Politică

Delegația liberală din Vrancea își va alege președintele în Consiliul Național

Alexandra TĂTARU
16 iun 2017 2215 vizualizări

O delegație a liberalilor vrânceni va pleca la București, sâmbătă, pentru a participa la alegerile președintelui PNL și a Biroului Politic Național

Alegerea președintelui PNL în cadrul Consiliului Național va avea loc la Romexpo, începând cu ora 11.00. Vor avea loc alegeri atât pentru funcţia de președintele al PNL, cât și pentru președintele Comisiei de cenzori, dar și președintele Comisiei de arbitraj. Pe 18 iunie, vrâncenii și liberalii delegați din toată țara vor alege membrii Biroului Politic Național. Cătălin Toma a declarat că ”delegația din Vrancea are mandat din partea filialei  de a susține echipa Orban. Când vorbesc despre echipa Orban vorbesc de oamenii cu experiență, oamenii care aduc plus valoare acestui partid, prin calitățile pe care le au”. Președintele PNL Vrancea a mai spus că la alegerile pentru PBN, vrâncenii îl vor susţine pe Ion Ștefan . ”Aceasta înseamnă că ne dorim cu această echipă să ducem mai departe filiala Vrancea spre rezultate cât mai bune și să avem parte de proiecte comune care să ne permită, într-un ritm alert, să accesăm fonduri europene și, de ce nu, să implinim visul oricărui moldovean de a avea autostrada. Este un vis realizabil, dar toate aceste discuții trebuie purtate cu calm și realism, nu numai pentru oportuniști și oportunități create pentru anumite persoane, ci pentru colectivități”, a mai precizat senatorul Toma. Din echipa candidatului Ludovic Orban vor face parte primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu. Candidat la președinția PNL mai este Cristian Bușoi care are susținerea a 22 de filiale liberale. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.