Opinii

Visul USL, realizat cu sprijinul “Opoziţei”

Corneliu Condurache
12 feb 2013 2116 vizualizări
La cate s-au întamplat în ultimele săptămani în Vrancea şi în ţară, ar fi fost de aşteptat ca Opoziţia politică să “taxeze” zdravăn Puterea.

În loc de aşa ceva însă, ce am avut? O conferinţă de presă firavă a deputatului PP-DD, Neagu Murgu, la sfarşitul săptămanii trecute, două comunicate de presă trimise de deputatul PDL Florin Mihail Secară şi un altul semnat de preşedintele interimar al flialei democrate, Costică Neaţă. Cu o asemenea reacţie lipsită de vlagă, nu-i de mirare că Puterea se visează multă vreme de aici încolo un gen de «partid unic». Atat timp cat PDL tot recită poezia cu “reconstrucţia”, iar respectiva operaţiune se traduce din ce se vede tot cu Lică Panciu sub o nouă prezentare, este destul de clar care-s aşteptările şi posibilităţile. Pe de altă parte, dacă PP-DD-ul rămane la fel, adică fără “dinţi”, şi cu “muşchi” politici lipsă la purtător, atunci sunt mari şanse ca visul USL – cu partidul unic – să devină pentru destul timp realitate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
deceptionatul, acum 4077 zile, 15 ore, 59 minute, 44 secunde
Ce pretentie sa ai de la un betiv ca MURGU?Face de RIS partidul si pe DAN DIACONESCU.Toti consilierii PPD voteaza la indicatile lui Murgu in toate Consiliile locale de la comune cu U.S.L-UL citeste integral
eugen, acum 4113 zile, 20 ore, 14 minute, 17 secunde
Stii de ce "cititorule de opinii" ? Pentru ca domnul Condurache e cu "dinti" si "muschi" jurnalistici lipsa la purtator. Pana si Ulise Grossu sau Dan Butnaru starnesc mai citeste integral
Cititorul de opinii !!!, acum 4113 zile, 23 ore, 51 minute, 42 secunde
Sunteti cel mai necomentat jurnalist !? Oare de ce ???
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.