Educație

4 mai - ziua trecerii într-o lume mai bună - George Enescu a iubit mult Focşaniul şi focşănenii. Ce credeţi că făcea cu banii obţinuţi din concerte?

Marian Florin Dîrdală
3 mai 2020 3721 vizualizări

Acest lucru rezultă din numeroasele concerte pe care marele artist le-a ţinut în oraşul nostru, la câteva dintre ele renunţând chiar şi la onorariul obişnuit pe care îl dăruia săracilor

George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român

Odată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru. S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68

Prima dată, George Enescu a venit la Focşani, în 1915, când, după cum consemnează documentele , s-a solicitat sala Teatrului Maior Gh. Pastia pentru violonistul şi compozitorul George Enescu, care urma să susţină două concerte, la cererea insistentă a publicului focşănean.

La fel s-a întâmplat şi peste patru ani, în 1919, când, pe 2 şi 3 aprilie, i s-a reţinut aceeaşi sală a Teatrului pentru alte două concerte ale marelui violonist. Nu s-a oprit aici şi, în vara lui 1919, George Enescu solicită din nou închirierea sălii Teatrului, în vederea susţinerii a două noi concerte. În 1921, administratorul concertelor Enescu, A. H. Cohen, a cerut din nou sala Teatrului, pentru încă două concerte ale maestrului. După opt concerte într-o perioadă de  6 ani, se putea crede că focşănenii erau mai mult decât satisfăcuţi de prestaţiile virtuosului muzician, dar nici pe departe de aşa ceva. După o pauză cam lungă, ce-i drept, de 9 ani, de la ultima vizită, în 1930, George Enescu susţine, se pare, ultimul concert al său la Focşani, în sala Teatrului Maior Gh. Pastia, fiind scutit de taxa pentru sală de către primarul oraşului. Iată cele consemnate atunci: ”Subsemnatul, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a ne scuti de chiria sălii pentru concertul de astăzi, 8 noiembrie, dat de maestrul George Enescu, deoarece reţeta este foarte slabă: 6,7000 de lei şi, cum criza bântuie cu furie în oraşul dvs., speranţa de a se realiza reţeta mai însemnată este cu totul exclusă. Cu distinsă consideraţiune vă rugăm, domnule Primar, a primi mulţumirile noastre cele mai călduroase”, semnează George Enescu. Iată că marele artist, care a făcut să vibreze întreaga Europa, a găsit timp să vină şi în micul nostru orăşel şi sa încânte pe bunicii şi străbunicii noştri sau pe focşănenii de odinioară. Mai mult chiar, uneori onorariul încasat era dăruit celor aflaţi în nevoie, săraci şi oropsiţi, fie din regiunea unde îşi ţinea concertele, fie din altă parte. Oare câţi din artiştii, care azi cântă pe la festivalurile noastre de sezon, ar mai face acelaşi gest? (Marian Florin Dîrdală - cercetător Arhivele Statului)


Text republicat 26.01 2016


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.