jocul 1 la 1, dar şi pentru cel mai bun portar. “AJF Vrancea ţine să mulţumească celor din conducerea clubului AS Suraia, dar şi Primăriei din localitate, care şi-au arătat toată disponibilitatea pentru a organiza această etapă. Proiectul este organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea, IPJ Vrancea şi IŞJ Vrancea”, spune Dan Dumitru, preşedintele AJF Vrancea. (Dan CHIRIAC)