Social

Medicul implicat în incidentul de pe autostradă, în îngrijirea mamei sale

Gabriel Sava
22 iun 2014 1337 vizualizări
Dosarul în care procurorii ploieşteni au cerut internarea sa într-un centru specializat a fost amanat pentru luna septembrie

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au amanat pentru 16 septembrie dosarul în care instanţa urmează să se pronunţe cu privire la luarea măsurii internării medicale în dosarul medicului Iuniana S.. Asta pentru că, expertiza medico-legală dispusă în această cauză nu a fost finalizată pană la termenul de 24 iunie, cand a avut loc ultima înfăţişare în faţa magistraţilor ploieşteni. Expertiza în cauză a fost dispusă la termenul de la finalul lunii mai, după ce judecătorii focşăneni au desemnat, într-un dosar separat, drept curator al medicului focşănean, pe mama acestuia. Luarea măsurii internării medicale a fost cerută după ce medicul Iuniana S. a fost implicată, în noaptea de 15 spre 16 iunie 2013, într-un incident rutier la Ploieşti. Iuniana S. a fost arestată de pe 16 iunie pană pe 14 august, după ce şoferiţa, oprită la un control de rutină în Ploieşti, a refuzat să prezinte documentele, după care a plecat într-o cursă nebună, din care a fost oprită abia la intrarea în Bucureşti. Şoferiţa a fost oprită prima dată în jurul orei 02.40, în Ploieşti, chiar în faţa sediului Poliţiei Municipale. Femeia a încetinit, iar unul dintre agenţii de la Rutieră s-a apropiat de maşină. În momentul în care acesta a băgat mâna pe geamul maşinii pentru a lua actele femeii, şoferiţa a tras centura de siguranţă şi a pornit maşina, rănindu-l pe agent la mână. Poliţistul a fost nevoit să urce pe capotă ca să nu fie rănit mai grav, iar după aproximativ o sută de metri s-a aruncat de pe autoturism. Un echipaj de poliţie a plecat în urmărirea femeii şi a oprit-o pe o stradă din Ploieşti. Medicul a refuzat să iasă din maşina în care se blocase, spunadu-le poliţiştilor că se simte rău, la un moment dat reuşind să fugă şi să iasă din oraş. Ulterior, ea a intrat pe autostrada A 3 Bucureşti – Ploieşti, unde, conform oamenilor legii, a circulat pe contrasens şi cu farurile stinse câteva zeci de kilometri cu o viteză de peste 140 de kilometri pe oră. Poliţiştii au reuşit să o prindă la intrarea din zona de nord a Capitalei. Şi cand a fost blocată în trafic, Iuniana S. s-a închis în autoturism aşa încat poliţiştii au fost obligaţi să spargă un geam şi să folosească spray-ul paralizant pentru a o imobiliza. Cercetată pentru ultraj şi pentru refuz de recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a existenţei unor substanţe interzise, procurorii ploieşteni au stabilit, în urma unei expertize, că femeia nu avea discernămant la data comiterii faptelor. Ca urmare, aceştia au propus luarea măsurii internării medicale într-un centru specializat, urmand ca instanţa să se pronunţe după efectuarea expertizei dispusă în acest dosar. Cu privire la activitatea medicală, contractul de servicii medicale cu CAS Vrancea a fost suspendat la circa trei luni după incidentul de la Ploieşti. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.