Opinii

Vrancea - judeţul generalizării “experienţelor pozitive”

Corneliu Condurache
29 mai 2012 1973 vizualizări
E clar că ar fi cazul să stabilim un lucru. Ca în orice situaţie de avertizare meteo sau hidro cod portocaliu (şi de ce nu şi galben? ) să aplicăm o lozincă vehiculată înainte de 22 decembrie 1989 (“generalizarea experienţei pozitive”) şi să se instituie automat stare de alertă.

Ce s-a întîmplat în Vrancea în luna februarie a acestui an, ieri şi probabil ce urmează a se petrece zilele următoare, nu mai fac necesară vreo demostraţie, ori justificare. Avem chiar şi o pildă care n-ar trebui ignorantă. Cine nu-i de acord, îl paşte soarta fostului prefect  Sorin Hornea. Pe perioada instituirii stării de alertă  - se ştie - pot fi contractate lucrări publice şi servicii fără a se mai organiza licitaţii. Se mai cuvine şi-o altă temă de meditaţie. Dacă tot sunt atat de sîcîitoare şi enervante astfel de licitaţii, n-ar fi oare şi mai cu folos ca ele să fie declarate în Vrancea dacă nu interzise, măcar opţionale? Am putea fi astfel, şi mai uşor declarat, “judeţul generalizării experienţelor pozitive”! Unde mai pui că-n cazul în care hotărîrile se vor dovedi atat de efeciente precum se conturează, le putem vinde “pontul” şi celor din Uniunea Europeană, scoţîndu-i astfel din criză.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Victor, acum 4373 zile, 10 ore, 32 minute, 20 secunde
Așa ar trebui... să ne întoarcem la "trecutul glorios" Este ciudat cum așa-zișii capitaliști încep să aibă tendințe din ce în ce mai totalitare. Asta probabil că-i interesează citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.