Opinii

Ursii si albinele. O fabulă de actualitate

Doi urşi ajung în faţa stupului de miere şi încep să se păruiască. Unul e mai la stînga, altul mai la dreapta, de unde au venit fiecare. Asta însă nu înseamnă strict nimic, pentru că observatorul din cabană i-a văzut şi ieri, cand ursul de dreapta a venit dinspre stînga şi viceversa. Urşii îşi trag labe grele. Miza e stupul, fiecare crezandu-se îndreptăţit să bage botul. De fapt, drept nu au nici unul. Mica populaţie de albine muncitoare e cea care are dreptul şi numai ea. Albinele ar fi gata să dea unui urs bun, care ar proteja stupul şi florile de pădure din care vine mierea de distrugători de tot felul o masă bună de miere o dată pe zi, că au nevoie de protecţie. Dar vezi că nici un urs nu se mulţumeşte cu asta, ursul e lacom, nu vrea o tartină cu miere, ci să bage botul în stup pană la fund, să plece cu fagurii atarnand din bot. Şi cum avem competiţie între urşi, curge sange.

În interiorul stupului se fac comentarii dacă ursul mai la dreapta sau ursul mai la stanga merită ajutat. Dar de fapt, din perspectiva albinelor, situaţia e cat se poate de proastă. Dacă unul din urşi îl răzbeşte pe celălalt, acela va deveni prea puternic, şi, fără nici un control, s-ar putea să distrugă, în lăcomia lui, stupul de-a binelea. Dacă cei doi urşi au o scanteie de inteligenţă, ceea ce nu e de neconceput, s-ar putea să le vină ideea de a împărţi stupul, ceea ce iarăşi ar fi distrugător pentru albine, fiindcă stupul nu e destul pentru lăcomia a doi urşi. Nu, pentru albine singura alternativă e ca urşii să rămînă amandoi în picioare şi să se împiedice unul pe altul, pe rand, să dea prea de tot iama în stup. Dar, deşi chiar asta se întamplă de ceva vreme încoace, albinele care au trăit sub acest regim sunt cat se poate de nefericite că urşii chiar şi pe rand reuşesc să facă stupul mult mai puţin productiv decat ar putea fi.

Albinele nu au ajuns încă la înţelegerea faptului că nu e de ajuns ca urşii să se împiedice între ei, şi că trebuie întotdeauna ca ursul învingător să fie limitat, în lăcomia lui, şi de către albine. Acuma, e ştiut că o albină singură care se luptă cu un urs nu are mari şanse, dar ursul învingător trebuie să ştie că are de a face cu tot stupul. El însă ştie dimpotrivă, că e suficient să îşi doboare adversarul şi mierea a lui e, că de cand e el nu a văzut pe albine să facă altceva decît să chibiţeze. Ele sunt nişte albine spectatoare.

---